Nicolae Rădoi continuă pe blogul lui campania de clarificări. Aflăm multe lucruri noi despre evenimente vechi și asistăm la repararea unei perspective pe care unii s-au străduit să o deseneze greșit pentru a se justifica. (aici)
Semnalez chiar și o clarificare a vieții și slujirii fratelui Traian Dorz, care, ca și alții, a fost un om al vremii sale, cu scadențe și limitări (aici) și (aici)
Clarificări noi despre Traian Dorz de la Emanuel
Mulțumim acestui frate care ne oferă informații neștiute de cei mai mulți dintre noi despre Traian Dorz și Oastea Domnului din timpul prigoanei comuniste. Analiza lui (competentă), este din interior, oferind date pe care le cunoaște din contactul direct cu rapsodul creștin de la Beiuș ce a condus Oastea Domnului timp de câteva decade.
Dragul meu
Urmăresc blogul dumitale de mult timp. Îți cunosc suferința și oful. Îmi amintesc din copilăria mea baptistă cum auzeam de ”cei de la Caransebeș”, plutea neclaritatea în povestiri. Timpul nu-mi îngăduie în această seară să scriu mai mult despre chestiunea Traian Dorz. Descrierea dvs. a persoanei D. este una idealistă, idealizată, parțial falsă, a fost și el om. Eu l-am iubit enorm. Îi știu poeziile, multe pe de rost, le-am pătruns spiritul încă de când aveam 14 ani. În liceu mergeam cu cartea lui de poezii în geantă. O am cu autograf. L-am cunoscut personal, am fost la înmormântarea lui. Probabil voi deja erați în USA. Am citit repetat tot ce-a scris(istorie).
Pe scurt: aș putea împărți viața lui D. în 3 părți mari: până la închisoare, între închisoare și 1974(botezul fr. M), din 1974 până la moarte(1989).
Teologia Oastei Domnului se trage din modelul pietist al lui ”ecclesiola in acclesia” ce funcționa în bisericile reformate. Aplicarea lui în BO de către Iosif Trifa a fost o împreunare nefericită. Adunarea de după-masa cu cele 3 elemente: cântare, cuvânt și rugăciune liberă se potrivea ca nuca în perete cu liturghia de duminica dimineața. Dar ce să faci, fără popă n-ai ritualuri și fără ritualuri n-ai succes la public.
Cele 3 perioade ale vieții lui T.D. se văd în opera lui. Până la închisoare a predominat evanghelia și harul în gândirea lui. Creuzetul suferinței i-a pus la un loc cu Moisescu și Silagy, doi giganți ai Învățăturii Harului, oameni care au trasat stâlpii înțelepciunii din Universitățile de la Gherla, Aiud, Periprava, Jilava. Înafară de unu-doi, majoritatea ”fraților” închiși s-au coalizat cu ”moisiștii” și ”betaniștii”. A fost motivația virajului lui D. spre ortodoxie. Cu fr. M. a fost poveste mai lungă, tare a sperat să-l ”recupereze”, n-a reușit și prin 1975 a aruncat anatema asupra întregii lui opere, chiar și melodiile erau vinovate. Sfârșitul vieții lui D. a fost pilduitor. S-a întors spre ortodoxie din toată inima. A devenit alt D., nu cel ce a scris ”Preaiubituil meu e Unul” sau ”O crește-mi iubirea”. Cu acest D. nu m-aș lăuda.
Ștefan cel mare i-a devenit idol.
Poezii ca ”În templul credinței străbune” arată ”înțelegerea” lui despre biserică. Probabil nici dvs. nu aveți încă o lumină clară asupra tainei lui Cristos: Adunarea care în nici un caz nu este un ”cult” de pe pământ, știți bine cât de ușor coruptibil. Nu continui decât dacă doriți, știu că ați suferit și cel puțin din acest motiv voi da mai mult timp din viață să vă scriu mai mult, desigur dacă doriți.
Cu securistul Ț. și șamanul din Africa e pierdere de vreme, nu e greu de citit predici și alții o fac. Acești oameni nu-L cunosc pe Cristos. Ț. a declarat negru pe alb pe masa rotundă că el nu predică venirea Domnului(nu are predici pe subiect) că nu s-ar mai putea nimeni implica în proiecte de anvergură. Deci nu face parte din ”cei ce iubesc venirea Lui”, probabil nu vrea să rămână cu stoc de cărți nevândut la răpire.
Har!
Pentru că sunt provocat la continuarea expunerii personalității Traian Dorz continui cu câteva rânduri. Mi-am format opiniile din citirea cu patos a Cântărilor Nemuritoare, apoi a cărții Hristos-Mărturia mea în ambele ediții (Simeria- cenzurată la cerere, 1 volum, Sibiu- necenzurată, 3 volume) și Istoria unei jertfe 4 volume. Imaginea mi s-a conturat cu discuții lungi cu foști colegi de închisori și cu întrebări puse multor cunoscuți. Lucrurile sunt împletite color, nicidecum alb-negru și liniar, cum le-ar place istoricilor leneși. De aceea cred că mai bine se potrivește îndemnul de ”a nu judeca nimic înainte de vreme”.
Un exemplu: poezia ”Bolnav de iubire și zdrobit de jale” a fost scrisă într-un moment special al unei căderi moral-etice (darea acordului asupra unui păcat) gest pripit și amar regretat. În mod sigur pocăința a fost amară și felul cum este descris atât în carte cât și în poezie procesul nu lasă loc de îndoieli, a fost sinceritate.
Alt exemplu: purtarea de la Ana la Caiafa pentru legalizarea Oastei Domnului a fost o asiduă ”colaborare” cu securitatea. Tot procesul descris cu detalii lasă să se vadă o atitudine de încredere în oameni, de lipsă de discernământ parcă voită, ca și cum ignorarea realității ar fi o virtute.
”Ședințele” din închisoare(descrise de toți închișii în cărțile lor) au fost cotitura vieții lui Traian Dorz. Atunci și-a dat seama că moștenirea ortodoxă a Oastei Domnului este lada cu scorpioni care e bine să stea închisă. Cum a fost? Securiștii, pentru a-i putea stoarce informativ și pe urma ghida prin agenți-”frați”, i-a pus pe toți ”religioșii” într-o celulă înțesată cu informatori. Fiecare cu părerea proprie. Ce n-au știut securiștii a fost că Domnul a triumfat prin duhurile celor sfinți și s-a coalizat o frumoasă și perpetuă părtășie a celor de același Duh.Traian Dorz nu s-a putut unii cu aceștia. Ajută cunoașterea caracterului lui Moisescu sau citirea cărții lui Szilagy (Fericita mea Robie), cunoașterea lui Ferencz Visky sau a lui Nicolae Moldoveanu și Richard Wurmbrand.Traian Dorz împreună cu un ostaș (parcă din Batiz) a rămas cu ”domnul lui”. Un domn sectar și idolatru. Ei…, aici s-a văzut că infantilismul, idolatria și neînțărcarea nu sunt virtuți.
După închisoare Traian Dorz a virat spre ortodoxia pe care o respinsese prin anii 45-50. Scheletul ideologic al Oastei Domnului a devenit un naționalism naiv, o cerșire după drepturi dirijată de securitate, o umbră a ”mișcării” din mintea de la 1920 a lui Iosif Trifa.
Vremurile după 1965 se schimbaseră și ele. Securiștii aveau nevoie de o ierarhie pentru a putea dirija, l-au plasat peTraian Dorz ca șef si au cerut supunere, ca s-o verifice i-au pregătit și teste. Vremuri de chin, prea mult și pentru cei tari duhovnicește, dar pentru cei firești răsturnați de o boare?
Moartea lui Traian Dorz este pilduitoare: internat intr-un spital cu director ”un frate” (citește securist) a fost purtat de alți ”frați” de la un spital la altul, fără diagnostic și fără tratament. Unul din Hd (NB)care și-a făcut un titlu de glorie din ”șoferit” la ”fratele Traian” a scris și o carte cu moartea lui. Lectură sinistră. A murit bietul om probabil cu zile, a avut cancer la stomac, dar cuvântul ”cancer” nu apare în carte. Nu l-a operat nimeni, a murit chinuit, dar ”între frați”. Înmormântarea a fost făcută de preoți, unul a citit din Iuda cap 1, altul a vorbit de marele poet român Nichita Stănescu.
În anii ’80 m-am rugat cu el de mai multe ori, la patul lui, și-a făcut cruce. Am povestit ore, uneori numai noi doi. L-am iubit enorm. Era ca cel din poezii. Semnul crucii însă a fost impardonabil, nu datorită educației mele strict protestante, ci datorită inutilității lui. Mai târziu am văzut și icoana în ”sala de adunare”. O idolatrie fără logică, o încercare de a bloca istoria la timpul care place cuiva.
Nu mai scriu, nu are rost, parcă e anatomia unor tumori, cuvânt stricat produce rod stricat. A fost frumos ce a scris prin anii 50, apoi lucrurile s-au degradat. Ceea ce a fost ziditor a zidit și rămâne. Sămânța se pare că a a vut pământ puțin, nu e un exemplu, dar Dumnezeu își permite să facă risipă, să arunce pe stânci, lângă drum sau între spini. Nu e un exemplu decât cea din pământ bun.
Desigur personalitatea lui Traian Dorz va fi poate cândva pricină de argumentare prin precedent, ceva de genul: ”a fost ortodox și voi îi cântați cântările….”. Pentru cine are înțelepciunea de a cunoaște vremurile acest argument cade: când compunea cântări care se cântă a fost ”frate ostaș” între alte mii de frați (ortodox doar de formă), iar când a devenit un ortodox activ nu a mai compus ceva vrednic de cântat. E și o lecție aici. Nu cred că zidește pe cineva cunoașterea acestor fapte, istoria e prea scurtă, avem Cuvântul care dacă e cunoscut imprimă în noi chipul Domnului Isus.
Îmi cer iertare, dar nu mai scriu.
Ostaşul Domnului: Poetul bihorean Traian Dorz, din Oastea Domnului, pedepsit de comunişti cu 17 ani de puşcărie (FOTO / VIDEO)
ŢĂRANUL ŞI SINISTRUL. Ţăran din Livada de Beiuş, unde casa i-a fost transformată în muzeu, Traian Dorz şi-a apărat permanent credinţa. „Fiind în detenţie, a fost chemat la ministrul de interne Alexandru Drăghici, căruia i-a arătat că ostaşii pot fi elemente pozitive în viaţa societăţii, că sunt oameni cinstiţi, doar că doresc să fie lăsaţi a se întruni, a se ruga şi cânta împreună”, menţionează o notă a Securităţii din aprilie 1970
Securitatea i-a închis dosarul de urmărire informativă doar când a închis ochii pentru totdeauna. După 17 ani de puşcărie grea, percheziţii şi domicilii forţate, până şi securiştii s-au săturat să-l mai chinuie.
„Nu vezi cât rău îmi faci? Umblu după tine când aş putea fi cu familia”, i-a reproşat un securist. „Tovarăşe maior, va veni vremea când eu îmi voi lua pedeapsa pentru tot răul pe care vi l-am făcut, iar dumneavoastră pentru tot binele pe care mi l-aţi făcut”, i-a răspuns liderul mişcării Oastea Domnului, bihoreanul Traian Dorz.
Ostaşi pentru Domnul
„Ostaşii” nu beau, nu fumează şi nu înjură. Pentru ei Biblia se respectă întocmai. Oastea Domnului se antrenează cu post, rugăciune şi cântec în lupta cu cele lumeşti. Creştinismul de duminică îi este la fel de urât ca beţia şi sudalma. „Oastea Domnului a apărut după Marea Unire, ca o mişcare de revigoare a vieţii spirituale într-o perioadă în care în Transilvania alcoolismul era în floare, iar concubinajul a dus la propagarea sifilisului”, explică istoricul Radu Românaşu (foto), la rândul său ostaş al Domnului.
Iniţiată de preotul sibian Iosif Trifa, organizaţia a strâns rândurile în 1923. Pe prima pagină a publicaţiei „Lumina Satelor”, părintele a publicat o Hotărâre prin care le cerea cititorilor să renunţe în noul an la alcool, tutun şi înjurături, alături de un cupon pe care oamenii îl puteau completa cu numele şi trimite părintelui. Mii de ortodocşi au cerut înscriere în „oaste”. „În Biblioteca Astra am găsit sute de adeziuni trimise din Oradea, din Beiuş, din satele învecinate”, spune istoricul.
„Dragă Dorz…”
Copil de ţărani din cătunul Râturi, astăzi Livada Beiuşului, comuna Drăgăneşti, Traian Dorz a fost recompensat la absolvirea celor 7 clase elementare cu „Corabia lui Noe”, cartea preotului Trifa, căruia i-a scris imediat să-l înscrie în „oaste”. Aşa a ajuns să îşi publice versurile pline de evlavie în „Lumina satelor”. Căsătorit de la 18 ani, la presiunea părinţilor, tânărul s-a mutat doi ani mai târziu la Sibiu la chemarea lui Trifa, ca angajat al ziarului. Aici şi-a lansat în 1935 volumul de poezii „La Golgota”, primul din cele 12 pe care avea să le publice.
Doi ani mai târziu, după moartea părintelui Trifa, care fusese caterisit de mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan, în urma unui conflict, bihoreanul a preluat conducerea mişcării. „Dragă Dorz, după mine va veni rândul vostru. Mie în curând nu-mi vor mai putea face nimic. Dar pe voi vă vor urmări şi vă vor prigoni fără cruţare din cetate în cetate… Dar voi să nu vă temeţi”, a profeţit Trifa.
Traian, copilul în opinci ajuns un tânăr cu privire dârză, a scris poezii, a editat reviste religioase, a făcut misionarism şi chiar a slujit în 1940 pe Frontul de Răsărit, de unde s-a întors din cauza unei boli cardiace. Dar lupta abia începea…
Porţi „deschise”
Dorz a fost arestat pentru prima dată la sfârşitul anului 1947, după ce, alături de fraţi, le-a colindat de Crăciun şi le-a dus alimente deţinuţilor din Penitenciarul Beiuş. „Uşile vă vor fi totdeauna deschise”, le-ar fi mulţumit vizitatorilor directorul închisorii. Şi aşa a fost!
Arestat trei zile mai târziu la Beiuş, sub acuzaţia mincinoasă de propagandă legionară, Traian a fost închis la Gherla până în aprilie 1948. Apoi a fost anchetat de Securitate timp de o lună, pentru apartenenţă la o sectă ilegală, şi închis în Penitenciarul Oradea până în noiembrie 1950. Deşi profund ortodoxă, Oastea Domnului fusese scoasă în afara legii ca legionară, mistică, fanatică şi antidemocratică.
Aşa şi-a început Traian Dorz calvarul în care a adunat 17 ani de temniţă la Gherla, în Ghencea, la Caransebeş şi Periprava-Grind. În 1982, la vârsta de 68 de ani, a fost închis din nou la Satu Mare, alături de tâlhari, pentru „vina” de a edita materiale religioase neautorizate, fiind eliberat după două luni la intervenţia organizaţiei Amnesty International.
„Am trecut prin moartea mea”
Regimul de detenţie a fost cumplit. „Înjurându-mi Hristosul şi Dumnezeul meu, şi mama mea, începu să îmi dea palme peste faţă, cu pumnii în cap, cu genunchii în stomac…”, descria poetul o anchetă în volumul „Hristos – mărturia mea”. Foamea nu înceta niciodată. „Când primeam o bucăţică de pâine de dimineaţă, o fărâmiţam toată şi băgam fărâmiturile în buzunar. De acolo luam câte o fărâmitură mică şi o băgam la câte un răstimp în gură, spre a-mi prelungi astfel cât mai mult senzaţia mâncării”, scria Traian.
Condiţiile erau inumane. „Celula mea era ca un mormânt. Când stăteam în picioare, ajungeam cu capul la tavan. Când stăteam întins pe priciul meu de o scândură, capul îmi ajungea la perete, iar picioarele în uşă”. Bătăile, foamea şi frigul l-au transformat într-un schelet, chilug şi plin de răni. Când gardienii l-au dus cu maşina spre graniţa cu Ungaria, ameninţându-l cu pistolul la cap şi strigându-i „Fă-ţi testamentul, banditule!”, Dorz era deja împăcat cu soarta. „Am trecut atunci prin moartea mea. Am fost cu toată fiinţa mea dincolo de hotarul care desparte existenţa aceasta de cealaltă”, avea el să rememoreze.
„Fanatic religios”
În pauzele dintre arestări, Securitatea i-a deschis nu mai puţin de 9 dosare de urmărire informativă. L-a supravegheat, percheziţionat şi hărţuit permanent. Încerca să îl oprească să îşi scrie şi să distribuie poeziile caligrafiate de mână. „Noaptea, scria sub pătură, să nu se vadă lumina, pentru că îi bătea securistul în geam, amintindu-i: «N-ai voie să scrii!»”, povesteşte Românaşu.
Dorz a avut numele de cod „Grădinarul”, „Sfântul”, „Alecu”, iar mai târziu „Canal 82”. „Ţăran inteligent, are o capacitate superioară, fanatic religios, are o influenţă în sânul populaţiei, este viclean şi face muncă subversivă”, l-au caracterizat securiştii. Informatori bine plasaţi i-au monitorizat deplasările în ţară, întâlnirile cu credincioşii alături de care se ruga şi demersurile făcute pe lângă capii Bisericii Ortodoxe pentru a recunoaşte Oastea Domnului.
„Dorz Traian a plecat la Bucureşti, unde a fost primit de către patriarhul Iustinian Marina, căruia i-a cerut să recunoască legal această organizaţie, pentru a nu mai avea de-a face cu autorităţile. Din spusele lui reiese că patriarhul ar fi fost de acord”, se menţionează într-o notă a Securităţii din martie 1959. Amăgiri, căci Biserica Ortodoxă va recunoaşte Oastea Domnului abia în 1990, iar Dorz n-a mai trăit să vadă asta…
Ultimul drum
Bărbatul şi-a dat ultima suflare pe 20 iunie 1989, cu 6 luni înainte de căderea comunismului. La înmormântarea sa au participat mii de credincioşi din toată ţara. „Ostaşii au dus sicriul pe urmeri, rotindu-se. Securiştii au vrut să-i oprească să-l poarte pe drumul principal, dar mulţimea s-a opus. «Toată viaţa l-aţi dus pe unde aţi vrut voi, acum îl ducem pe unde vrem noi», au spus oamenii”, povesteşte Românaşu.
Martirul a fost înmormânat în cimitirul Mizieş, la loc de cinste, în faţa bisericii, iar casa din Livada de Beiuş a fost transformată într-un mic muzeu. „Casa memorială este în renovare. Nu poate fi vizitată”, spune soţia preotului Cornel Clop, nepot al lui Dorz, care se îngrijeşte de căsuţă.
Încercată de-a lungul anilor, familia are şi acum reţineri faţă de străini. Închis, urmărit şi mereu prigonit, ostaşul Traian Dorz n-a apucat să îşi vadă cei trei copii crescând. Fii de deţinut, şi aceştia au fost monitorizaţi, hărţuiţi şi împiedicaţi de comunişti să acceadă social. Au fost traşi în războiul dus împotriva tatălui lor de un regim absurd şi criminal…
SE-ADUNĂ OASTEA!
La fratele Dorz
Intrată în legalitate după 1990, când Sfântul Sinod l-a reabilitat pe fondatorul asociaţiei, preotul Iosif Trifa, Oastea Domnului îşi are sediul la Sibiu, sub conducerea profesorului universitar Vasile Mihoc şi a unui Sfat Frăţesc format din 30 de persoane.
În Oradea, ostaşii se întâlnesc la Biserica Izvorul Tămăduirii, duminica, după slujba de vecernie. „Programul durează cam o oră şi jumătate. Se cântă, se recită, se fac lecturi din vieţile sfinţilor şi se ţin cuvântări”, explică un credincios.
Ostaşii din Bihor şi din ţară se adună de două ori pe an, de Crăciun şi pe 20 iunie, pentru a-l colinda şi comemora pe Dorz la mormântul din Mizieş (foto). „În primii ani după Revoluţie veneau cu sutele. Acum numărul lor a mai scăzut. Înnoptează aici, cântă, recită şi se roagă”, spune primarul de Drăgăneşti, Adrian Banda.
„Eu n-am fost un trup pe lume,
Nici un chip, cum se părea,
Nicio carte, niciun nume,
Am fost misiunea mea.
N-am fost scrisul, nici cuvântul,
N-am fost viaţa mea, ci-n ea
Steagul, sabia şi cântul,
Am fost misiunea mea”
Ce poti sa spui cind cineva se pretinde atit de sigur de el. Iar ca protestant exclusivist n-ai cum sa/l intelegi pe Traian Dorz. Pacat de timpul sau pierdut cu unii care il ponegresc acum. Batjocura ca l-ar vea idol pe Domnul Moldovei e cit se poate de jignitoare. Toate acuzele grave din material sint subtiri si pot fi usor demontate. Dar la ce bun din moment ce sint considerate dezvaluiri cind, de fapt, sint dezinformari. Regret, nu stiu cine e autorul materialului denigrator, dar traian Dorz merita un alt fel de tratament din partea celor ce/si zic crestini si tin in mina o carte de poezii cu autograful autorului. Iertare daca am suparat pe cineva.
Vadit lucru, o atitudine „impartiala” si „binevoitoare” dar care improasca cu venin de „frate” crestin.
E suficient de rautacios expusa aceasta clarificare ca sa iti dai seama ca nu poate fi obiectiva ci doar expusa din perspectiva cuiva nemultumit ca Traian Dorz nu a corespuns idealurilor sale. Dar ce este cu adevarat important e faptul ca persoana de geniu a fratelui Traian Dorz este deasupra acestor mici incercari de al denigra. Asa cum Eminescu este peste veacuri poetul romanilor asa ramane Traian Dorz poetul crestinilor si chiar e un lucru minunat cum Dumnezeu l-a ales din randul crestinilor ortodocsi.
Ceea ce se spune aici este de o falsitate ,,fenomenala” ,dupa cum este probabil si ,,duhul falselor incredintari” ,,purtat” greoi si amagitor de cel care isi permite sa scrie despre,poetul si psalmistul Oastei Domnului ,Traian Dorz asa ceva.
Traian Dorz este un suflet curat care L-a iubit si L-a preamarit pe Hristos, asemenea in traire cu marii apostoli. El a fost influentat negresit de spiritul vremii si mult lovit de rautatea oamenilor, manati de duhul celui care-L uraste pe Dumnezeu. Probabil era naiv si nu putea sa creada decat in iubire. Perioada comunista a fost dura si confuza spiritual dar el a ramas fidel idealurilor sale oricat de mult a suferit. Chiar daca versul fratelui Dorz nu suna ca muzica sacra a Sfintei Liturghii, ci mult mai simplu si mai literar, acesta este cantat cu fervoare de catre credinciosii ortodocsi in biserica in duminici si sarbatori, in completarea slujbei. Oamenii canta cu bucurie si se emotioneaza, cuvantul acesta rasunand ca un raspuns al credinciosului la iubirea Domnului care s-a revarsat peste el. Si slava Domnului ca Traian Dorz a murit facandu-si cruce, caci Crucea si Sfanta Liturghie sunt lucrurile lui Dumnezeu, mai presus de mintea si puterea omului, iar faptul ca le respectam, inseamna ca ne supunem.
„Ostaşii” nu beau, nu fumează şi nu înjură. Pentru ei Biblia se respectă întocmai. Oastea Domnului se antrenează cu post, rugăciune şi cântec în lupta cu cele lumeşti. Creştinismul de duminică îi este la fel de urât ca beţia şi sudalma. „Oastea Domnului a apărut după Marea Unire, ca o mişcare de revigoare a vieţii spirituale într-o perioadă în care în Transilvania alcoolismul era în floare, iar concubinajul a dus la propagarea sifilisului”, explică istoricul Radu Românaşu (foto), la rândul său ostaş al Domnului.
În Oradea, ostaşii se întâlnesc la Biserica Izvorul Tămăduirii, duminica, după slujba de vecernie. „Programul durează cam o oră şi jumătate. Se cântă, se recită, se fac lecturi din vieţile sfinţilor şi se ţin cuvântări”, explică un credincios.
Dezvaluiri, dezinformari si divagatii 
beg ion said,
martie 19, 2013 la 10:24 pm
Ce poti sa spui cind cineva se pretinde atit de sigur de el. Iar ca protestant exclusivist n-ai cum sa/l intelegi pe Traian Dorz. Pacat de timpul sau pierdut cu unii care il ponegresc acum. Batjocura ca l-ar vea idol pe Domnul Moldovei e cit se poate de jignitoare. Toate acuzele grave din material sint subtiri si pot fi usor demontate. Dar la ce bun din moment ce sint considerate dezvaluiri cind, de fapt, sint dezinformari. Regret, nu stiu cine e autorul materialului denigrator, dar traian Dorz merita un alt fel de tratament din partea celor ce/si zic crestini si tin in mina o carte de poezii cu autograful autorului. Iertare daca am suparat pe cineva.
Ionatan said,
iulie 14, 2013 la 8:12 pm
Vadit lucru, o atitudine „impartiala” si „binevoitoare” dar care improasca cu venin de „frate” crestin.
E suficient de rautacios expusa aceasta clarificare ca sa iti dai seama ca nu poate fi obiectiva ci doar expusa din perspectiva cuiva nemultumit ca Traian Dorz nu a corespuns idealurilor sale. Dar ce este cu adevarat important e faptul ca persoana de geniu a fratelui Traian Dorz este deasupra acestor mici incercari de al denigra. Asa cum Eminescu este peste veacuri poetul romanilor asa ramane Traian Dorz poetul crestinilor si chiar e un lucru minunat cum Dumnezeu l-a ales din randul crestinilor ortodocsi.
Pavel said,
decembrie 15, 2013 la 9:06 pm
Ceea ce se spune aici este de o falsitate ,,fenomenala” ,dupa cum este probabil si ,,duhul falselor incredintari” ,,purtat” greoi si amagitor de cel care isi permite sa scrie despre,poetul si psalmistul Oastei Domnului ,Traian Dorz asa ceva.
Mihaela Cristea said,
iunie 26, 2014 la 8:53 pm
Traian Dorz este un suflet curat care L-a iubit si L-a preamarit pe Hristos, asemenea in traire cu marii apostoli. El a fost influentat negresit de spiritul vremii si mult lovit de rautatea oamenilor, manati de duhul celui care-L uraste pe Dumnezeu. Probabil era naiv si nu putea sa creada decat in iubire. Perioada comunista a fost dura si confuza spiritual dar el a ramas fidel idealurilor sale oricat de mult a suferit. Chiar daca versul fratelui Dorz nu suna ca muzica sacra a Sfintei Liturghii, ci mult mai simplu si mai literar, acesta este cantat cu fervoare de catre credinciosii ortodocsi in biserica in duminici si sarbatori, in completarea slujbei. Oamenii canta cu bucurie si se emotioneaza, cuvantul acesta rasunand ca un raspuns al credinciosului la iubirea Domnului care s-a revarsat peste el. Si slava Domnului ca Traian Dorz a murit facandu-si cruce, caci Crucea si Sfanta Liturghie sunt lucrurile lui Dumnezeu, mai presus de mintea si puterea omului, iar faptul ca le respectam, inseamna ca ne supunem.
Alex said,
februarie 6, 2015 la 1:07 am
Mihaela Cristea , a raspuns clar. Alte comentarii sunt de prisos.