Danut Manastireanu

(preluare de pe  http://thesaltstreetjournal.blogspot.com/)

In anul 1973 se intorcea in Romania, dupa trei ani de studii teologice la Regent’s Park College in Oxford, pastorul Iosif Ton, care a devenit imediat profesor la Seminarul Baptist din Bucuresti. La putina vreme dupa aceea, Iosif Ton s-a implicat intr-o serie de actiuni publice, menite a atrage atentia autoritatilor si a strainatatii asupra persecutiilor si restrictiilor la care erau supuse comunitatile religioase din Romania si in special cele evanghelice. Primul document de protest adresat de Iosif Ton cunducerii Cultului baptist si autoritatilor romane a fost semnat ulterior de alti 50 de lideri baptisti. Reactia autoritatilor a fost brutala, Iosif Ton si apoi altii impreuna cu el, fiind arestati si anchetati, in mai multe rinduri, uneori in mod violent. O noua miscare de protest s-a produs in 1974, cu ocazia arestarii si condamnarii la doi ani de inchisoare a credinciosului Vasile Rascol, pentru distributia ilegala de Biblii si literatura crestina. Ton a publicat apoi, in 1976, un document teoretic numit „Locul crestinului in socialism”. Acesta nu era propriu-zis un document anticomunist, ci critica lipsa de libertate religioasa din Romania, sugera ca socialismul nu trebuie sa fie neaparat ateist si pleda pentru ca autoritatile sa ofere crestinilor locul care li se cuvenea in acea societate.In 1975 a sosit momentul prielnic pentru efectuarea unor schimbari in conducerea cultului baptist, care pina in acel moment dovedise extrema slugarnicie in raporturile cu Departamentul cultelor. Ocazia a fost oferita de demisia predintelui cultului, Nicolae Covaci. Au avut loc imediat alegeri la nivel de comunitati si cu aceasta ocazie au fost alesi citiva reprezentanti mai radicali, care dadeau credinciosilor speranta ca schimbarea este posibila. Departamentul cultelor insa a refuzat sa recunoasca pe cei mai multi dintre radicalii alesi de comunitati si congresul a fost aminat, avind loc abia in1977. Din nefericire, noua conducere a cultului (Presedinte – Cornel Mara; Secretar general – Pavel Barbatei) aleasa la acest congres extrem de tensionat, s-a dovedit a fi inca si mai sensibila la presiunile crescinde ale autoritatilor.

In aceeasi perioada, Iosif Ton a fost inlaturat din pozitia de profesor la seminar, ceea ce a ocazionat protestul deschis al studentilor. In octombrie 1976, Ton a declarat o perioada de post public, in semn de protest pentru inlaturarea din seminar a studentilor Ianculovici si Prejban, care condusesera protestul studentesc. Incetul cu incetul, alti lideri si tineri evanghelici s-au adaugat acestei miscari pentru drepturi religioase, care a inceput sa puna tot mai serios sub semnul intrebarii legitimitatea sistemului comunist. Aceasta directie mai radicala de actiune, care nu s-a bucurat de sprijinul lui Ton, adeptul unei abordari mai nuantate, a fost promovata mai ales de catre Pavel Nicolescu si Comitetul pentru apararea Libertatii religioase si de constiinta (ALRC), format in vara anului 1978. In acest context, in diverse locuri din tara au fost concepute documente si au fost adunate liste de semnaturi solicitind autoritatilor respectarea drepturilor religioase si somind conducerea cultului baptist de a renunta la cooperarea vinovata cu regimul comunist. Acesta este cadrul in care a aparut la Iasi in toamna anului 1978 documentul pe care il vom da pentru prima data publicitatii incepind cu urmatorul numar al revistei noastre. El a fost conceput de Danut Manastireanu si a fost trimis Unuinii baptiste, insotit de o lista cu citeva zeci de semnaturi, mai ales ale unor tineri, dar si ale altor membri ai Bisericii baptiste in Iasi.

Documentul pe care il dam acum pentru prima data publicitatii a aparut la Iasi in toamna anului 1978. El a fost conceput de catre Danut Manastireanu si a fost trimis Uniunii Baptiste, insotit de o lista cu citeva zeci de semnaturi, mai ales ale unor tineri, dar si ale altor membri ai Bisericii baptiste in Iasi.

danutmanimat.gif

Catre Uniunea Bisericilor Baptiste din Romania

In ultimii ani, in cadrul cultului baptist, s-au conturat doua curente de gandire si de actiune. Unul considera Biblia ca singura autoritate in materie de credinta si practica religioasa si socoteste ca organele centrale ale cultului au menirea de a reprezenta in mod demn si fara sovaire interesele credinciosilor in fata autoritatilor.

Adeptii acestui curent ar putea avea ca motto cuvintele apostolului Petru: „Trebuie sa ascultam mai mult de Dumnezeu decat de oameni” (Fapt. 5:29)

Adeptii celuilalt curent, desi afirma teoretic aceleasi principii, nu au curajul de a le pune in practica si sacrifica interesele Bisericii, considerand ca astfel o pot salva de la pierirea care o ameninta. Ei uita insa cuvintele Mantuitorului care spune: „portile Locuintei mortilor nu o vor birui” (Mt. 16:18)

Fratietatea din tara noastra si-a pus mari sperante in schimbarea conducerii cultului, produsa la ultimul Congres, dar, din nefericire, ea s-a angajat chiar de la inceput pe calea compromisului. Dezamagirea si apatia sint sentimentele care domina astazi masele de credinciosi baptisti romani. Aceste sentimente s-au transformat insa in durere si indignare la auzirea hotaririlor luate in cadrul sedintei Comitetului executiv al Uniunii, din 7 februarie a.c. In aceste conditii consideram ca este legitim sa prevenim conducerea cultului asupra faptului ca a pornit pe un drum periculos, care poate duce la o sciziune nedorita in cadrul fratietatii.

In concluzie, pentru a inlatura aceasta situatie, cerem insistent conducerii Uniunii luarea urmatoarelor masuri (pentru care prezentam alaturat justificarile ce le indreptatesc):

1. Anularea imediata a hotaririlor de exmatriculare a seminaristului Dinca Filip Acesta nu este primul caz de exmatriculare nejustificata si fortata in seminarul nostru. Ianculovici si Prejban au fost primi sacrificati, dupa ce amenintarea exmatricularii a planat asupra intregului actual an IV. In ambele cazuri motivarile date acestor acte reprezinta incalcari flagrante ale adevarului. Prin aceste masuri conducerea cultului a produs in seminar o atmosfera de teroare si suspiciune, fiecare seminarist intrebindu-se: „Cine va fi urmatorul?”

2. Retragerea interzicerii de activitate amvonala a fratilor Popescu Aurel si Nicolescu Pavel. Interzicera activitatii amvonale este un exemplu grav de incalcare a competentelor de catre Comitetul Uniunii si o incercare de reinstaurare a spiritului de dictatura in cultul baptist. Se observa in acest sens o actiune constanta de discreditare si reducere la tacere a celor mai valorosi predicatori din tara, actiune inceputa cu fratii Iosif Ton, Liviu Olah si continuata acum cu fratii Aurel Popescu si Pavel Nicolescu.

… cerem insistent conducerii Uniunii luarea urmatoarelor masuri (pentru care prezentam alaturat justificarile ce le indreptatesc):

3. Convocarea Congresului anual al Uniunii, asa cum s-a promis la Congresul din februarie 1977. Acest lucru este foarte necesar, caci la inceputul actualei legislaturi cei din conducerea Uniunii s-au dovedit a fi nepotriviti pentru slujba care le-a fost incredintata si au creat in cadrul cultului o tensiune crescanda prin nerezolvarea problemelor curente si prin masurile absolut contrare intereselor Bisericii. Foarte grav este refuzul Uniunii de a discuta si de a raspunde in fata fratietatii pentru activitatea depusa pana acum; si ar avea pentru ce raspunde, caci n-au rezolvat nici una din problemele puse in Congres. Presedintele si secretarul general al Uniunii au refuzat, nu demult, primirea unei delegatii a Comunitatii Bucuresti care venise cu intentia de a discuta tocmai aceste probleme.

4. Cresterea nivelului cultural si spiritual al revistei cultului. Starea actuala a revistei este deplorabila, este o adevarata rusine pentru cultul nostru. Fiecare pagina este plina de greseli gramaticale si ortografice, ca sa nu mai vorbim despre valoarea spirituala a articolelor, care se complac intr-o cumplita banalitate. Semnatarii articolelor sunt ilustri necunoscuti, in vreme ce predicatorii de prima mana din tara noastra n-au avut niciodata acces la paginile revistei.

(5. Numai pentru comunitatea Bucuresti)

Angajarea fratelui Iosif Ton prin contract, de catre biserica Oradea a deschis, credem, o cale noua in relatiile pastor – autoritati. Pe de o parte elibereaza pastorul de dependenta fata de recunoasterea Departamentului, iar pe de alta parte face pe pastor raspunzator doar in fata bisericii sale. Consideram ca in actualele conditii ar fi o dovada de orientare progresista daca ati propune angajarea imediata ca pastor a fratelui Filip Dinca intr-o biserica din Comunitatea Bucuresti.

Potrivit stipulatiilor legale, asteptam raspuns in termen de 15 zile pe urmatoarea adresa: Biserica Crestina Baptista, str. Sarariei nr. 32, 6600, Iasi (pentru tineri)

[Explicatii: Ideea angajarii pastorilor prin contract direct cu biserica, spre deosebire de practica oficiala a angajarii prin Uniune, incerca sa evite controlul Departamentul cultelor, care refuza angajarea pastorilor incomozi, asa cum s-a vadit in cazurile Olah, Popescu si Nicolescu.]

Anunțuri

1 comentariu

  1. Mircea Mitrofan said,

    Interesant document si, pentru vremea aceea, indraznet. Pacat ca n-am stiut de el atunci. In 1979 plecam si eu la Bucuresti, in biserica fratelui Talos. Acolo sufla alt vint, de alta natura. Totusi, acolo fiind, desi aveam doar 16-17 ani, am auzit asa in treacat despre Aurel Popescu si Pavel Niculescu. Inteleg ca nu doar autoritatile ii detestau si ii persecutau (inclusiv conducerea cooperanta de atunci a cultului), dar imi dau seama ca nici unii din membrii de rind din biserica (si din alte biserici) nu erau de acord cu ei. Poate credeau sincer ca predicatorul nu trebuie sa faca politica. Este posibil. Asta era ce am fost invatati toti, remember? Pe de alta parte, poate se opuneau din teama de a nu pierde si putina libertate de inchinare pe care o aveau, considerind pozitia celor doi prea radicala, lipsita de „intelepcinea serpilor”.
    Este usor de judecat astazi, de catre unii, de pe scaunul cald, in fata computerului. Atunci era altceva.
    Totusi, aici sint de acord si cu Marius Cruceru si cu Danut (et all), ca dupa 1990 recuperarea si reconcilierea prin pocainta si iertare se impunea cu necesitate. De adevarul asta nu mai avem cum sa fugim, orice ar vrea cineva sa spuna.
    Bineinteles, ar fi fost dureros, pocainta intotdeauna este – e moarte pentru firea veche, dar nu exista alta cale, nici acum si in nici vreo alta situatie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: