Petru Popovici

Pe data de 9 Noiembrie 2003, cu ocazia intalnirii fostilor studenti crestini de la Timisoara, fratele Petru Popovici a rostit in biserica noastra din Los Angeles un mesaj cu puternice accente autobiografice:

“Eu pot spune impreuna cu psalmistul ca “Dumnezeu m-a ocrotit in coliba Lui”. Treizeci de ani, din 1937 pana in 1967, am vestit Cuvantul Domnului in Romania. N-au fost ani de mare libertate. Am suferit inainte de a fi comunistii atei la putere. Uneori se pare ca inainte de comunisti au fost chiar impotrivirile mai mari si suferintele mai mari.
Au venit comunistii. Un frate venit din Romania dupa ce am ajuns eu aici, mi-a spus: “frate Pitt nu uita ca mana comunistilor este destul de lunga sa te ajunga si aici. Eu insa nu m-am temut de ei nici in Romania si n-aveam sa ma tem de ei din Emerica.

Am fost pastor la Timisoara sub doi imputerniciti si la Arad sub un altul. (n.a. Un “imputernicit” era un om cu autoritate din partea Sattului Roman ca sa supravegheze activitatea Cultelor religioase si ale angajatilor lor). Cand mi-au facut mutarea de la Arad la Timisoara, imputernicitul de acolo nu “m-a vrut”. El a pus un referat negativ la dosarul meu astfel ca Departamentul Cultelor sa nu aprobe mutarea mea. La Arad era insa un imputernicit mult mai bun. Intr-o clipa de intimitate si confesare mi-a spus:

“Domnul Popovici, daca ar fi sa pot sa-mi aleg astazi, eu as alege sa fiu baptist.”
“Da de ce nu poti si astazi?” i-a zis eu. Am inteles ca se temea ca-si va pierde painea.

Cel de la Timisoaran-a reusit nimic cu referatul lui pentru ca imputernicitul de la Arad imi facuse un referat bun, iar cei de la Bucuresti au luat in considerare referatul lui pentru ca el ma cunostea. Popescu Sever de la Timisoara nu ma cunostea inca. Numai ca s-a informat si nu dorea sa aibe bataie de cap cu mine.

Dupa ce m-am mutat in Timosoara, acest Sever Popescu a venit la mine si mi-a zis:

– “Domnule Popovici, gata cu orchestra si cu famfara!”

Noi aveam la biserica si orchestra si famfara si coruri mixt si barbatesc, iar asta nu le prea placea lor.
I-am raspuns:

– “Nu pot asta!”

– “Cum asa, “nu poti”?!”

– “In Biblia mea scrie “Cantati Domnului din instrumente!”

El s-a facut foc.

– “Cum domnule! Si asta scrie in Biblie ?”

– “Da, si asta, iar eu trebuie sa ascult mai mult de Cuvantul Sfant decat de dumneavoastra.”

“Fa sa straluceasca fata ta peste noi si este de ajuns …”

Nu m-au vrut. Eram insa ca un tepus care li s-a oprit in gat si nu puteau nici sa ma inghita, nici sa ma lapede. E mare lucru! Sa fi ocrotit in vremuri de primejdie, in vremuri critice, “in coliba Domnului”. E harul Lui asta! Nu este din partea omului!

La Arad, cand am fost patru ani pastor la biserica “Parneava”, aveam in biserica o sora al carei sot, era militian. In plus vecin cu usa socrilor locuia un “fost chestor de politie”. Ii cunpoaetea foarte bine pe baptisti pentru ca era de pe valea Crisului Alb. Avea chiar si rudenii pocaite …

Era pe atunci perioada cand se faceau “ridicarile”. Cei tineri nu stiu astazi ce insemna asta … Venea noaptea , pe la miezul noptii, fara sa te anunte, fara nimica … si iti spunea: “Poftim cu noi!” Iti rascolea toata casa, luau ce credeau ei, te baga in duba si teducea. Nimeni nu stia unde si cat timp vei sta acolo.

Prin mainile sotului sorei din biserica noastra treceau tabelele cu numele celor ce urmau sa fie ridicati. El imi trimitea vorba prin sotie:

– “Daca se poate, la noapte sa nu stai acasa.”

Trebuia sa cunosti obiceiul lor. Ca daca nu erai acasa in noaptea aceea, erai scapat si scapat ai fost pentru o vreme. Va marturisesc ca luam bicicleta si fugem pana la fratele meu Alexa, ii spuneam si lui, el isi pregatea bagajul si pleca de acasa. Eu, multumesc Domnului, n-am plecat de acasa nici o noapte ca sa dorm in patul altuia. Aveam pregatite si bocancii si tot ce trebuie, ca daca era vorba sa vie sa fiu gata. N-au venit insa … mare lucru “sa fi ocrotit in coliba Domnului”. E mai bine in coliba decat in palat. Cand Il ai pe Dumnezeu se intampla ca in psalmul 16:

“Pazeste-ma, Dumnezeule, caci in Tine ma incred. Eu zic Domnului: “Tu esti Domnul meu, Tu esti singura mea fericire!” (Psalmul 16:1-2).

Cata vreme ti-e fericirea in conforttremuri. Daca ai casa frumoasa, mobila frumoasa, vine odata focul tot belsugul tau se duce in fum. Am vazut odata la stiri pe unul care a deschis portbagajul masinii si a spus reporterului: “Aici este topt ceea ce mi-a mai ramas. Restul din toata averea mea adunata de atatia amar de ani s-a facut scrum si cenusa.”

“Eu zic Domnului: “Tu esti singura mea fericire”
Domnul te ascunde in coliba Lui. Ei e bine! E bine!

Imi aduc aminte ca era o zi ploioasa de inceput de toamna, in decada lui ^60. Eu eram destituit. In fata casei noastre apare o masina si din masina, o masina straina, coboara doi barbati si doua doamne. Nu-i cunoaeteam, n-am stiut cine sunt, n-am fost anuntat de nimeni, nimic. Am iesit afara si i-am intampinat. Unul era Theodore Adams care fusese cu doi ani inainte presedintele Aliantei Mondiale Baptiste. Cel de al doilea era doctor Hargroves presedintele in functiune al Aliantei Mondiale Baptiste. I-am primit, i-am gazduit … “Dumnezeu ne-a ascuns in coliba Lui”. Nimeni de la autoritati nu mi-a zis o vorba. Nu m-au intrebat cine au fost, ce au vrut…Cand Domnul pune mana ca sa te ascunda, iti este de-ajuns.

Sa revin insa la “imputerniciti” … E curios. Ei tipau in gura mare la presedintele Comunitatii Baptiste de Banat impotriva mea. Presedintele le-a spus:

“Chemati-l aicea”.

“Nu”, au zis ei, “puneti-l voi la punct!” Cand Dumnezeu te ocroteste, iti este de ajuns.

Astazi, va marturisesc cu toata bucuria ca acei comunisti n-au facut altceva decat sa implineasca cu mine un plan divin. Multumesc Domnului pentru “destituirea” pe care El a ingaduit-o si eu … am meritat-o si stiu clar lucrul acesta. Asa a vrut Dumnerzeu ca sa-si faca planul! Wi noi nu vrem, uneori noi ne impotrivim Lui.

Cand m-am dus la Bucuresti si am impartasit cu Alexa gandul ca ma duc la Ambasada ca sa depun formele pentru plecarea definitiva in America, bai fratilor, nici cu mine pana la Ambasada n-a vrut sa vina! Ii era teama! Era pericol! Pericol mare.
El mi-a dat informatiile cum sa ajung acolo si m-am dus singur. Wi atunci Dumnezeu a avut mana peste mine. Nimeni nu m-a intrebat nimic. Pe atunci, toti cei care treceau pe la Ambasada Americana erau anchetati de securitate. Am facut si eu o smecherie, un joc si … Dumnezeu m-a ocrotit in coliba Lui.

In vara urmatoare, Alexa, care nu voise sa vina, s-a dus in vizita la Otelul Rosu, la sora mea si de acolo planuia sa vina la mine la Timisoara. Era cu familia, cu sitia, cu copiii … In tren au ocupat numai ei un compartiment. In compartimentul vecin erau doi. Cand copiii au iesit la geam sa vorbeasca intre ei ceva, au iesit si cei doi si incercau sa-i traga de limba. Copiii fusesera instruiti sa se fereasca de orice strain si au venit de au spus parintilor.

Au ajuns cu acceleratul la Caransebes. Alexa cu familia se dau jos si … se dau si cei doi. Aveau peste o jumatate de ceas trenul spre Otelul Rosu. Au urcat ei in tren, au urcat si cei doi. Au ajuns la Otelul Rosu si au coborat ei. Wi au coborat si cei doi. Acuma, vorba aceea romaneasca, “orb sa fii tot iti dai seama …”Alexa sia dat seama ca-i urmarit. Sotia insa i-a spus: “S-ar putea sa fie o simpla intamplare si noi sa presupunem doar ceva …” Au stat seara aceea la Rahela si seara s-au culcat la Otelul Rosu. Nu li s-a intamplat nimic …

A doua zi, vin la tren sa plece de la Otelu si sa mearga la Caransebes si apoi la Timisoara. Se urca ei in tren, se urca si cei doi. Ajung la Caransebes. Se dau ei jos se dau si cei doi jos. Urca ei in trenul de Timisoara, urca si cei doi. Acuma, lui Alexa toate acestea i-au fost prea mult … Ii batea inima de numa’, numa’. Au ajuns la Timisoara. In fata garii intorcea troleibuzul care mergea la noi in cartier, dincolo de statia de radio. Se urca in toileibuz si, dupa ei, se urca si cei doi. Era prea mult ca sa fie o simpla intamplare. Ajung cu troleibuzul la strada noastra. Se dau ei jos si se dau si cei doi jos. Alexa se pierduse putin. Sotia, mai tare putin, a zis catre el:

– “Alexa, stai ca mi s-a desfacut siretul.”

Cei doi erau in spatele lor si au avut atata obraz ca sa nu stea protopiti in spatele lor, ci au trecut pe alaturea. Copiii alergasera si deja ajunsesera acasa la noi. Cand a sosit, Alexa era alb ca varul.

– “Pit, nu stam nimic, nu stam nimic”.

– “Ce s-a intamplat?”

– “Nu stam nimic. Uite ce ni s-a intamplat, asa … asa …asa ca nu stam.”

– “Mai, mancarea-i facuta si voi n-ati mancat acuma de amiaza. Trebuie sa stati.”

– “Nu stam. Nu stam. Nu stam.”

– “Aici eu sunt gazda! Gata! Nu vreau s-aud nimic! Inauntru cu voi si la masa ca v-asteapta! am spus eu.

Si cumva asa fortati au intrat inauntru si s-au asezat la masa sa manance ca erau flamanzi.

In timp ce mancam, Alexa se opreste din mancare si spune:

– “Pit, sa sti … mergem la Bucuresti si ams a depun si eu cerere de plecare in America.”

Dumnezeu avea nevoie pentru radio, pentru literatura, de noi aici si prin comunisti, rpin mana lor care era puternica, prin mana lor a facut ca sa venim incoace.

Am atatea experiente in privinta aceasta. De aceea va spun, nu va temeti de oameni! Nu tremurati inaintea lor! Indiferent cine ar fi! Fiti tari in Domnul si in puterea tariei Lui! Aveti-L pe Domnul ca fericire. “Singura mea fericire”, zice psalmistul. In psalmul 73, ultimul verset spune:

“Cat pentru mine, fericirea mea este sa ma apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Il fac locul meu de adapost, ca sa povestesc toate lucrarile Tale” (Psa;mul 73:28).

Tin sa va asigur ca Domnul sie sa dea fericirea. Nu sunt bogat si multumesc Domnului pentru ca toata viata am fost sarac. Ii multumesc. Ca daca eram poate bogat …

Intr-o predica de la Chicago, nepotul Valentin spunea ca se bucura ca tata Popovici, cand a venit din America in Romania, n-a bagat banii in avere, ci a investit in copii. Slava Domnului!

Unii cautati averi si bani. Eu va zic, cautati-L pe Domnul! Astazi, materialismul a pus cumva stapanire pe fratii nostri. Nu mai au timp! N-au timp sa citeasca Biblia, n-au timp sa se roage, n-au timp sa stea de vorba cu copiii lor. Eu cunosc probabil peste o mie de cantari si m a uit la unii din copiii de azi si la tineri si chiar la unii pastori ca nu stiu cantarile, mai frate. Wtiu cateva. Tata si mama n-au fost bogati, au fost saraci. Tata n-a vrut sa cumpere pamant in Romania pentru ca a vrut sa vie inapoi in America, dar Dumnezeu a vrut ca sa ne creasca in saracie, in greutati, in necazuri, pentru ca ienuperul, care creste pe varf de munte e soiul de lemn care e tare ca osul. Dumnezeu a vrut sa ne creasca in greutati si necazuri ca sa ne poata folosi. Fiti la indemana lui Dumnezeu! Stati de vorba cu copiii vostri.

Apostolul Ioan spune despre partasia pe care o avem cu tatal:

“Ce era de la inceput ce am auzit ce am vazut cu ochii nostri, ce am privit si ce am pipait cu mainile noastre, cu privire la Cuvantul vietii, pentru ca viata a fost aratata, si noi am vazut-o, si marturisim despre ea, si va vestim viata vesnica, viata care era la Tatal, si care ne-a fost aratata; – deci, ce am vazut si am auzit aceea va vestim si voua, ca si voi sa aveti partasie cu noi” (1 Ioan 1:1-4).

Astazi, sotul nu are partasie cu stia sa. E prea “ocupat” … Vine tarziu si cand vine se aseaza la televizor si nu mai pot sa stea de vorba. Nu mai pot sa-si creasca copiii. Pe copiii lor ii cresc altii. Nu-i bine, fratii mei si surorilor. Nu-i bine!
Copiii sunt dar din darul Domnului. Cresteti-i! Mai bine saraci, dar cresteti-i pentru Dumnezeu. Povestiti-le lucrarile minunate ale Domnului. Spuneti-le ce a facut Domnul in viata voastra. Ca asa spune Scriptura. Pe mine asa ma-nvata Domnul.

Cand veneam de la secera, parintii nostri veneau franti de oboseala. Nu-i lucru simplu sa tragi toata ziua cu coasa si sa aduni snopii. Totusi, cand ajungeam acasa, parintii se asezau cu noi pe prispa casei. In Banat ii spune “tarnat”. S-asezau pe tarnat, si incepeau sa cante. ceilalti vecini se mirau:

– “Cum? Ai lui Sima pocaitul or ajuns acasa si canta! Canta!”

Eu atunci am invatat cantarile si ler am inregistrate in “computerul” asta care l-a facut Dumnezeu. Nu numai cuvintele! Uneori stiu si gamele in care se canta cantarile si numarul sub care apar in carte. Daca folosesti mereu un lucru, Dumnezeu face ca ti se intipareste in minte. Stati de vorba cu copiii vostri! Cantati impreuna cu ei cantarile Domnului!

In Biblia mea spune ca vin zile si mai grele. De aceia “intariti-va in Domnul si in puterea tariei Lui.” Aici sunt doua cuvinte: “putrere” si “tarie”. Puterea este de actiune, iar taria este de rezistenta. Un pod trebuie sa aiba rezistenta. O grinda trebuie sa aiba rezistenta, tarie! Pentru vremurile care vin, cautati sa aveti tarie! Domnul sa ner invredniceasca printr-o partasie stransa cu El si stransa in familie sa fim nebiruiti.”