1.1 Un preot purificat

Preotul EUGEN JURCA: „De ce Biserica nu scapa odata si odata de porcaria asta?“

Patru-cinci persoane din Consiliul pentru alegerea noului Patriarh au colaborat cu Securitatea. Nici una nu a catadicsit sa recunoasca public acest lucru. De aceea, ii invatam cum se formuleaza o asemenea marturisire: „Am decis sa marturisesc public faptul ca am facut parte din cei care au semnat angajamentul de colaborare cu Securitatea… de Frica… din Lasitate… din Ignoranta…“. E simplu acum, nu? Cei vizati din Consiliu ar putea astfel copia scrisoarea deschisa a preotului si profesorului Eugen Jurca din Timisoara, adresata ierarhiei bisericesti si societatii civile in 2001. Gestul acesta parca a incheiat seria scurta a automarturisirilor, raminind fara „plagiatori“.

„Dumnezeu era la locul Lui“

Reporter: Unde era Dumnezeu cind ati semnat angajamentul cu Securitatea?

Preot Eugen Jurca: Dumnezeu era la locul Lui. Si la locul Lui exterior, si la locul Lui interior. Practic, slabiciunea din mine m-a facut sa fac acest gest nesabuit.

Rep.: Dumnezeii, cel interior si cel exterior, nu v-au intarit?

E.J.: Dumnezeu m-a intarit, dar frica a fost mai puternica decit El.

Rep.: Toata invatatura, toate invataturile unde se ascunsesera, unde fugisera?

E.J.: Vedeti, vremurile alea le-am trait cu totii si stiti cit de mare este distanta de la intelect la simtire. Frica te conduce. Ceea ce credeam eu atunci in anul intii de facultate nu mi-a ajutat sa nu semnez si, asta a fost, am cedat. Este un gest pe care-l regret.

Rep.: Miza dumneavoastra? Un doctorat. Nu era o desertaciune intr-o epoca a tuturor desertaciunilor?

E.J.: Acum sa va spun ceva. E lesne azi de judecat. Va asigur din tot sufletul ca daca azi s-ar repeta un asemenea moment, nimeni si nimic nu m-ar determina sa fac un asemenea gest. Discutam de momente complet diferite. De o intreaga istorie, greu astazi de inteles, desi sintem aproape de ea. Una este cum e acum, cind tinerii nostri nu au nici o restrictie, si alta este atunci cind toate erau conditionate, inclusiv terminarea unei facultati, plus toate santajele ce veneau de aici, psihice si de toate naturile.

„Liber. Sint liber“

Rep.: Cum v-ati simtit dupa ce ati semnat?

E.J.: Extraordinar de rau si actul acela nu mi-a dat nici o clipa de liniste. M-am simtit scindat ca persoana, tocmai fiindca nu-mi dorisem un asemenea act. Priveam in ochii celorlalti si aveam senzatia ca nu ma cred in ceea ce spun, desi prea putini dintre prieteni stiau ce mi s-a intimplat.

Rep.: Ati turnat pe cineva?

E.J.: Am scris citeva note informative. Am scris ocolind cuvintul care ar fi putut face rau cuiva. Faceam descrieri de personalitate. Generale.

Rep.: Dupa Revolutie?

E.J.: Au incercat sa ma racoleze din nou. Voiau sa ne continuam activitatea. Ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat. Li se parea normal. A fost Revolutie, bun, cit sa o tot lungim cu libertatea asta? La treaba!

Rep.: Gestul dumneavoastra, al marturisirii, este printre singurele cunoscute. De ce ?

E.J.: Din pacate, asa este. Este extrem de dificil. Nu e usor sa recunosti. Dar esti liber. Liber, intelegeti? E o libertate cum nu va imaginati… sa traiesti fara vreo umbra.

Rep.: Cum a fost vazut gestul?

E.J.: Prietenii mi-au ramas prieteni. Ceilalti, amestecat. Multi m-au dispretuit, chiar din rindul Bisericii. „Cine ti-a cerut asta? Esti prost? Ai innebunit? Ce urmaresti?“ M-au acuzat in toate felurile, cind, de fapt, puteau sa marturiseasca. Am fost singur atunci, nici o voce care sa spuna: „El a facut-o, ceilalti ce asteapta?“. Una dintre personalitatile publice care spunea ca preotii trebuie sa iasa si sa spuna adevarul, atunci m-a acuzat ca am iesit ca la sedintele de partid sa-mi pun cenusa in cap.
„Frica, ignoranta stau cu noi la masa“

Rep.: Vorbeati de frica, ignoranta in scrisoarea dumneavoastra, unde sint astazi, in cazul celor ce nu au marturisit?

E.J.: Stau cu ei la masa.

Rep.: Cit de liberi mai sint?

E.J.: Nu pot fi liberi. Nu poti fi liber cit zace in tine un demon. Pentru mine rana s-a cicatrizat.

Rep.: Sinteti liber. Libertatea inseamna uitare?

E.J.: Nu este uitare. Ma simt liber, iar ce este libertatea altceva decit asumarea a ceea ce ai facut in trecut?

Rep.: Acum sinteti liber intr-o lume care nu va vrea liber.

E.J.: Adevarat. Oamenii aceia care erau in puscarie, detinutii politici erau liberi. Erau, trupeste, inchisi, dar constiinta le era nepatata. Simt ca, indiferent ce se va intimpla, indiferent ce se va spune despre mine, simt ca nu mai are nimeni putere asupra mea… angajamentul acela cu Securitatea a fost ca un viol, ca o violentare a fiintei mele. Multumesc lui Dumnezeu ca am marturisit.

Rep.: Repet: de ce nu au mai fost si altii ca dumneavoastra?

E.J.: Pot sa inteleg de ce. Nu-ti vine sa treci prin toate… Rusine, vorbe grele si urite… E greu sa ai intelepciunea necesara. E greu sa ai nebunia asta de a marturisi. Nebunie, cum e socotita de societatea asta a noastra. Normalitate, gest de curatenie morala.

„Colaborarea cu Securitatea e in Decalog. Se numeste Minciuna“

Rep.: Aceasta colaborare cu Securitatea unde e trecuta printre pacatele biblice? Nu e in Decalog.

E.J.: E un pacat grav. E un compromis. Si compromisul e si mai mare fiindca e facut de catre oameni cu credibilitate in societate.

Rep.: Deci e in Biblie, asta inseamna ca poti sa colaborezi.

E.J.: Cum? Dar porunca aceea: „Sa nu minti“? E minciuna de sine continua.

Rep.: Viata e scurta si ce sens are un cutremur din asta… care e moral, deci nu ramii strimb, gravid, dupa el.

E.J.: Toti spun ca e bine sa traiesti in minciuna. Lumea se complace in ambiguitate.

Rep.: Asa e poporul…

E.J.: Poporul, saracul, ar vrea mai mult. Singurul succes al comunismului a fost transformarea persoanei, din oameni de caracter au trecut in mutanti din astia intilniti pe toate strazile, un simulacru de persoana, plin de compromisuri.

Rep.: Mutantul asta nu mai are modele care sa-l faca om la loc.

E.J.: Asta nu inteleg, de ce Biserica nu scapa odata si odata de porcaria asta, fiindca tot ce a fost, a fost un abuz impotriva Bisericii. Sint putini cei care au fost cozi de topor, care din proprie initiativa sa fi turnat, majoritatea a fost abuzata. Or, asta fiind situatia, nu inteleg de ce nu se gaseste o solutie care sa exorcizeze acest rau din sinul Bisericii. Biserica nu are nevoie de politic, de Securitate, ca sa functioneze de sine statator. Or, influenta politica astazi asupra Bisericii este puternica.

Un alt exemplu de pocainta este aici.

Anunțuri

4 comentarii

  1. mircea ordean said,

    este frumos, inteligent, intelept…

  2. Pr. dr. Valentin Bugariu said,

    Sigur că e foarte uşor astăzi să vorbeşti la persoana a III-a despre vinovăţia sau nevinovăţia unui om supus vremurilor de dinainte de ’89.
    Ceea ce pot spune, e că părintele Jurca ne-a fost nouă studenţilor la teologie de la Timişoara un dascăl de vocaţie, un părinte în adevăratul sens al cuvântului.

  3. amalia vrusie said,

    Pr Jurca este un om deosebit, i-am fost studenta, cu o fina psihologie si cu o rara sensibilitate. A fost si este printre profesorii mei preferati. A fost un profesor aproape de inimile noastre, si nu zic numai eu acest lucru, ci si fostii mei colegi. Parinte profesor va admir pentru ca ati reconoscut public colaborarea dumneavoastra cu vechiul regim si sunt constienta ca ati fost oarecum constrans de situatie. Spre deosebire de ceilalti ati recunoscut, iar din moment ce ati recunoscut sunteti si iertat. Noi semenii nu vad ce drept avem sa va judecam si sa va punem intrebari. Daca am fi fost in locul dumneavoastra oare ce am fi facut? Este usor sa judeci, dar este foarte greu sa te pui in situatia celulilalt. Dumnezeu sa va aiba in paza si rugati-va pentru noi.

    Cu stima,

    Amalia.

  4. pavi said,

    Da. Este foarte trist pentru ce s-a intamplat tuturor in perioada comunista. Nu a fost usor sa accepti aceasta colaborare. Unora le-a fost necesara o clipa, altora ore, poate luni si ani de deliberare in aceasta privinta. Dar ma gandesc cu multa mahnire la unii care desi nu au ramas aici in tara sa suporte mizeriile analfabetilor de la putere, plecand, acum numai judeca pe cei care au colaborat, neluand in seama contextul in care s-a realizat aceasta. Ce simplu a spus mai sus o comentatoare, fosta studenta a preotului Jurca, a marturisit si a fost iertat. Da. Frumos. E ceva celest. Asa face Dumnezeu. Iarta! Dar omul … cel duplicitar…. ??? Merge spre mormant insotit de ura… As dori aici sa amintesc pentru cei care il cunosc pe scriitorul si preotul evanghelic sas din Rothberg-Sibiu, Eginald Schlattner, care s-a marturisit public in cele 597 de pagini ale romanului Manusile rosii, colaborarea sa cu Securitatea care vine in urma a patru luni de rezistenta si aparare a prietenilor. Dar mult mai trist este ca nici dupa acest act nu este iertat. Si desi nu a servit securitatea numai in anii detentiei este blamat in continuare de cei care au plecat peste granita si nu le-a pasat de cei ramasi sub opresiunea regimului. Dar acum nu fac nimic decat sa incline balanta fara sa tina cont de adevar de realitatea intamplarilor si culmea tot ei sa se considere eroii reginului. Si parintele merge in mormant cu acest stigmat de colaborator desi fapta sa nu cade sub incidenta Legii lui Ticu Dumitrescu. Dar putini sunt cei care doresc o judecata dreapta pentru aflarea unui adevar. Mai mult se merge pe ideea cum sa facem rau unui om care chiar nu gandeste raul. Si sa nu uitam ca multi au facut-o pentru ca au vazut in comunism ceva bun, crezand in el ca intr-o cauza salvatoare a omenirii, pana s-au lecuit de el…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: