5. Ce sa facem acum cu cei care au fost informatori si agenti?

iulie 6, 2007 at 8:29 pm (Uncategorized)

Iata o intrebare la care nu se poate da un raspuns unic sau macar uniform. In bisericile baptiste romane parerile sunt impartite. Ca sa nu raspunzi pripit, intreaba-te mai intai pe tine insuti: “Ce as fi facut eu daca as fi fost in situatia lor?” si cauta sa-ti dai un raspuns foarte sincer. Daca ar fi sa grupam reactiile de pana acum, exista trei tabere disctincte: tabara tacutilor, tabara galagiosilor si tabara cumpatatilor:

a. Tabara tacutilor
Unii sunt de parere ca ar trebui trecut totul sub tacere, lasandu-i lui Dumnezeu dreptul sa se pronunte pentru fiecare caz in parte. “Dumnezeu va judeca, prin Isus Christos, lucrurile ascunse ale oamenilor” (Rom. 2:16). Sloganul acestei grupari este “De aceea, sa nu judecati nimic înainte de vreme, pana va veni Domnul, care va scoate la lumina lucrurile ascunse în întuneric si va descoperi gandurile inimilor. Atunci, fiecare îsi va capata lauda de la Dumnezeu” (1 Corinteni 4:5).
Argumentul acestei grupari este ca cei de astazi nu-i pot judeca si nici n-au dreptul sa-i judece pe cei care au trait sub cumplita vreme de atunci. In esenta, spun aceatia, numarul celor care au colaborat cu Securiotatea este mult prea mare pentru ca sa ne apucam noi sa deznodam lucrurile din trecut. S-ar face prea multa tulburare. Imaginea publica a bisericilor baptiste ar fi astfel patata. Eficienta lor evanghelistica redusa la maxim, iar tanara generatie ar fi foarte dezorientata. (clik aici pentru a citi parerea lui Ton Iosif).

Dorinta de a face lumina in activitatea intunecata a informatorilor si agentilor Securitatii a fost deplansa de bardul Tudor Gheorghe intr-un catren foarte acuzator:

„Au facut copiii nostri dinti
Musca din bunici si din parinti.
Musca din vazduh si din pamant,
Musca si din mortii din mormant.”

Tacutii ii scuza pe cei dinainte dand vina pe „circumstante”. Chiar azi am primit un telefon de la un astfel de om. El mi-a spus ca „nu se putea altfel” din cauza conditiilor, din cauza lui Ceausescu, care nu putea nici el altfel din cauza … rusilor, etc. (Asa au pledat si „tacutii” din Germania dupa cel de al doilea razboi mondial!). Pentru acesti oameni, singurul vinovat, la capatul lantului de „victime” este … Satan.

„Tacutii” ar vrea ca toti ceilalti … „sa taca”. „Dezvaluirile” le tulbura zona lor de confort si-i obliga sa confrunte o realitate urata si trista. Pentru ei, este mai bine sa nu stii si sa fi … fericit. In sprijinul pozitiei lor, „tacutii” aduc argumentul ca „toti gresim in multe feluri” si este mai bine sa-l lasam pe Dumnezeu sa vorbeasca, la vremea Lui. Daca s-ar aplica aceasta atitudine si in celelalte domenii ale vietii, n-ar mai putea exista nici un fel de disciplina bisericeasca.

Vorbind impotriva acestei pozitii, Pavel Nicolescu, a spus: “Nu se poate spune ca toata categoria colaboratorilor cu Securitatea au aceeasi vinovatie. La unul ii stringe miinile in menghina si printre urlete de durere da informatiile care I se cer. Altul sta pe un fotoliu, intr-un colt la o cafea cu ofiterul de securitate care-l servesate cu dulceata si cozonac. Desi amindoi au colaborat cu securitatea nu pot fi considerati la fel de vinovati. Exista grade foarte distincte de vinovatie.”

Marius Cruceru, al carui tata a evoluat de la mezalianta la martiraj in relatia cu Securitatea, este de parere ca „tacerea nu este un raspuns”. Adevarata izbavire vine prin cunoasterea adevarului si prin pocainta. (click aici ca sa citesti parerea lui Marius)

Altii sunt „tacuti” pentru ca se simt ei insisi „cu musca pe caciula” si ar vrea sa ingroape sub tacere propria lor activitate din trecut.

b. Tabara galagiosilor
Altii sunt de parere ca toate dosarele Securitatii trebuie facute publice acum pentru ca cei care si-au vandut fratii sa fie facuti de rusine si adusi la pocainta. Nu poate fi vorba de o prescriere generala a tuturor greselilor fara curatia necesara a pocaintei personale. Sloganul acestei grupari este din 1 Corinteni 5:9-12:

“V-am scris în epistola mea sa n-aveti nici o legatura cu curvarii. Insa n-am înteles cu curvarii lumii acesteia, sau cu cei lacomi de bani, sau cu cei hrapareti, sau cu cei ce se închina la idoli, fiindca atunci ar trebui sa iesiti din lume. Ci v-am scris sa n-aveti nici un fel de legaturi cu vreunul care, macar ca îsi zice „frate”, totusi este curvar, sau lacom de bani, sau închinator la idoli, sau defaimator, sau betiv, sau hraparet; cu un astfel de om nu trebuie nici sa mancati. In adevar, ce am eu sa judec pe cei de afara? Nu este datoria voastra sa judecati pe cei dinauntru? Cat despre cei de afara îi judeca Dumnezeu. Dati afara dar din mijlocul vostru pe raul acela”.

Argumentul acestei pozitii este ca nu se poate cladi un viitor curat decat dupa “rezolvarea” trecutului. Eu spun, impreuna cu marii istorici si lumii: “Cine nu-si cunoaste istoria este blestemat sa-i repete greselile”.

In tabara celor considerati de unii „galagiosi” se afla si cercetatorii istorici care vor sa scrie despre realitatea persecutiei cu mijloace stiintifice impartiale. Ei vor sa scoata la lumina realitatile ascunse ale felului in care a functionat sistemul comunist, din dorinta de a scrie corect istoria si de a impiedica repetarea unor astfel de situatii. Lucrari stiintifice cu caracter asemanator au fost facute si dupa caderea fascismului in Europa. Nimeni nu a considerat atunci si nu considera nici acum ca investigatiile si publicatiile acestor cercetatori stiintifici si ziaristi ar fi „daunatoare” societatii sau bunei intelegeri dintre oameni.

c. Tabara cumpatatilor
Exista si categoria celor “de la mijloc”, care sunt de parere ca pocainta nu poate fi “fortata”. Ei cred ca, din pacate, duplicitatea a fost si va ramane constanta in viata bisericii. Colaborarea cu Securitatea a fost inlocuita astazi cu “cochetarea” la fel de vinovata cu puterea politica de dupa comunism si cu amagitoarea “mamona a materialismului capitalist”. “Coruptibilii” de alta data au fost inlocuiti astazi cu “coruptii” care au nenorocit sistemul “sponsorarilor din strainatate”, atat de necesar pentru sustinerea lucrarilor din zonele defavorizate.

Sloganul “cumpatatilor” este “Cine este nedrept, sa fie nedrept si mai departe; cine este întinat, sa se întineze si mai departe; cine este fara prihana, sa traiasca si mai departe fara prihana. Si cine este sfant, sa se sfinteasca si mai departe!” (Apocalipsa 22:11).

Argumentul lor este in pilda neghinei din Matei 13: 24-30

“Isus le-a pus înainte o alta pilda, si le-a zis: „Imparatia cerurilor se aseamana cu un om care a semanat o samanta buna în tarina lui. Dar, pe cand dormeau oamenii, a venit vrajmasul lui, a semanat neghina între grau, si a plecat. Cand au rasarit firele de grau si au facut rod, a iesit la iveala si neghina. Robii stapanului casei au venit si i-au zis: „Doamne, n-si semanat samanta buna în tarina ta? De unde are dar neghina?” El le-a raspuns: „Un vrajmas a facut lucrul acesta.” Si robii i-au zis: „Vrei dar sa mergem s-o smulgem?” „Nu”, le-a zis el, „ca nu cumva smulgand neghina, sa smulgeti si graul împreuna cu ea. Lasati-le sa creasca amandoua împreuna pana la seceris si, la vremea secerisului, voi spune seceratorilor: „Smulgeti întai neghina, si legati-o în snopi, ca s-o ardem, iar graul strangeti-l în granarul meu.”

Acesti „cumpatati” arata ca „minciuna” si „tradarea” au fost mereu prezente in istoria Bisericii. Cum sa fi fost o exceptie tocmai perioada de sub persecutia comunista? Exista o marturie personala a apostolului Pavel chiar din primul veac al Bisericii. Urmarit de persecutorii iudei, dispusi si priceputi sa foloseasca in scopurile lor puterea aparatului de stat a imperiului roman, Pavel marturiseste ca a fost adesea „in pericol intre frati mincinosi” (2 Corinteni 11:26 „Deseori am fost în calatorii, in primejdii pe rauri, in primejdii din partea talharilor, in primejdii din partea celor din neamul meu, in primejdii din partea paganilor, in primejdii in cetati, in primejdii in pustie, in primejdii pe mare, in primejdii intre fratii mincinosi”. Vezi si expresia „frati mincionosi strecurati printre noi, ca sa pandeasca …” din 2 Corinteni 11:26)

Cumpatatii ne recomanda tuturor sa ne insusim pozitia si atitudinea apostolului Pavel fata de cei care compromit lucrarea. Marele apostol era convins ca Providenta lui Dumnezeu poate folosi pana si lucrarea acestora pentru implinirea planurilor Sale si pentru propasirea Evangheliei care salveaza suflete:

„Vreau sa stiti, fratilor, ca imprejurarile in care ma gasesc, mai degraba au lucrat la inaintarea Evangheliei. În adevar, in toata curtea imparateasca, si pretutindeni aiurea toti stiu ca sunt pus in lanturi din pricina lui Isus Hristos. Si cei mai multi din frati, imbarbatati de lanturile mele, au si mai multa indrazneala sa vesteasca fara teama Cuvantul lui Dumnezeu. Unii, este adevarat, propovaduiesc pe Hristos din pizma si din duh de cearta; dar altii din bunavointa. Acestia din urma lucreaza din dragoste, ca unii care stiu ca eu sunt insarcinat cu apararea Evangheliei; cei dintai, din duh de cearta vestesc pe Hristos nu cu gand curat, ci ca sa mai adauge un necaz la lanturile mele. Ce ne pasa? Oricum: fie de ochii lumii, fie din toata inima, Hristos este propovaduit. Eu ma bucur de lucrul acesta si ma voi bucura”. (Filipeni 1:12-18).

Daca ne insusim aceasta perspectiva spirituala a lui Pavel, trebuie sa ne bucuram si noi ca acelasi „Christos a fost propovaduit” chiar si prin „compromisii” din vremurile comunismului !!! Sutele de mii de oameni evanghelizati, convertiti, botezati si mantuiti sunt o dovada incontestabila !

Apostolul Petru ne spune si el ca exista unii care-si fac slujba de pastor „pentru un castig marsav” ( 1 Petru 5:2). Realitatea aceasta nu poate fi desfintata, spune el, dar noi putem sa ne dam toate silintele sa nu fim ca ei.

„Cumpatatii” ne aduc aminte ca sub persecutia comunista nu era usor sa supravietuiesti ca pastor de biserica. Strategia politica a comunistilor prevedea biruinta finala a proletariatului ateu si eliminarea oricaror forme de obscurantism religios ramas ca mostenire din trecutul capitalist condamnat de istorie. Ea reusise, prin mijloace administrative si represive, sa reduca numarul pastorilor la maxim. Prin anii 1970, la Seminar nu erau aprobati de Departamentul Cultelor decat PATRU seminaristi, si doar odata la PATRU ani! Asta cand in Romania existau, la un total de aproximativ 1500 de biserici, doar 160 de pastori (in perioada cea mai grea se pare ca numarul acestora ajunsese doar la aproximativ 80 !!!). Daca si din numarul acesta unii au fost racolati de Departamentul Cultelor si de Securitate ca si colaboratori, va dati seama cati lucratori „curati” (in terminologia noastra de azi, mai existau in tara).

Nu era usor sa fi „acceptat” ca seminarist si „recunoscut” apoi si pastrat ca pastor cu „legitimatie” oficiala. In tot acest proces avea un cuvant greu de spus Departamentul Cultelor, care avea in spate toate resursele Securitatii. Diploma mea este si astazi nesemnata si nestampilata de Departamentul Cultelor. Simt si astazi lacrimile amare care-mi curgeau pe obraji cand, la serbarea de inmanare a diplomelor de absolventi, fratele Pavel Barbatei, care alesese cate un verset potrivit pentru fiecare seminarist m-a intampinat la amvonul bisericii din Timisoara cu aceste vorbe: „Daniele, robul Dumnezeului cel viu, a putut Dumnezeul tau, caruia Ii slujesti necurmat, sa te scape de lei?” (Dan. 6:20).

Eu n-am primit „aprobarea” sa fiu pastor in Romania si nu cunosc ce a insemnat sa fi pastor atunci decat din experienta tatalui meu si a colegilor lui. Singura mea experienta a fost in „scoala de pastori” de la Bucuresti.

M-a impresionat intotdeauna ca Richard Wurmbrand n-a fost niciodata prea aspru in judecata lui cu presedintii si secretarii generali ai bisericilor pe care-i intalnea pe la conventiile mondiale sau europene ale baptistilor. El stia ca ei veneau in occident ca reprezentanti ai propagandei comuniste care urmarea sa convinga lumea de superioritatea sistemului comunist care respecta libertatea religioasa a cetatenilor lui. Wurmbrand era „doctor in comunism”, cum se autoproclamase in fata Congresului Statelor Unite, si-si luase acest doctorat in greii ani de temnita grea prin care trecuse. Cei cu care se intalnea erau „reprezentantii” sistemelor bisericesti care tacand, nu i-au luat apararea si care, poate, i-au trimis pe altii ca si el in puscarie prin denunturile lor.

Fratele Richard mi-a povestit despre o astfel de intalnire dintre el si doi reprentanti ai Uniunii Baptiste de la Bucuresti. S-au intalnit in Germania cu ocazia unui Congres sau a unui targ international de carte crestina la care era prezent si Wurmbrand cu cartile lui. Unul dintre cei doi trimisi de Romania era Ioachim Tunea. Cei doi romani au venit la standul de carti al lui Wurmbrand si l-au mustrat ca raspandeste neadevaruri despre viata bisericii din Romania . Ceea ce m-a socat in povestirea lui nenea Richard a fost faptul ca n-am observat la dansul nici un fel de manie sau rautate. Atunci, in Germania, el le-a spus doar ca stie de unde au venit si pentru ce au venit. Pe Tunea l-a intrebat doar, mai mult in gluma decat in serios: „Daca este libertate totala, spune-mi: poti sa predici despre balaurul rosu din Apocalipsa?” Fratele Tunea i-a raspuns: „Nu, despre asta nu pot sa predic” si au ras amandoi. La despartire, Wurmbrand le-a spus: „Rugati-va pentru mine si va promit ca voi continua si eu sa ma rog pentru voi.” Nenea Richard a mai avut astfel de intalniri si cu alti reprezentanti, veniti din Uniunea Sovietica, unii care au insistat chiar sa-l viziteze acasa, in Palos Verde. Mihai, fiul lui Richard Wurmbrand avea de accese de panica in astfel de ocazii si interzicea nemultumit sa se faca fotografii. Cred ca Mihai nu i-a putut ierta niciodata pe cei care i-au nenorocit copilaria si care-i puteau face rau tatalui lui chiar si in America. Nenea Richard insa ii primea in casa, le dadea sa manance, statea de vorba cu ei si se ruga pentru ei la despartire. Avea experienta! Tot dansul ii ascunsese pe rusi de nemtii fascisti si pe nemtii care-i omorasera familia, de rusii comunisti.

Publicitate