5. Ce sa facem acum cu cei care au fost informatori si agenti?

Iulie 6, 2007 at 8:29 pm (Uncategorized)

Iata o intrebare la care nu se poate da un raspuns unic sau macar uniform. In bisericile baptiste romane parerile sunt impartite. Ca sa nu raspunzi pripit, intreaba-te mai intai pe tine insuti: “Ce as fi facut eu daca as fi fost in situatia lor?” si cauta sa-ti dai un raspuns foarte sincer. Daca ar fi sa grupam reactiile de pana acum, exista trei tabere disctincte: tabara tacutilor, tabara galagiosilor si tabara cumpatatilor:

a. Tabara tacutilor
Unii sunt de parere ca ar trebui trecut totul sub tacere, lasandu-i lui Dumnezeu dreptul sa se pronunte pentru fiecare caz in parte. “Dumnezeu va judeca, prin Isus Christos, lucrurile ascunse ale oamenilor” (Rom. 2:16). Sloganul acestei grupari este “De aceea, sa nu judecati nimic înainte de vreme, pana va veni Domnul, care va scoate la lumina lucrurile ascunse în întuneric si va descoperi gandurile inimilor. Atunci, fiecare îsi va capata lauda de la Dumnezeu” (1 Corinteni 4:5).
Argumentul acestei grupari este ca cei de astazi nu-i pot judeca si nici n-au dreptul sa-i judece pe cei care au trait sub cumplita vreme de atunci. In esenta, spun aceatia, numarul celor care au colaborat cu Securiotatea este mult prea mare pentru ca sa ne apucam noi sa deznodam lucrurile din trecut. S-ar face prea multa tulburare. Imaginea publica a bisericilor baptiste ar fi astfel patata. Eficienta lor evanghelistica redusa la maxim, iar tanara generatie ar fi foarte dezorientata. (clik aici pentru a citi parerea lui Ton Iosif).

Dorinta de a face lumina in activitatea intunecata a informatorilor si agentilor Securitatii a fost deplansa de bardul Tudor Gheorghe intr-un catren foarte acuzator:

„Au facut copiii nostri dinti
Musca din bunici si din parinti.
Musca din vazduh si din pamant,
Musca si din mortii din mormant.”

Tacutii ii scuza pe cei dinainte dand vina pe „circumstante”. Chiar azi am primit un telefon de la un astfel de om. El mi-a spus ca „nu se putea altfel” din cauza conditiilor, din cauza lui Ceausescu, care nu putea nici el altfel din cauza … rusilor, etc. (Asa au pledat si „tacutii” din Germania dupa cel de al doilea razboi mondial!). Pentru acesti oameni, singurul vinovat, la capatul lantului de „victime” este … Satan.

„Tacutii” ar vrea ca toti ceilalti … „sa taca”. „Dezvaluirile” le tulbura zona lor de confort si-i obliga sa confrunte o realitate urata si trista. Pentru ei, este mai bine sa nu stii si sa fi … fericit. In sprijinul pozitiei lor, „tacutii” aduc argumentul ca „toti gresim in multe feluri” si este mai bine sa-l lasam pe Dumnezeu sa vorbeasca, la vremea Lui. Daca s-ar aplica aceasta atitudine si in celelalte domenii ale vietii, n-ar mai putea exista nici un fel de disciplina bisericeasca.

Vorbind impotriva acestei pozitii, Pavel Nicolescu, a spus: “Nu se poate spune ca toata categoria colaboratorilor cu Securitatea au aceeasi vinovatie. La unul ii stringe miinile in menghina si printre urlete de durere da informatiile care I se cer. Altul sta pe un fotoliu, intr-un colt la o cafea cu ofiterul de securitate care-l servesate cu dulceata si cozonac. Desi amindoi au colaborat cu securitatea nu pot fi considerati la fel de vinovati. Exista grade foarte distincte de vinovatie.”

Marius Cruceru, al carui tata a evoluat de la mezalianta la martiraj in relatia cu Securitatea, este de parere ca „tacerea nu este un raspuns”. Adevarata izbavire vine prin cunoasterea adevarului si prin pocainta. (click aici ca sa citesti parerea lui Marius)

Altii sunt „tacuti” pentru ca se simt ei insisi „cu musca pe caciula” si ar vrea sa ingroape sub tacere propria lor activitate din trecut.

b. Tabara galagiosilor
Altii sunt de parere ca toate dosarele Securitatii trebuie facute publice acum pentru ca cei care si-au vandut fratii sa fie facuti de rusine si adusi la pocainta. Nu poate fi vorba de o prescriere generala a tuturor greselilor fara curatia necesara a pocaintei personale. Sloganul acestei grupari este din 1 Corinteni 5:9-12:

“V-am scris în epistola mea sa n-aveti nici o legatura cu curvarii. Insa n-am înteles cu curvarii lumii acesteia, sau cu cei lacomi de bani, sau cu cei hrapareti, sau cu cei ce se închina la idoli, fiindca atunci ar trebui sa iesiti din lume. Ci v-am scris sa n-aveti nici un fel de legaturi cu vreunul care, macar ca îsi zice „frate”, totusi este curvar, sau lacom de bani, sau închinator la idoli, sau defaimator, sau betiv, sau hraparet; cu un astfel de om nu trebuie nici sa mancati. In adevar, ce am eu sa judec pe cei de afara? Nu este datoria voastra sa judecati pe cei dinauntru? Cat despre cei de afara îi judeca Dumnezeu. Dati afara dar din mijlocul vostru pe raul acela”.

Argumentul acestei pozitii este ca nu se poate cladi un viitor curat decat dupa “rezolvarea” trecutului. Eu spun, impreuna cu marii istorici si lumii: “Cine nu-si cunoaste istoria este blestemat sa-i repete greselile”.

In tabara celor considerati de unii „galagiosi” se afla si cercetatorii istorici care vor sa scrie despre realitatea persecutiei cu mijloace stiintifice impartiale. Ei vor sa scoata la lumina realitatile ascunse ale felului in care a functionat sistemul comunist, din dorinta de a scrie corect istoria si de a impiedica repetarea unor astfel de situatii. Lucrari stiintifice cu caracter asemanator au fost facute si dupa caderea fascismului in Europa. Nimeni nu a considerat atunci si nu considera nici acum ca investigatiile si publicatiile acestor cercetatori stiintifici si ziaristi ar fi „daunatoare” societatii sau bunei intelegeri dintre oameni.

c. Tabara cumpatatilor
Exista si categoria celor “de la mijloc”, care sunt de parere ca pocainta nu poate fi “fortata”. Ei cred ca, din pacate, duplicitatea a fost si va ramane constanta in viata bisericii. Colaborarea cu Securitatea a fost inlocuita astazi cu “cochetarea” la fel de vinovata cu puterea politica de dupa comunism si cu amagitoarea “mamona a materialismului capitalist”. “Coruptibilii” de alta data au fost inlocuiti astazi cu “coruptii” care au nenorocit sistemul “sponsorarilor din strainatate”, atat de necesar pentru sustinerea lucrarilor din zonele defavorizate.

Sloganul “cumpatatilor” este “Cine este nedrept, sa fie nedrept si mai departe; cine este întinat, sa se întineze si mai departe; cine este fara prihana, sa traiasca si mai departe fara prihana. Si cine este sfant, sa se sfinteasca si mai departe!” (Apocalipsa 22:11).

Argumentul lor este in pilda neghinei din Matei 13: 24-30

“Isus le-a pus înainte o alta pilda, si le-a zis: „Imparatia cerurilor se aseamana cu un om care a semanat o samanta buna în tarina lui. Dar, pe cand dormeau oamenii, a venit vrajmasul lui, a semanat neghina între grau, si a plecat. Cand au rasarit firele de grau si au facut rod, a iesit la iveala si neghina. Robii stapanului casei au venit si i-au zis: „Doamne, n-si semanat samanta buna în tarina ta? De unde are dar neghina?” El le-a raspuns: „Un vrajmas a facut lucrul acesta.” Si robii i-au zis: „Vrei dar sa mergem s-o smulgem?” „Nu”, le-a zis el, „ca nu cumva smulgand neghina, sa smulgeti si graul împreuna cu ea. Lasati-le sa creasca amandoua împreuna pana la seceris si, la vremea secerisului, voi spune seceratorilor: „Smulgeti întai neghina, si legati-o în snopi, ca s-o ardem, iar graul strangeti-l în granarul meu.”

Acesti „cumpatati” arata ca „minciuna” si „tradarea” au fost mereu prezente in istoria Bisericii. Cum sa fi fost o exceptie tocmai perioada de sub persecutia comunista? Exista o marturie personala a apostolului Pavel chiar din primul veac al Bisericii. Urmarit de persecutorii iudei, dispusi si priceputi sa foloseasca in scopurile lor puterea aparatului de stat a imperiului roman, Pavel marturiseste ca a fost adesea „in pericol intre frati mincinosi” (2 Corinteni 11:26 „Deseori am fost în calatorii, in primejdii pe rauri, in primejdii din partea talharilor, in primejdii din partea celor din neamul meu, in primejdii din partea paganilor, in primejdii in cetati, in primejdii in pustie, in primejdii pe mare, in primejdii intre fratii mincinosi”. Vezi si expresia „frati mincionosi strecurati printre noi, ca sa pandeasca …” din 2 Corinteni 11:26)

Cumpatatii ne recomanda tuturor sa ne insusim pozitia si atitudinea apostolului Pavel fata de cei care compromit lucrarea. Marele apostol era convins ca Providenta lui Dumnezeu poate folosi pana si lucrarea acestora pentru implinirea planurilor Sale si pentru propasirea Evangheliei care salveaza suflete:

„Vreau sa stiti, fratilor, ca imprejurarile in care ma gasesc, mai degraba au lucrat la inaintarea Evangheliei. În adevar, in toata curtea imparateasca, si pretutindeni aiurea toti stiu ca sunt pus in lanturi din pricina lui Isus Hristos. Si cei mai multi din frati, imbarbatati de lanturile mele, au si mai multa indrazneala sa vesteasca fara teama Cuvantul lui Dumnezeu. Unii, este adevarat, propovaduiesc pe Hristos din pizma si din duh de cearta; dar altii din bunavointa. Acestia din urma lucreaza din dragoste, ca unii care stiu ca eu sunt insarcinat cu apararea Evangheliei; cei dintai, din duh de cearta vestesc pe Hristos nu cu gand curat, ci ca sa mai adauge un necaz la lanturile mele. Ce ne pasa? Oricum: fie de ochii lumii, fie din toata inima, Hristos este propovaduit. Eu ma bucur de lucrul acesta si ma voi bucura”. (Filipeni 1:12-18).

Daca ne insusim aceasta perspectiva spirituala a lui Pavel, trebuie sa ne bucuram si noi ca acelasi „Christos a fost propovaduit” chiar si prin „compromisii” din vremurile comunismului !!! Sutele de mii de oameni evanghelizati, convertiti, botezati si mantuiti sunt o dovada incontestabila !

Apostolul Petru ne spune si el ca exista unii care-si fac slujba de pastor „pentru un castig marsav” ( 1 Petru 5:2). Realitatea aceasta nu poate fi desfintata, spune el, dar noi putem sa ne dam toate silintele sa nu fim ca ei.

„Cumpatatii” ne aduc aminte ca sub persecutia comunista nu era usor sa supravietuiesti ca pastor de biserica. Strategia politica a comunistilor prevedea biruinta finala a proletariatului ateu si eliminarea oricaror forme de obscurantism religios ramas ca mostenire din trecutul capitalist condamnat de istorie. Ea reusise, prin mijloace administrative si represive, sa reduca numarul pastorilor la maxim. Prin anii 1970, la Seminar nu erau aprobati de Departamentul Cultelor decat PATRU seminaristi, si doar odata la PATRU ani! Asta cand in Romania existau, la un total de aproximativ 1500 de biserici, doar 160 de pastori (in perioada cea mai grea se pare ca numarul acestora ajunsese doar la aproximativ 80 !!!). Daca si din numarul acesta unii au fost racolati de Departamentul Cultelor si de Securitate ca si colaboratori, va dati seama cati lucratori „curati” (in terminologia noastra de azi, mai existau in tara).

Nu era usor sa fi „acceptat” ca seminarist si „recunoscut” apoi si pastrat ca pastor cu „legitimatie” oficiala. In tot acest proces avea un cuvant greu de spus Departamentul Cultelor, care avea in spate toate resursele Securitatii. Diploma mea este si astazi nesemnata si nestampilata de Departamentul Cultelor. Simt si astazi lacrimile amare care-mi curgeau pe obraji cand, la serbarea de inmanare a diplomelor de absolventi, fratele Pavel Barbatei, care alesese cate un verset potrivit pentru fiecare seminarist m-a intampinat la amvonul bisericii din Timisoara cu aceste vorbe: „Daniele, robul Dumnezeului cel viu, a putut Dumnezeul tau, caruia Ii slujesti necurmat, sa te scape de lei?” (Dan. 6:20).

Eu n-am primit „aprobarea” sa fiu pastor in Romania si nu cunosc ce a insemnat sa fi pastor atunci decat din experienta tatalui meu si a colegilor lui. Singura mea experienta a fost in „scoala de pastori” de la Bucuresti.

M-a impresionat intotdeauna ca Richard Wurmbrand n-a fost niciodata prea aspru in judecata lui cu presedintii si secretarii generali ai bisericilor pe care-i intalnea pe la conventiile mondiale sau europene ale baptistilor. El stia ca ei veneau in occident ca reprezentanti ai propagandei comuniste care urmarea sa convinga lumea de superioritatea sistemului comunist care respecta libertatea religioasa a cetatenilor lui. Wurmbrand era „doctor in comunism”, cum se autoproclamase in fata Congresului Statelor Unite, si-si luase acest doctorat in greii ani de temnita grea prin care trecuse. Cei cu care se intalnea erau „reprezentantii” sistemelor bisericesti care tacand, nu i-au luat apararea si care, poate, i-au trimis pe altii ca si el in puscarie prin denunturile lor.

Fratele Richard mi-a povestit despre o astfel de intalnire dintre el si doi reprentanti ai Uniunii Baptiste de la Bucuresti. S-au intalnit in Germania cu ocazia unui Congres sau a unui targ international de carte crestina la care era prezent si Wurmbrand cu cartile lui. Unul dintre cei doi trimisi de Romania era Ioachim Tunea. Cei doi romani au venit la standul de carti al lui Wurmbrand si l-au mustrat ca raspandeste neadevaruri despre viata bisericii din Romania . Ceea ce m-a socat in povestirea lui nenea Richard a fost faptul ca n-am observat la dansul nici un fel de manie sau rautate. Atunci, in Germania, el le-a spus doar ca stie de unde au venit si pentru ce au venit. Pe Tunea l-a intrebat doar, mai mult in gluma decat in serios: „Daca este libertate totala, spune-mi: poti sa predici despre balaurul rosu din Apocalipsa?” Fratele Tunea i-a raspuns: „Nu, despre asta nu pot sa predic” si au ras amandoi. La despartire, Wurmbrand le-a spus: „Rugati-va pentru mine si va promit ca voi continua si eu sa ma rog pentru voi.” Nenea Richard a mai avut astfel de intalniri si cu alti reprezentanti, veniti din Uniunea Sovietica, unii care au insistat chiar sa-l viziteze acasa, in Palos Verde. Mihai, fiul lui Richard Wurmbrand avea de accese de panica in astfel de ocazii si interzicea nemultumit sa se faca fotografii. Cred ca Mihai nu i-a putut ierta niciodata pe cei care i-au nenorocit copilaria si care-i puteau face rau tatalui lui chiar si in America. Nenea Richard insa ii primea in casa, le dadea sa manance, statea de vorba cu ei si se ruga pentru ei la despartire. Avea experienta! Tot dansul ii ascunsese pe rusi de nemtii fascisti si pe nemtii care-i omorasera familia, de rusii comunisti.

Anunțuri

15 comentarii

  1. dradu said,

    M-as inscrie in tabara cumpatatilor, sau in tabara tuturor. Adevarul este ca nu am suferit cine stie ce… N-am fost promovat de comunisti, in rest… Am fost dus o singura data la Militie pt ca ne-au prins rugindu-ne cu un American. Mi-a fost tare frica pt ca faceam parte dintr-un sistem secret de pregatire al lucratorilor. M-am temut ca totul va cadea si ma vor acuza de spionaj (eram unul din cei ce traduceau pe fata in biserici si in secret in acest sistem BEE). Domnul a fost bun cu mine si Militia din dispozitia Securitatii a decis sa minimalizeze cazul (erau speriati din cauza grevei de la Brasov-’87). Ei au decis ei sa ignore in ancheta prezenta strainilor si ne-au sfatuit ca niste parinti sa ne cumintim. Am facut pe mine degeaba; din bun simt deci nu pot sa vorbesc prea tare! Apoi cei din perioada cea mai grea sunt fie morti, sau foarte batrini. M-as inscrie in tabara galagiosilor, pt ca unii vinovati au decis sa-si faca dosar de eroi (pretinzind ca au fost pe punctul sa fie asasinati si candidind pt functii -Domnul sa aiba mila si de ei si de noi). S-a intimplat ca si dupa ce Constantin a dat libertate: cei ce-au tradat au deveit conducatori-sau au incercat. Am mare respect pentru ce ce-au suferit (ca fr. Nicolescu) si ei ar trebui sa fie primii care sa vorbeasa. Cred ca ar trebui aplicat Matei 18 si daca n-avem curaj sa-i confruntam personal, sa ne tinem gura! Dezamagirea mea mare s-a intimplat dupa Revolutie pt ca n-am auzit marturisiri din partea infromatorilor. Prin ’99-2000 s-a petrecut insa un caz interesant in America de Nord, unde unul dintre cei mai acuzati pastori a avut un moment de curaj, marturisind de buna voie. Ar merita incurajat sa scrie! E greu pt ca este foarte batrin iar cel care l-a ajutat la marturisire nu ne mai poate ajuta. Poate D-zeu va ridica pe cineva, daca va fi voia Sa ca sa aflam ceva, sau poate El va decide sa ramina totul pt Judecata. Daca o facem doar din curiozitate, n-avem drept sa emitem pretentii. Am sa revin cu unele cazuri semnificative: se refera la frati care au trecut la Dl. si totusi n-am libertatea sa le dau numele lor din pricina familiei lor.
    Doru Radu, Detroit

  2. DanutM said,

    Draga Daniel,

    Problema pe care o ridici aici este una complexa si incerc si eu, prin publicarea integrala pe blog a dosarului meu (http://danut.wordpress.com), sa contribui la aceasta dezbatere.

    Dintru inceput vreau sa spun ca, dupa parerea mea, problema aceasta nu poate fi rezolvata cu argumente circumstantiale sau cu abordari umorale. Ea are nevoie mai degraba de o abordare biblica si teologica, principiile si solutiile propuse trebuind sa fie veriticate apoi in lumina felului in care Biserica lui Cristos a tratat probleme similare de-a lungul istoriei. De aceea, este nevoie si de o oarecare acribie arhivistica si istorica in acest proces , dat fiind ca avem de-a face cu interpretarea unor surse care nu pot luate ca „face value”. Cu alte cuvinte, aceata poveste nu este pentru copii si pentru ignoranti. Din pacate, majoritatea celor care fac valuri in jurul acestei teme este dintre cei care au „idei putine, dar fixe” :-)) sau, mai rau, dintre resentimentari.

    In ce ma priveste, nu-i pot lua in serios pe „tacuti”, pentru ca, pentru mine cel putin, ei sunt suspecti. Tacerea lor (complice, vinovata, nepasatoare – sau, mai rau – autojustificatoare) ma face sa ma intreb ce anume au de ascuns.

    „Galagiosii” sunt insa, cred eu, si mai penibili, pentru ca adeseori ei striga cu atit mai tare cu cit au mai putina calificare sau cadere morala sa discute aceasta problema (sau poate de asta striga asa de tare, ca sa nu li se vada incompetenta). Mai mult insa, ei o fac adesea cu parti pris – subiectiv, tezist si cu adresa precisa – folosindu-se de ea ca de o arma, pentru a lovi in „ceilalti”, oricare ar fi acei „ceilalti”. Unul dintre acesti „galagiosi” a indraznit chiar sa afirme ca toti cei care sunt in dezacord cu cel pe care el il incearca sa-l slujeasca prin „galagia” lui, sunt cu siguranta securisti. Asa fiind, nu m-as mira sa-l vad intr-o zi fabricind niste „dovezi” care sa-i sustina teza. Exista, desigur, si galagiosi sinceri, dar ei sunt, cred eu, o minoritate si se epuizeaza repede, caci urletele sunt intotdeauna epuizante pentru cel ce striga si obositoare pentru cei care sunt siliti sa le asculte. Asa fiind, nici pe acestia nu-i pot lua in serios.

    Cred ca nenea Richard nu putea fi incadrat nicidecum la „tacuti” (n-ar fi infiintat el „Christ to the Communist Lands” daca era asa), dar nici la „galagiosi”, chiar daca el, mai mult decit noi toti, ar fi avut dreptul la asta. Imi amintesc ca tanti Bintea, atunci cind i-am spus ca vreau sa public in limba romana depozitia lui nenea Richard in Congresul american, pe care mi-a dat-o pentru Colegiul Wurmbrand din Iasi, m-a rugat sa mai amin putin asta, ca sa nu fie raniti unii dintre colaboratorii regimului comunist care mai traiesc si au fost mentionati pe nume de nenea Richard in acea depozitie. Acesta este semn de mare noblete, de boierie adevarata, dar, din pacate, ea este pe cale de disparitie intre noi.

    Mai ramin „cumpatatii” si cred ca nenea Richard n-ar putea fi incadrat nici la acestia. El sfida in mod sistematic categoriile prestabilite, asa cum facea si Maestrul lui, Yeshua ha Mashia. Categoriile sunt pentru oamenii marunti, ca noi, nu pentru genii si sfinti.

    Solutia nu poate veni insa decit de la cei care pot gindi „out of the box”. Dar, iarasi spun, din pacate cei mai multi dintre acestia s-au dus deja dintre noi. De aceea nu pot spune decit, sa aiba Dumnezeu mila de acest neam netrebnic, care umbla orbecaind in intuneric si nu vrea sa vina la lumina zilei ca sa i se vadeasca faptele, pentru ca stie ca ele sunt rele. Dar daca n-o face, n-are nici o sansa ca ele sa-i fie lamurite. Si atunci, ce se va alege de vesnicia lor? Caci aici ne putem prosti unii pe altii cu tot felul de justificari despre felul in care, ca Uzie, am incercat sa salvam Biserica Domnului. Ma tem insa ca vom ramine fata glas atunci cind va fi sa ne justificam inaintea celui care a spus: „Eu imi voi zidi Biserica mea si portile locuintei mortilor n-o vor birui”/

    Danut Manastireanu

  3. Marius Cruceru said,

    Frate Daniel,

    azi se implinesc 32 de ani de cind tatal meu a fost ucis.
    tot azi am semnat scrisoarea de cerere de iertare pe care a scris-o Daniel Mitrofan in locul lor,

    cred ca asta este calea, nu?

    sa ne cerem iertare tuturor in locul lor, ca Daniel, daca ei nu o fac, nu vor sa o faca sau nu o mai pot face.

  4. Elegie pentru tata… « La patratosu said,

    […] Daniel Brânzei pune întrebarea Ce să facem acum cu cei care au fost informatori şi agenţi? […]

  5. Mihai Suciu said,

    Cred, frate Daniel, ca impartirea pe categoriile de mai sus este simplificatoare si complicatoare, in acelasi timp.

    Simplificatoare, deoarece nu cred ca exista doar aceste trei categorii sau ca pozitia unuia sau a altuia s-ar incadra strict intr-una dintre acestea. Ca orice schematizare, si aceasta impartire are ceva artificial in ea.

    Complicatoare, pentru ca dupa cum ai denumit catogoriile, deja ai fortat pe unii sa-si schimbe pozitia (daca putem presupune ca s-ar fi incadrat intr-una dintre ele) dintr-o categorie mai dezavantajos denumita (ex. galagiosii) intr-alta cu denumire mai selecta (cumpatatii). Dar s-ar putea ca la „cumpatati” sa-i gasim pe unii dintre cei ce ar trebui sa-si reproseze multe din trecutul lor, iar la „galagiosi” sa fie oameni foarte tacuti, in general, dar mai preocupati de trecut decat majoritatea celorlalti, dupa cum foarte bine ai putea gasi la galagiosi si dintre cei care, facand zgomot, cred ca pot acoperi sau estompa propriul lor trecut.

    Personal, cred ca preocuparea pentru trecut nu trebuie sa contina dorinta de razbunare, sau de pedepsire. Are Dumnezeu grija sa ne dea tuturor ce ni se cuvine, atat in viata de pe pamant, cat mai ales dincolo de ea. A lui este si razbunarea, si rasplatirea, si pedeapsa.
    Trecutul trebuie, lamurit, cred eu, pentru a nu-l repeta. Profetii Bibliei nu vorbeau despre viitor fara sa se refere mai intai la trecut. Cunoasterea trecutului are caracter pedagogic. Cunoastrerea, asumarea trecutului cu luminile si umbrele lui,i re-cunoasterea greselilor trecutului capata si caracter soteriologic, eliberator. Este un alt motiv pentru care, cred eu, trebuie sa stim ce si cum a fost.

    Ce-i de facut cu cei ce au „colaborat”? Dumnezeu stie. Ar trebui, poate, ajutati sa-si vina in fire. Cei ce studiaza arhivele ii pot ajuta prin dezvaluri, ceilalti ii putem ajuta prin rugaciune, prin indemnuri.
    Dar as pune altfel intrebarea: „Ce au ei, cei care au „colaborat”, de facut acum?”
    Asteptam raspunsul lor. Unii vor continua sa ne spuna sau sa ne sugereze ca nu s-a putut altfel. Altii, ca de ei a depins existenta Bisericii. Altii ca nu au facut rau nimanui. Altii vor incerca sa ne convinga ca lucrurile sunt mai nuantate si ca trebuie anlizate diferentiat. Sunt si unii care recunosc ca au gresit. Putini, foarte foarte putini o fac cu toata inima.
    Este greu. Tuturor ne este greu sa ne recunoastem greselile. Dar trebuie s-o facem. Daca am gresit fata de semeni, trebuie s-o recunoastem in fata lor, daca am gresit fata de Dumnezeu, s-o facem in fata Lui.

  6. barzilaiendan said,

    Draga Mihai

    Cred ca si tu ai dreptate, vorba lui Solomon …
    Trei categorii nu pot decat sa trunchieze realitatea. Este doar un inceput care merita continuat. Cea mai vinovata ar fi tacerea.
    Cei care au colaborat, ar trebui sa faca exact ceea ce propui tu: sa marturiseasca. Ar scapa de o povara majora in ziua judecatii. Silvia Tarniceriu mi-a spus ca, in Canada, fratele Iochim Tunea, dupa ce i-a ascultat marturisirea despre viata ei, a venit la ea, a plans ca un copil si i-a cerut iertare, spunand ca si el a fost vinovat de ceea ce i s-a intamplat ei. Cineva a spus ca dansul ar trebui sa se suie intr-un avion si sa spuna aceste vorbe in Basarab … acolo unde a activat ca pastor atatia ani. Eu unul, ma bucur si de atat.
    Materialul de pe acest blog este in continua evolutie. Ajuta-ma cu o categorisire mai buna a celor implicati in dialogurile noastre sau adauga o categorie sau doua la cele enumerate deja.

  7. barzilaiendan said,

    Draga Danut

    Ca intotdeauna, contributia ta ne onoreaza. Stiu ce ai scris si pe blogul tau si-i rog pe toti sa mearga sa citeasca: http://danutm.wordpress.com

  8. Doru Radu said,

    Daniel:
    Din cite stiu eu fr. Tsunea a spus in biserica, in alta situatie decit cea cu sora Silvia, ceva de genul: ” am facut rau bisericilor din Romania in pozitia in care am fost dar nu atit de mult cum se spune!!!” A fost apoi vizitat de frati de la Detroit dar n-a acceptat sa continue. Interesant e ca fr. Popescu l-a vizitat cu ceva timp dupa asta si ne-a spus, la Detroit : „ma fratilor eu il cunosc pe Tsunea, el a venit la Domnul prin mine, si sa stiti ca el e un om schimbat [in bine]!
    Parerea fratelui Popoescu m-a facut si pe mine sa ma bucur de atit si sa renunt la ideea cu avionul…

  9. doru radu said,

    Cred ca un lucru important este si sa NU-i acuzam/judecam pe presupuneri. Sa retinem in sarcina lor doar ce-au facut si pt asta sa le cerem pocainta. Nu pt pesupuneri/banuieli.!
    Nu stiu cit de valida e informatia, dar mi s-au parut provocatoare cele de mai jos:

    „–– Original Message ––
    From: Florian Guler
    To: divanulcrestin@yahoogroups.com
    Sent: Thursday, February 28, 2008 11:53 PM
    Subject: [divanulcrestin] un punct de orbire

    Am aflat recent ca unele dintre filele dosarului dr. N. Ghiorghita, contin
    semnaturi si scrierere de mana care nu-i apartin.

    Mai pun si eu din nou… o intrebare,
    Uitandu-ma la cei ce i-am proscris.
    De ce privim noi oare la „dosare”,
    De parca Sfantul Pavel le-ar fi scris?

    Au fost oare baietii – anchetatori,
    Robi Adevarului si scribi cuminti?
    Si sa fi fost oare nepasatori,
    La grad, la slujba si arginti? (florian)”

  10. Ce sa facem cu cei care au fost informatori si agenti? « Persona said,

    […] post publicat în 6 iulie 2007 pe blogul Dezvăluiri, dezinformări şi divagaţii, Daniel sugera că ăn problema deconspirării pot fi identificate trei categorii de […]

  11. tudor said,

    Interesante interventiile ”garzilor de corp” si ”copii de casa ”ai fostei conduceri a Cultului Baptist care in timpul fostului Congres si mai ales dupa au capatat veleitati de descoperitori de ”fantome”baptisto-securiste.Si personajele pe care le tot cauta acestia cu osirdie sint cam trecuti pe linie moarta.Uite-l pe ”pastorul”,”Mihu”,”turcu”si multe alte nume inventate de securitate ca multi nu mai sint,iar altii abia isi tirasc batrinetea.Cred ca la Marea Judecata a lui Dumnezeu vom vedea care le va fi soarta. Cine sintem noi sa ne intrebam ce sa facem cu ei????
    In alta ordine de idei oare ceea ce ei au facut bun in timpul slujirii lor a fost vazut de cineva?Compromisurile facute pe baza de ”prietenie”cu autoritatile de atunci oare nu au adus nici un beneficiu?Ginditi-va iubitii mei frati!
    Oare tatal lui Daniel Mitrofan nu a fost si el lucrator in vremurile acelea de restriste?

  12. Doru Radu said,

    Pagina asta pare moarta prin inanitie.. e probabil inutil si plictisitor de cite ori imi apare numele pe ea… Am citit insa ceva (Farul Crestin) scris de fr. Bunaciu (IB) despre Ioan Rusu (IR)..Am avut un schimb cu cineva pe-acest blog despre IR. Mi se pare interesant ce scrie IB. Nu-mi place cum abordeaza IB problema colaborarii. Mi se pare neverosimil ca IB n-are regrete. E imposibil sa n-ai motive de pocaintsa, de cerut iertare… Totusi, e interesant, pt ca el il descrie pe IR ca pe un om ce a facut bine bisericilor prin relatiile lui bune cu autoritatilor (doctrina Bunaciu)., ca apoi sa fie destituit pt ca n-a vrut sa-i asculte.. Citeva observatii:
    1-Am mai auzit faptul confirmat de IB ca IR a fost ales in conducerea UBR pt ca avea relatii cu Petru Groza.. si ca ar fi fost intteligent.
    2-Potrivit documentelor lui Mitrofan, IR a fost ales VP al UBR pt relatia cu Ministerul de interne (sic).
    3-Pt un teolog ca IB, ramin probleme deoarece Dumnezeu NU apare in Biblie ca si cind ar compensa raul cu binele si daca binele e mai mare, e OK.. Pacatul, e pacat si solutia e pocaintsa si nu compensarea… Oare delatiunea lui IR n-a slabit biserica? Ea n-a dus la suferintsa nimanui? IR nu mai e printre noi; problema e de principiu..
    4-Presupunind ca povestile lui IB sunt adevarate (n-am trait pe vremea aceea), a fost oare IR omul nostru pe terenul „lor” sau omul lor pe terenul nostru? Un pastor batrin mi-a spus ca IR ar fi avut si grade…Numai Dumnezeu poate sti adevarul..
    5-Dar oare jocul dublu nu i-a erodat caracterul? Oare nu din cauza asta a ajuns IR sa cada si-n alte pacate, dintre care IB pomeneste doar unul? Ma tem ca si la noi ca si la regele David, un pacat aduce altul, apoi altul. Compensarea nu e solutie; pocaintsa este solutsia…
    Ma asteptam la o alta abordare a acestui interesant caz IR… Domnul sa ne fereasca pe toti sa jucam la 2 capete…

  13. barzilaiendan said,

    Draga Doru
    Multumesc pentru contributie. Cu jocull acesta de nume si initiale, s-ar putea sa ne incurcam deabinelea. De exemplu, cine ne spune ce legatura este intre IB si AB, un om cu o evolutie astrala in perioada de trista amintire?

    Ma intreb cine a scris despre el in Wikipedia?

    Avram Bunaciu (n. 11 noiembrie 1909 – d. 1983; numele neoficial: Abraham Gutman [1] ) a fost un jurist şi politician comunist român transilvănean. Eventualitatea că Avram Bunaciu ar fi fost de origine evreiască este o ficţiune controversată şi lipsită de certitudine [2] . Avram Bunaciu a fost ministru al justiţiei al RPR (25 martie 1948-23 septembrie 1949) şi ministru de externe (11 ianuarie 1958-20 martie 1961).

    Bunaciu a fost membru în Consiliul Baroului Ilfov (1944-1945). De asemeni, Bunaciu a fost acuzator public şef în comisia de acuzatori publici din Tribunalul Poporului Bucureşti (februarie-noiembrie 1945), desfiinţat la 28 iunie 1946.

    Comisia acuzatorilor publici a examinat circa 2700 de cazuri de suspecţi de crime de război, dintre care 668 au fost condamnaţi, mulţi în contumacie. În vara anului 1945, Bunaciu a fost însărcinat să organizeze Tribunalul Poporului din Cluj care a pronunţat condamnări mai aspre decât alte instanţe celor găsiţi vinovaţi de crime de război [3] .

    În calitate de secretar general al Ministerului Afacerilor Interne, în 1946-1947, a dat dispoziţe să fie organizată emigrarea evreilor din România spre Israel.[1]

    În februarie 1948, după îndepărtarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu, Bunaciu a fost numit ministru al justiţiei (1948-1949), revenind în această funcţie pentru trei săptămâni la finele lui 1957 şi începutul lui 1958. Între 1954-1957 a fost secretar al Marii Adunări Naţionale, apoi ministru de externe între 11 ianuarie 1958 şi 20 martie 1961. Din 21 martie 1961 a fost vicepreşedinte al Consiliului de Stat. A fost totodată profesor universitar.

    În mai 1961 a fost decorat cu medalia A 40-a aniversare de la înfiinţarea Partidului Comunist din România.

  14. Doru Radu said,

    Sorry pt precurtarea numelor: Ioan Bunaciu -IB; Ioan Rusu -IR. Credeam ca scurteaza, dar confezeaza.
    N-am intleles totsui ce legatura gasesti intre Avram Bunaciu si Ioan Bunaciu./

  15. Elegie pentru tata… (P) | Marius Cruceru said,

    […] Daniel Brânzei pune întrebarea Ce să facem acum cu cei care au fost informatori şi agenţi? […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: