Traian Dorz

Nicolae Rădoi continuă pe blogul lui campania de clarificări.  Aflăm multe lucruri noi despre evenimente vechi și asistăm la repararea unei perspective pe care unii s-au străduit să o deseneze greșit pentru a se justifica. (aici)

Semnalez chiar și o clarificare a vieții și slujirii fratelui Traian Dorz, care, ca și alții, a fost un om al vremii sale, cu scadențe și limitări (aici) și (aici)

Clarificări noi despre Traian Dorz de la Emanuel

Mulțumim acestui frate care ne oferă informații neștiute de cei mai mulți dintre noi despre Traian Dorz și Oastea Domnului din timpul prigoanei comuniste. Analiza lui (competentă), este din interior, oferind date pe care le cunoaște din contactul direct cu rapsodul creștin de la Beiuș ce a condus Oastea Domnului timp de câteva decade.

Dragul meu
Urmăresc blogul dumitale de mult timp. Îți cunosc suferința și oful. Îmi amintesc din copilăria mea baptistă cum auzeam de ”cei de la Caransebeș”, plutea neclaritatea în povestiri. Timpul nu-mi îngăduie în această seară să scriu mai mult despre chestiunea Traian Dorz. Descrierea dvs. a persoanei D. este una idealistă, idealizată, parțial falsă, a fost și el om. Eu l-am iubit enorm. Îi știu poeziile, multe pe de rost, le-am pătruns spiritul încă de când aveam 14 ani. În liceu mergeam cu cartea lui de poezii în geantă. O am cu autograf. L-am cunoscut personal, am fost la înmormântarea lui. Probabil voi deja erați în USA. Am citit repetat tot ce-a scris(istorie).
Pe scurt: aș putea împărți viața lui D. în 3 părți mari: până la închisoare, între închisoare și 1974(botezul fr. M), din 1974 până la moarte(1989).
Teologia Oastei Domnului se trage din modelul pietist al lui ”ecclesiola in acclesia” ce funcționa în bisericile reformate. Aplicarea lui în BO de către Iosif Trifa a fost o împreunare nefericită. Adunarea de după-masa cu cele 3 elemente: cântare, cuvânt și rugăciune liberă se potrivea ca nuca în perete cu liturghia de duminica dimineața. Dar ce să faci, fără popă n-ai ritualuri și fără ritualuri n-ai succes la public.
Cele 3 perioade ale vieții lui T.D. se văd în opera lui. Până la închisoare a predominat evanghelia și harul în gândirea lui. Creuzetul suferinței i-a pus la un loc cu Moisescu și Silagy, doi giganți ai Învățăturii Harului, oameni care au trasat stâlpii înțelepciunii din Universitățile de la Gherla, Aiud, Periprava, Jilava. Înafară de unu-doi, majoritatea ”fraților” închiși s-au coalizat cu ”moisiștii” și ”betaniștii”. A fost motivația virajului lui D. spre ortodoxie. Cu fr. M. a fost poveste mai lungă, tare a sperat să-l ”recupereze”, n-a reușit și prin 1975 a aruncat anatema asupra întregii lui opere, chiar și melodiile erau vinovate. Sfârșitul vieții lui D. a fost pilduitor. S-a întors spre ortodoxie din toată inima. A devenit alt D., nu cel ce a scris ”Preaiubituil meu e Unul” sau ”O crește-mi iubirea”. Cu acest D. nu m-aș lăuda.
Ștefan cel mare i-a devenit idol.
Poezii ca ”În templul credinței străbune” arată ”înțelegerea” lui despre biserică. Probabil nici dvs. nu aveți încă o lumină clară asupra tainei lui Cristos: Adunarea care în nici un caz nu este un ”cult” de pe pământ, știți bine cât de ușor coruptibil. Nu continui decât dacă doriți, știu că ați suferit și cel puțin din acest motiv voi da mai mult timp din viață să vă scriu mai mult, desigur dacă doriți.
Cu securistul Ț. și șamanul din Africa e pierdere de vreme, nu e greu de citit predici și alții o fac. Acești oameni nu-L cunosc pe Cristos. Ț. a declarat negru pe alb pe masa rotundă că el nu predică venirea Domnului(nu are predici pe subiect) că nu s-ar mai putea nimeni implica în proiecte de anvergură. Deci nu face parte din ”cei ce iubesc venirea Lui”, probabil nu vrea să rămână cu stoc de cărți nevândut la răpire.
Har!

  
Pentru că sunt provocat la continuarea expunerii personalității Traian Dorz continui cu câteva rânduri. Mi-am format opiniile din citirea cu patos a Cântărilor Nemuritoare, apoi a cărții Hristos-Mărturia mea în ambele ediții (Simeria- cenzurată la cerere, 1 volum, Sibiu- necenzurată, 3 volume) și Istoria unei jertfe 4 volume. Imaginea mi s-a conturat cu discuții lungi cu foști colegi de închisori și cu întrebări puse multor cunoscuți. Lucrurile sunt împletite color, nicidecum alb-negru și liniar, cum le-ar place istoricilor leneși. De aceea cred că mai bine se potrivește îndemnul de ”a nu judeca nimic înainte de vreme”.
Un exemplu: poezia ”Bolnav de iubire și zdrobit de jale” a fost scrisă într-un moment special al unei căderi moral-etice (darea acordului asupra unui păcat) gest pripit și amar regretat. În mod sigur pocăința a fost amară și felul cum este descris atât în carte cât și în poezie procesul nu lasă loc de îndoieli, a fost sinceritate.
Alt exemplu: purtarea de la Ana la Caiafa pentru legalizarea Oastei Domnului a fost o asiduă ”colaborare” cu securitatea. Tot procesul descris cu detalii lasă să se vadă o atitudine de încredere în oameni, de lipsă de discernământ parcă voită, ca și cum ignorarea realității ar fi o virtute.
”Ședințele” din închisoare(descrise de toți închișii în cărțile lor) au fost cotitura vieții lui Traian Dorz. Atunci și-a dat seama că moștenirea ortodoxă a Oastei Domnului este lada cu scorpioni care e bine să stea închisă. Cum a fost? Securiștii, pentru a-i putea stoarce informativ și pe urma ghida prin agenți-”frați”, i-a pus pe toți ”religioșii” într-o celulă înțesată cu informatori. Fiecare cu părerea proprie. Ce n-au știut securiștii a fost că Domnul a triumfat prin duhurile celor sfinți și s-a coalizat o frumoasă și perpetuă părtășie a celor de același Duh.Traian Dorz nu s-a putut unii cu aceștia. Ajută cunoașterea caracterului lui Moisescu sau citirea cărții lui Szilagy (Fericita mea Robie), cunoașterea lui Ferencz Visky sau a lui Nicolae Moldoveanu și Richard Wurmbrand.Traian Dorz împreună cu un ostaș (parcă din Batiz) a rămas cu ”domnul lui”. Un domn sectar și idolatru. Ei…, aici s-a văzut că infantilismul, idolatria și neînțărcarea nu sunt virtuți.
După închisoare Traian Dorz a virat spre ortodoxia pe care o respinsese prin anii 45-50. Scheletul ideologic al Oastei Domnului a devenit un naționalism naiv, o cerșire după drepturi dirijată de securitate, o umbră a ”mișcării” din mintea de la 1920 a lui Iosif Trifa.
Vremurile după 1965 se schimbaseră și ele. Securiștii aveau nevoie de o ierarhie pentru a putea dirija, l-au plasat peTraian Dorz ca șef si au cerut supunere, ca s-o verifice i-au pregătit și teste. Vremuri de chin, prea mult și pentru cei tari duhovnicește, dar pentru cei firești răsturnați de o boare?
Moartea lui Traian Dorz este pilduitoare: internat intr-un spital cu director ”un frate” (citește securist) a fost purtat de alți ”frați” de la un spital la altul, fără diagnostic și fără tratament. Unul din Hd (NB)care și-a făcut un titlu de glorie din ”șoferit” la ”fratele Traian” a scris și o carte cu moartea lui. Lectură sinistră. A murit bietul om probabil cu zile, a avut cancer la stomac, dar cuvântul ”cancer” nu apare în carte. Nu l-a operat nimeni, a murit chinuit, dar ”între frați”. Înmormântarea a fost făcută de preoți, unul a citit din Iuda cap 1, altul a vorbit de marele poet român Nichita Stănescu.
În anii ’80 m-am rugat cu el de mai multe ori, la patul lui, și-a făcut cruce. Am povestit ore, uneori numai noi doi. L-am iubit enorm. Era ca cel din poezii. Semnul crucii însă a fost impardonabil, nu datorită educației mele strict protestante, ci datorită inutilității lui. Mai târziu am văzut și icoana în ”sala de adunare”. O idolatrie fără logică, o încercare de a bloca istoria la timpul  care place cuiva.
Nu mai scriu, nu are rost, parcă e anatomia unor tumori, cuvânt stricat produce rod stricat. A fost frumos ce a scris prin anii 50, apoi lucrurile s-au degradat. Ceea ce a fost ziditor a zidit și rămâne. Sămânța se pare că a a vut pământ puțin, nu e un exemplu, dar Dumnezeu își permite să facă risipă, să arunce pe stânci, lângă drum sau între spini. Nu e un exemplu decât cea din pământ bun.
Desigur personalitatea lui Traian Dorz va fi poate cândva pricină de argumentare prin precedent, ceva de genul: ”a fost ortodox și voi îi cântați cântările….”. Pentru cine are înțelepciunea de a cunoaște vremurile acest argument cade: când compunea cântări care se cântă a fost ”frate ostaș” între alte mii de frați (ortodox doar de formă), iar când a devenit un ortodox activ nu a mai compus ceva vrednic de cântat. E și o lecție aici. Nu cred că zidește pe cineva cunoașterea acestor fapte, istoria e prea scurtă, avem Cuvântul care dacă e cunoscut imprimă în noi chipul Domnului Isus.
Îmi cer iertare, dar nu mai scriu.
Anunțuri

5 comentarii

  1. beg ion said,

    Ce poti sa spui cind cineva se pretinde atit de sigur de el. Iar ca protestant exclusivist n-ai cum sa/l intelegi pe Traian Dorz. Pacat de timpul sau pierdut cu unii care il ponegresc acum. Batjocura ca l-ar vea idol pe Domnul Moldovei e cit se poate de jignitoare. Toate acuzele grave din material sint subtiri si pot fi usor demontate. Dar la ce bun din moment ce sint considerate dezvaluiri cind, de fapt, sint dezinformari. Regret, nu stiu cine e autorul materialului denigrator, dar traian Dorz merita un alt fel de tratament din partea celor ce/si zic crestini si tin in mina o carte de poezii cu autograful autorului. Iertare daca am suparat pe cineva.

    • Ionatan said,

      Vadit lucru, o atitudine „impartiala” si „binevoitoare” dar care improasca cu venin de „frate” crestin.

      E suficient de rautacios expusa aceasta clarificare ca sa iti dai seama ca nu poate fi obiectiva ci doar expusa din perspectiva cuiva nemultumit ca Traian Dorz nu a corespuns idealurilor sale. Dar ce este cu adevarat important e faptul ca persoana de geniu a fratelui Traian Dorz este deasupra acestor mici incercari de al denigra. Asa cum Eminescu este peste veacuri poetul romanilor asa ramane Traian Dorz poetul crestinilor si chiar e un lucru minunat cum Dumnezeu l-a ales din randul crestinilor ortodocsi.

  2. Pavel said,

    Ceea ce se spune aici este de o falsitate ,,fenomenala” ,dupa cum este probabil si ,,duhul falselor incredintari” ,,purtat” greoi si amagitor de cel care isi permite sa scrie despre,poetul si psalmistul Oastei Domnului ,Traian Dorz asa ceva.

  3. Mihaela Cristea said,

    Traian Dorz este un suflet curat care L-a iubit si L-a preamarit pe Hristos, asemenea in traire cu marii apostoli. El a fost influentat negresit de spiritul vremii si mult lovit de rautatea oamenilor, manati de duhul celui care-L uraste pe Dumnezeu. Probabil era naiv si nu putea sa creada decat in iubire. Perioada comunista a fost dura si confuza spiritual dar el a ramas fidel idealurilor sale oricat de mult a suferit. Chiar daca versul fratelui Dorz nu suna ca muzica sacra a Sfintei Liturghii, ci mult mai simplu si mai literar, acesta este cantat cu fervoare de catre credinciosii ortodocsi in biserica in duminici si sarbatori, in completarea slujbei. Oamenii canta cu bucurie si se emotioneaza, cuvantul acesta rasunand ca un raspuns al credinciosului la iubirea Domnului care s-a revarsat peste el. Si slava Domnului ca Traian Dorz a murit facandu-si cruce, caci Crucea si Sfanta Liturghie sunt lucrurile lui Dumnezeu, mai presus de mintea si puterea omului, iar faptul ca le respectam, inseamna ca ne supunem.

  4. Alex said,

    Mihaela Cristea , a raspuns clar. Alte comentarii sunt de prisos.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: