Baptiştii între colaboraţionism şi rezistenţă ambiguă
Am primit de la familia Drăuceanu acest document foarte interesant pentru acei ani tulburi. Îl pun la această arhivă cu recunoștință pentru cei care, în sinceritate și din dorință de curățenie interioară, mai doresc încă să facă lumină pentru cei care … încă o mai doresc.
Posted on Nov 20, 2011 in ARHIVĂ, CIVITAS DEI | 0 COMMENTS
http://oglindanet.ro/baptistii-intre-colaborationism-si-rezistenta-ambigua/
O istorie a persecuţiei împotriva baptiştilor pe teritoriul românesc ar trebui să includă şi perioadele anterioare celei comuniste. Atestaţi fiind de prin anii 1850, în Bucureşti, baptiştii au fost persecutaţi de vecini, de autorităţile locale, de responsabilii ecleziali ai cultelor tradiţionale şi de guvernele din perioada interbelică.
1850-1950 – baptiştii între ură şi admiraţie
Baptiştii au apărut în România prin trei filiere, una germană, în zona capitalei, una rusă, în regiunea Tulcea, şi una maghiară, în zona Salonta[1]. Creşterea lor numerică a fost mică în anii 1850-1915. După Primul Război Mondial, unii dintre soldaţi au venit de pe front cu o nouă credinţă, pe care au răspândit-o mai ales în sate. Baptiştii au început să fie admiraţi şi urâţi în aceeaşi măsură, în primul rând de consăteni, vecini. Istorii ale persecuţiilor venite din partea consătenilor există cu sutele: ucideri, violuri, alungări, bătăi în public etc.
În anii 1930, baptiştii au sporit ca număr foarte mult, mai ales în mediul rural. Aceeaşi tendinţă s-a constatat şi după al Doilea Război Mondial. Din această perioadă datează biserici cu o construcţie impresionantă, atât ca mărime, cât şi din punct de vedere arhitectonic. În sate precum Peştiş, Tulca (în judeţul Bihor), s-au construit biserici care puteau cuprinde câteva sute de credincioşi; aceste clădiri erau pline în fiecare duminică. Uneori s-au convertit sate întregi (de exemplu, satul Cataloi, în Dobrogea)[2]. Această situaţie a durat până în anii 1940, când una dintre cele mai sângeroase pagini de persecuţie împotriva baptiştilor a fost scrisă de regimul Antonescu[3], dar, paradoxal, prigoana a făcut să crească numărul membrilor din biserici. Când Antonescu a scos în afara legii cultele zise „neoprotestante”, vigoarea credinţei a fost şi mai mare. După al Doilea Război Mondial s-a petrecut o adevărată trezire spirituală.
1950-1980 – decăderea
În 1947-1948, odată cu schimbarea regimului politic în România, apar câteva lucruri noi. Regimul a încercat să-i cumpere pe conducătorii baptiştilor, prin acordarea de ajutoare materiale. Liderii au devenit prietenoşi cu regimul, iar pastorii au început să predice că primii credincioşi (Fapte 2) au fost comunişti. Cântarea Mariei („I-a înălţat pe cei smeriţi [.] pe cei bogaţi i-a scos afară cu mâinile goale”, Lc. 1,52-53) a fost interpretată printr-o altă grilă hermeneutică: Fecioara a prevestit Revoluţia. Credinţa şi comunismul erau suprapuse. În predici se citau discursurile liderilor comunişti. Colectivizarea, realizată în numele dragostei pentru aproapele şi motivată cu texte biblice de la amvon, a dus la pierderea proprietăţilor de la ţară. Din acest moment, s-au întâmplat două fenomene cu efecte importante asupra Citește restul acestei intrări »
Justificare
Iulie 6, 2007
Acest material s-a nascut ca o reactie a lui Vasile si Daniel Branzai, acum in Los Angeles, la comentariile facute cartii lui Daniel Mitrofan, “Pigmei si uriasi” in mediul evanghelic romanesc, mai ales in cel baptist. El grupeaza intr-un blog comun contributia mai multor autori, pe care-i puteti citi la rubrica “pages”, aflata in partea dreapta a blogului.
In ce priveste „criticile” aduse cartii scrise de Daniel Mitrofan, Vasile Branzai este de parere ca „valoarea” cartii este data de cei care au semnat materialele fotocopiate in carte. Ei poarta raspunderea pentru „ceea ce este scris si peste care nu putem trece”. In plus, toate aceste „declaratii” si „note informative” se afla deja la arhivele cerului si de acolo nu pot fi sterse decat printr-o sincera si necesara pocainta. „Este randuit fiecarui om sa moara o singura data, dupa care vine judecata”.
Astept comentariile, corectarile si completarile voastre. Reveniti pentru ca aceste materiale vor fi reactualizate si completate. Multumesc fratelui Pavel Nicolescu pentru ajutorul dat si mai ales pentru paginile xeroxate din cartea „Partidul, Securitatea si Cultele”.
Un prieten care pune la indoiala oportunitatea unui asemenea demers mi-a scris: „Pentru cei interesati de ierarhizarea si taxonomia pacatelor pe catogorii intreb. Oare e mai mare pacatul unui pastor de a semna un angajament cu Securitatea sau ca a uitat sa dea mangaiere unei vaduve din ultima bancuta a Bisericii care are o pensie de C.A.P. de 120 lei pe luna?”
I-am raspuns: „In Romania comunista a fost un razboi ideologic pus pe desfintarea crestinismului. Ca la razboi, fiecare mai greseste si in „transee”, in propria tabara, dar nimic nu se compara cu „spionajul pentru inamic”, cu „fraternizarea cu dusmanul”. Asa ceva este pedepsit cu curtea martiala si cu executia. Pentru restul „culpelor” exista disciplinari mai marunte. Este o mare diferenta intre a colabora cu Securitatea si a neglija o babuta de pe ultima banca … Nu pledez pentru executii. Daca vei avea rabdarea sa parcurgeti intregul material iti vei da seama de asta”.
Cartea lui Mitrofan a aparut ca sa contrazica sau macar sa contrabalanseze dezinformarile propagate de cateva volume de asa zisa “istorie a baptistilor romani” in perioada dictaturii comuniste. Documentele si dezvaluirile publicate in cartea lui Mitrofan (tiparite sub forma de fotocopii) vin sa puna capat divagatiilor care trimeteau cercetatorul sincer pe piste false. Va propun sa cititi acest material, sa-l completati, corectati si comentati cu scopul de a da generatiei actuale o imagine cat mai corecta a trecutului care continua sa ne influenteze atat de caricatural prezentul. Nu totul a fost insa rau sub comunism. Nu toti au colaborat cu Securitatea. Trebuie sa recuperam din trecut pietrele de temelie pe care va trebui sa ne zidim, mai intelepti si mai neprihaniti, viitorul.
Capitolele acestei lucrari
1. Cum a fost posibil ca unii crestini sa devina informatori?
2. Cum au fost recrutati informatorii si agentii?
3. Cine a suferit de pe urma informatorilor si agentilor?
4. Cum au fost priviti informatorii si agentii de biserici?
5. Ce sa facem acum cu informatorii si cu agentii?
1. “Cum a fost posibil?”
Cum a fost posibil ca oameni ai lui Dumnezeu sa intre in slujba Satanei? Cum s-a putut ca barbati si femei din bisericile noastre sa lucreze ca informatori si agenti ai Securitatii?
O judecare a celor care au trait sub regimul trecut nu poate fi decat relativa, subiectiva si de cele mai multe ori, nedrepata. Cand am sosit in America, cumnatul meu din Detroit m-a dus la un prieten asociat de afaceri ca sa-i explic persecutia comunista din Romania.
Dupa ce m-a ascultat binevoitor timp de cateva minute, americanuil m-a intrebat: “Ia stai putin, cam cati comunisti sunt in Romania?”
I-am raspuns ca numai patru milioane din cele douazeci de milioane in total.
“Nu te inteleg, a continuat el, sa fie si jumatate din populatie! Cealalta jumatate ar trebui sa puna mana pe pistol si sa-i omoare” Gata cu persecutia! Ce atata discutie? Sunteti sau fricosi sau prosti. Si intr-un caz si-n celalalt insa, va meritati soarta!” Nici pana astazi nu stiu cum sa categorisesc reactia acestui “iancheu”: simpla, simplista sau simplificatoare.
Remarca lui brusca mi-a amintit ca imparateasa Tereza a spus celor care-I vorbeau de suferintele poporului: “N-au paine ziceti! Sa manance atunci cozonac!”
Ma indoiesc ca cei din generatia de azi, numita si generatia MTV, generatia manelelor, a capsunarilor inavutiti, a pasapoartelor si a concediilor petrecute in strainatate, generatia Romaniei europene, a tinerilor care isi fac studiile in Anglia, America si Germania; generatia celor cu rude stramutate dupa preferinte, temporar sau definitiv, in mai toate tarile lumii, au instrumentele si dreptul moral sa judece generatiile care au supravietuit fara demnitate sub comunism. N-ar fi nici drept si nici macar posibil. Cei care n-au trait cosmarul comunismului totalitar au foarte putine sanse sa-i inteleaga pe cei de atunci si chiar si mai putine drepturi sa-I judece. Asta nu ne poate opri insa sa sa cautam sa intelegem “Cum de a fost posibil?” Nu de alta, dar, cei care-si neglijeaza trecutul sunt uneori blestemati sa-l repete. S-ar putea prea bine sa dam nas in nas cu unii care ne vor spue fara nici o rusine: “La vremuri noi, … tot noi!”
Intelegerea presupune o asemanare in trairi si circumstante. Ca sa cladim o punte de dalog, iata o scurta descriere a circumstantelor in care au trait oamenii sub comunism.
a. Specificul sistemului communist Citește restul acestei intrări »
2. Cum au fost racolati informatorii?
Procesul de racolare a “informatorilor si agentilor” care au lucrat pentru Securitate s-a bazat pe realitatea ca fiecare om are o capacitate nelimitata de a fi bun si de a fi rau. Istoria a dovedit de nenumarate ori ca, plasat in circumstante corespunzatoare si pregatit cum se cuvine, orice om poate deveni bun, cat se poate de bun, sau rau si cat se poate de rau. Omul poate fi construit, caramida cu caramida, spre desavarsire sau corrupt, bucata cu bucata, pana la ruina totala.
“Stapanii” din tarile comuniste au folosit tactici invatate la institute “de specialitate” (in Romania a fost “Stefan Gheorghiu”) unde au fost instruiti in metode de “conducere”, prin macro si micro inginerie sociala. Materialul predate acolo ar putea fi socotit un adevarat Manual al lui Nicolo Machiavelli.
Cei care au fost promovati in aparatul Securitatii au fost “specializati” mai departe, prin studii facute de obicei la Moscova. Ofiterii Securitatii au devenit astfel foarte priceputi in studiul naturii umane, foarte buni psihologi si au avut la dispozitie o uriasa masinarie cu resurse aparent nelimitate. Sarcina lor a fost sa racoleze oameni din toate categoriile sociale. Membrii cultelor crestine n-au facut exceptie. In statul totalitar, supravegherea se dorea totala. Pentru realizarea ei trebuia instaurat un climat de nesiguranta si neincredere totala. Nimeni nu putea fi sigur de nimeni. Subalterni se temeau de sefi si sefi tremurau la gandul ca subalternii ii “toarna”. Nici macar anchetatorii nu puteau fi siguri ca cei anchetati nu erau de fapt agenti sub acoperire veniti sa le verifice corectitudinea si eficienta. Calaii de pana mai ieri puteau fi victimele de maine, iar “tovarasii iubiti” de azi puteau ajunge peste noapte “dusmanii poporului” care trebuiau starpiti fara mila.
Sistemul desavarsise niste supravegheri incrucisate sub care agentii si informatorii se turnau reciproc, verificandu-si astfel unul altuia corectitudinea. La un moment dat, pastorul unei anumite biserici din Bucureati (V.T.) stia ca din totalul de 12 membrii ai Comitetului de conducere al Bisericii ase erau informatorii Securitatii.
In perioada comunismului agresiv (vezi cartea lui Daniel Mitrofan), partasia sau prietenia cu crestini din alte tari erau pedepsite cu mari amenzi sau chiar cu inchisoarea. Legile Romaniei comuniste interziceau orice contact cu strainii. Imi amintesc ca Nicolae Sfatcu, responsabilul Bisericii Baptiste din Iasi, dus la Securitate si luat la intrebari cu privire la niste americani care tocmai vizitasera adunarea, le-a raspuns: “La noi n-au fost nici un fel de “straini”. Numai niste “frati” de-ai mei care au venit de departe”. Cand l-a fortat sa le spuna numele vizitatorilor, nea Culita le-a intors-o sugubat: “Nu pot domnule.! Ca astia au toti nume ciudate: Ron, Bon, Tom, Steve, Mim … N-au nume ca ale noastre.”
Departamentul Cultelor era un fel de brat al Securitatii care-I supraveghea pe crestini. Este semnifcativa replica data de reprezentantii “terdelasului” de la Bucureati (grup de pastori care s-a legat cu orice risc sa nu mai accepte imixtiunea Statului ateu in viata bisericilor crestine) unuia din directorii Departamentului Cultelor. Nemultumit de lipsa de colaborarea a pastorilor mentioati, domnul director le-a zis: “Domnilor, Statul comunist a vrut sa se asigure ca nu va nedreptateste in ravna lui pentru instaurarea noii oranduiri comuniste. Departamentul Cultelor exista ca sa vegheze asupra libertatilor dumneavoastra. Noi functionam pentru dumneavoastra.” Iosif Serac i-a raspuns: “Nu, domnule director, dumneavoastra nu existati pentru noi, ci din cauza noastra. Aceasta este realitatea.”
In majoritatea cazurilor, pretextul solicitarii de informatii era prezentat drept “datoria cetateneasca obligatorie“ de a raporta orice “atac duamanos” din partea puterilor imperialiste exterioare, care-si trimeteau “emisarii” in Romania sub forma misionarilor religiosi. Alcatuirea unor astfel de rapoarte periodice sau ocazionale devenea astfel un act de patriotism, iar nerespectarea sau neachitarea unei astfel de indatoriri putea fi pedepsita prin lege.
Ca sa-si atinga scopul, specialiatii securitatii, au stiut sa-si adapteze metodele la caracterul si circumstantele fiecarei potentiale victime. “Orice nas isi are nasul”, “orice om isi are pretul”, orice zid isi are fisura lui fatala, orice caracter isi are un calcai al lui Ahile.
Ca sa ramanem in contextual “Fermei animalelor” lui Orwell, vom prezenta apropierea securistilor de potentialii “informatori sau agenti” cu ingrijirea unei “faune umane” usor de pus in tipare de fabula. Vom incerca mai jos sa ilustram diferite tipuri de personalitati racolate cu imaginea unui animal tipic.
Au existat mai multe tipuri de racolari:
a. Racolarea ideologica Citește restul acestei intrări »
3. Cine a suferit de pe urma informatorilor?
Trebuie sa o spunem clar ca majoritatea rapoartelor si notelor informative n-au avut nici un fel de valoare. Ele constitue astazi o maculatura murdara colectata in arhivele Securitatii, mai primitoare decat orice cos de gunoi.
Cu lucrarea informatorilor s-a intamplat ca si cu sistemul de ascultare al telefoanelor. Sistemul a existat si era posibilit ca toate convorbirile sa fie ascultate. Probabilitatea ca toate sa fi fost ascultate a fost insa nula. Sistemul nu a lucrat decat in cazurile in care a fost nevoie si pentru durata pe care cat a fost nevoie. S-a creat insa o psihoza general. Orice baba, din orice cartier uitat de lume, traia cu obsesia ca si telefonul ei este ascultat de Securitate.
La fel a fost si cu sistemul informatorilor. El a existat si ar fi putut fi dezlantuit asupra oricarui cetatean. Asta nu inseamna neaparat ca fiecare cetatean s-a bucurat de atentia deosebita a autoritatilor. Continua colectare a informatiilor s-a facut doar ca sistemul sa fie intretinut intr-o stare buna de functionare. Materialele adunate in acest rastimp sunt, in majoritatea lor, asa cum am spus, maculatura murdara, lipsita de orice valoare practica. “Cetateanul cutare a spus un banc politic”, “cetateanul cutare a fost auzit mentionand ceva despre Europa Libera”, etc.
Printre categoriile care au suferit de pe urma informatorilor si agentilor securisti strecurati printre membrii bisericilor am putea mentiona:
a. Cei care au fost aruncati nevinovati in iadul puscariilor comuniste pentru reeducare sau exterminare. Cine atie macar cate ceva despre “experimentull de la Pitesti”, atie despre ce vorbesc. Alte informatii au iesit la iveala prin imaginile din serialul de televiziune “Memorialul durerii”, prea putin vizionat de o populatie prea usor imbatata cu inconatienta si naiva bere a libertatii de dupa 1989. Citește restul acestei intrări »
4. Cum au fost priviti informatorii si agentii de restul bisericii?
Iritat putin de cateva din episoadele scrise in primele doua volume din ciclul “Amintiri cu sfinti”, fratele Ioan Bunaciu, care mi-a fost timp de patru ani director la Seminarul teologic de la Bucuresti, mi-a trimis o “corectare” pe care dansul o simtea necesara …
Trebuie sa marturisesc dintru inceput ca am invatat multe lucruri bune de la fratele Bunaciu si l-am apreciat intotdeauna impreuna cu colegii mei pentru efortul pe care l-a facut in lucrarea pe care si-a ales-o. Vederile noastre diferite au facut sa avem puncte de vedere diferite in circumstantele comune prin care am trecut. Cei dinafara ne-au crezut uneori adversari. Ca frati, nu ne-am dusmanit insa niciodata. Schimburile noastre de pareri ne-au imbogatit reciproc si poate ca i-au facut si pe altii sa inteleaga mai complet situatiile care ne-au aprins viata si energiile in teribilele timpuri ale marturiei crestine sub un regim represiv ca acela al lui Nicolae Ceausescu.
Din cauza diferentei de varsta, fratele Bunaciu a fost si va ramane mereu un “mai mare” al meu caruia ii voi accorda cinstea si respectul. Ca frate crestin, dansul a fost mereu si probabil ca va ramane o oglinda in care mi-am verificat si corectat valabilitatea parerilor personale. Iata de ce eu numesc “disputele noastre” din anii de Seminar si de acum: “polemici binefacatoare”. Infruntarile noastre au fost de principii nu de persoane. Daca vor ramane si ei in perimetrul dragostei si ingaduintei crestine aflata in minunata familia a lui Dumnezeu, cei ce le-au fost martori atunci si cei care le pot fi martori acum au numai de castigat. Citește restul acestei intrări »
5. Ce sa facem acum cu cei care au fost informatori si agenti?
Iata o intrebare la care nu se poate da un raspuns unic sau macar uniform. In bisericile baptiste romane parerile sunt impartite. Ca sa nu raspunzi pripit, intreaba-te mai intai pe tine insuti: “Ce as fi facut eu daca as fi fost in situatia lor?” si cauta sa-ti dai un raspuns foarte sincer. Daca ar fi sa grupam reactiile de pana acum, exista trei tabere disctincte: tabara tacutilor, tabara galagiosilor si tabara cumpatatilor:
a. Tabara tacutilor Citește restul acestei intrări »
6. In loc de concluzii
Realitatea este ca materiale ca cele publicate prin cartea lui Daniel Mitrofan rup tacerea artificiala care s-a asternut asupra multor lucruri din trecut. Astfel de glasuri sunt insa invinuite ca risca sa faca mai mult rau decat bine. Se poate dezlantui o “vanatoare de vrajitoare”. Se pot prabusi monumentele ridicate pripit pe mormintele unora si se poate instaura un climat de “scandal” si “batjocora” care sa aseze Biserica Baptista din Romania intr-un con de umbra, murdarindu-I definitive marturia si zadarnicindu-i eforturile de raspandire a Evangheliei adevarate.
Fara nici o indoiala, intre fostii “colaboratori” si fostii “nonconformisti” exista o mare doza de “aratare cu degetul” si de invinuiri reciproce. Fiecare tabara se vede intr-un fel victima celeilalte. Cine are dreptate? Cine va birui in simpatiile opiniei publice? Se poate pune capat acestei “lupte intre frati” ? Ce-i de facut? Iata propunerile mele:
a. Trebuie sa ne dam seama cu totii ca adevaratul nostru conflict a fost cu “dusmanul din afara”, nu cu fratii dinauntru! Intre frati avem voie, uneori este chiar necesar, sa avem “neintelegeri” (Fapte 15:39), dar niciodata … certuri! Citește restul acestei intrări »
Dezvaluiri, dezinformari si divagatii 