2. Cum au fost racolati informatorii?

Iulie 6, 2007 at 8:37 pm (Uncategorized)

Procesul de racolare a “informatorilor si agentilor” care au lucrat pentru Securitate s-a bazat pe realitatea ca fiecare om are o capacitate nelimitata de a fi bun si de a fi rau. Istoria a dovedit de nenumarate ori ca, plasat in circumstante corespunzatoare si pregatit cum se cuvine, orice om poate deveni bun, cat se poate de bun, sau rau si cat se poate de rau. Omul poate fi construit, caramida cu caramida, spre desavarsire sau corrupt, bucata cu bucata, pana la ruina totala.

“Stapanii” din tarile comuniste au folosit tactici invatate la institute “de specialitate” (in Romania a fost “Stefan Gheorghiu”) unde au fost instruiti in metode de “conducere”, prin macro si micro inginerie sociala. Materialul predate acolo ar putea fi socotit un adevarat Manual al lui Nicolo Machiavelli.

Cei care au fost promovati in aparatul Securitatii au fost “specializati” mai departe, prin studii facute de obicei la Moscova. Ofiterii Securitatii au devenit astfel foarte priceputi in studiul naturii umane, foarte buni psihologi si au avut la dispozitie o uriasa masinarie cu resurse aparent nelimitate. Sarcina lor a fost sa racoleze oameni din toate categoriile sociale. Membrii cultelor crestine n-au facut exceptie. In statul totalitar, supravegherea se dorea totala. Pentru realizarea ei trebuia instaurat un climat de nesiguranta si neincredere totala. Nimeni nu putea fi sigur de nimeni. Subalterni se temeau de sefi si sefi tremurau la gandul ca subalternii ii “toarna”. Nici macar anchetatorii nu puteau fi siguri ca cei anchetati nu erau de fapt agenti sub acoperire veniti sa le verifice corectitudinea si eficienta. Calaii de pana mai ieri puteau fi victimele de maine, iar “tovarasii iubiti” de azi puteau ajunge peste noapte “dusmanii poporului” care trebuiau starpiti fara mila.

Sistemul desavarsise niste supravegheri incrucisate sub care agentii si informatorii se turnau reciproc, verificandu-si astfel unul altuia corectitudinea. La un moment dat, pastorul unei anumite biserici din Bucureati (V.T.) stia ca din totalul de 12 membrii ai Comitetului de conducere al Bisericii ase erau informatorii Securitatii.

In perioada comunismului agresiv (vezi cartea lui Daniel Mitrofan), partasia sau prietenia cu crestini din alte tari erau pedepsite cu mari amenzi sau chiar cu inchisoarea. Legile Romaniei comuniste interziceau orice contact cu strainii. Imi amintesc ca Nicolae Sfatcu, responsabilul Bisericii Baptiste din Iasi, dus la Securitate si luat la intrebari cu privire la niste americani care tocmai vizitasera adunarea, le-a raspuns: “La noi n-au fost nici un fel de “straini”. Numai niste “frati” de-ai mei care au venit de departe”. Cand l-a fortat sa le spuna numele vizitatorilor, nea Culita le-a intors-o sugubat: “Nu pot domnule.! Ca astia au toti nume ciudate: Ron, Bon, Tom, Steve, Mim … N-au nume ca ale noastre.”

Departamentul Cultelor era un fel de brat al Securitatii care-I supraveghea pe crestini. Este semnifcativa replica data de reprezentantii “terdelasului” de la Bucureati (grup de pastori care s-a legat cu orice risc sa nu mai accepte imixtiunea Statului ateu in viata bisericilor crestine) unuia din directorii Departamentului Cultelor. Nemultumit de lipsa de colaborarea a pastorilor mentioati, domnul director le-a zis: “Domnilor, Statul comunist a vrut sa se asigure ca nu va nedreptateste in ravna lui pentru instaurarea noii oranduiri comuniste. Departamentul Cultelor exista ca sa vegheze asupra libertatilor dumneavoastra. Noi functionam pentru dumneavoastra.” Iosif Serac i-a raspuns: “Nu, domnule director, dumneavoastra nu existati pentru noi, ci din cauza noastra. Aceasta este realitatea.”

In majoritatea cazurilor, pretextul solicitarii de informatii era prezentat drept “datoria cetateneasca obligatorie“ de a raporta orice “atac duamanos” din partea puterilor imperialiste exterioare, care-si trimeteau “emisarii” in Romania sub forma misionarilor religiosi. Alcatuirea unor astfel de rapoarte periodice sau ocazionale devenea astfel un act de patriotism, iar nerespectarea sau neachitarea unei astfel de indatoriri putea fi pedepsita prin lege.

Ca sa-si atinga scopul, specialiatii securitatii, au stiut sa-si adapteze metodele la caracterul si circumstantele fiecarei potentiale victime. “Orice nas isi are nasul”, “orice om isi are pretul”, orice zid isi are fisura lui fatala, orice caracter isi are un calcai al lui Ahile.

Ca sa ramanem in contextual “Fermei animalelor” lui Orwell, vom prezenta apropierea securistilor de potentialii “informatori sau agenti” cu ingrijirea unei “faune umane” usor de pus in tipare de fabula. Vom incerca mai jos sa ilustram diferite tipuri de personalitati racolate cu imaginea unui animal tipic.
Au existat mai multe tipuri de racolari:

a. Racolarea ideologica
Comunistii au stiut sa prezinte aparitia si propasirea sistemului lor drept un progres “natural si inevitabil” al societatii umane. Pentru ei, comunismul era un produs normal al “evolutiei” societatii umane inspre culmile unei umanitati care se chinuise prin metamorfoza sclavagismului, evului mediu si al capitalismului spre mult asteptatul socialism si inspre promisiunile nelimitate ale raiului comunist.

Prezentat astfel maselor largi, comunismul era trambitat drept superior si singura alternativa pentru viitor. Conferintele de pace si sedintele numite sugestiv “de orientare”, la care erau obligati sa participe reprezentantii bisericilor crestine, erau destinate sa instaureze aceasta perspectiva generala pentru ca “alinierea” celor lamuriti sa se faca apoi mult mai usor. Vorbele a doi reprezentanti ai Comunitatii crestine de Baptiste de Bucuresti, Sandru si Bolea, ilustreaza cat de eficienta a fost racolarea ideological. Ca sa-I potoleasca pe pastorii plecati pe calea rezistentei si a revendicarii de drepturi “garantate” de Constitutie, cei doi le-au spus: “Ce va mai luptati atata zadarnic! N-are rost! Si asa, peste cateva decenii Biserica crestina nu va mai exista…”

Metoda racolarii ideologice consta in “convingerea” subiectului, nu in constrangerea lui. Magarul trebuia luat cu incetul, recuperat prin reeducare” si dresat ca proverbialul personaj care tocmai cand s-a deprins sa traiasca fara mancare … a murit.

b. Racolarea prin forta

Daca “recuperarea si reeducarea” nu dadeau rezultate, securistul trecea la amenintarea cu forta. Atitudinile “dusmanoase” se puteau pedepsi cu arestarea, exilarea sau cu distrugerea fizica.

Pentru intelegerea climatului de teroare, va pun la dispozitie marturia lui Petru Popovici (click aici), care, impreuna cu fratele lui Alexa, doi dintre cei mai mari predicatori pe care i-a avut vreodata neamul nostru, au fost impinsi sa paraseasca Romania.

Asa cum colectivizarea s-a facut prin forta (click aici pentru articolul despre colectivizare), si racolarea s-a facut pe alocuri tot prin aplicarea fortei brute. Iata doar cateva din metodele folosite.

a. Unii au fost luati de pe stada sau ridicati cu duba de acasa si dusi, legati la ochi, in locuri unde au fost batuti crunt pana cand au semnat actele de adeziune.

b. Altii au fost legati la ochi si dusi zile la rand prin locuri necunoscute, aruncati ziua prin pivnite sau celule subterane si convinsi ca se afla in drum spre “canal” sau spre “Siberia”.

c. Celor “tari” le-au fost inscenate “realitati oribile”. Securitatea nu s-a sfiit sa le ridice nevestele si copiii. Pastori care ar fi murit fara sa-si plece genunchiul inaintea comunistilor au fost ingenunchiati cand si-au vazut pe cei dragi in pericolul de a fi violati, schingiuiti sau omorati “accidental”.

d. Pentru cei slabi a fost suficient sa fie dusi “la interogatoriu,si lasati in singuratate “sa astepte”. In acest rastimp, ca din intamplare, dicolo de pereti sau de usa intredeschisa era lasat sa functioneze un magnetofon pe a carui banda erau inregistrate strigatele si gemetele unor interogatorii “facute la sange”.
Cei care au cedat au facut-o cu socoteala ca este “mai bine sa fi un caine viu, decat un leu mort”.

c. Racolarea prin cointeresare

Cu “vulpile”, securistii au aplicat metoda cointeresarii. Oamenii au fost pusi in situatia de a pierde bruma de lucruri pe care le aveau: salariile mari, studiile unui copil aflat la facultate, postul sau pozitiile pe care le aveau.

Harciogii plecati pe calea agonisirii au cazut foarte repede in capcana unor astfel de inscenari. Momeala a fost un salariu mai mare, intrarea unui copil la facultate, posibilitatea unor vizite in strainatate, etc. Oameni care au cszut pe aceasta cale au fost negustori pagubosi gata sa-si vanda dreptul de intai nascut pentru “un blid de linte” (Geneza 25:27-34).

Alteori, colaborarea cu securitatea le-a fost prezentata acestor cameleoni ai caracterului drept singura cale pentru “ungerea” mecanismului legal pentru dobandirea unei autorizatii de functionare sau de constructie pentru biserica. Multi pastori au fost “programati” astfel “sa se faca frate cu dracul pana trec puntea”. Directorul Seminarului de la Bucuresti se lauda in fata studentilor cu stupii sai de albine care “i-au indulcit” relatiile cu organelle de Stat.

d. Racolarea prin lingusire

Aceasta metoda a fost aplicata acelor oameni care semanau cu niste “pauni” infoiati si fascinati de propria lor frumusete. Ei erau tratati ca oameni “deosebiti”, ridicati desupra “maselor care nu inteleg si care trebuiesc ajutate”.

Pentru acesti “fazani prosti ca noaptea”, strangerea de informatii si legaturile cu “organele” prezentau o posibilitate in plus ca sa se simta importanti si bagati in seama. Oricat ar parea astazi de ciudat, majoritatea informatorilor n-au profitat nimic din activitatea lor nenorocita si nenorocitoare. Singura lor motivatie pentru ceea ce au facut va ramane in esenta “prostia” lor fundamentala. “Informatorul perfect” nu trebuia sa aiba neaparat creier. Era suficient sa aibe doua urechi mari si putina memorie. Ca acel Sandulescu promovat din croitor in consiler la Uniujnea Baptista (vezi cartea lui Mitrofan). “Prostii satului” erau comori nepretuite pentru organele de Securitate. (Click pentru extrase comice din Rapoarte informative)

O alta categorie usor de cucerit prin lingusire a fost acea a “armasarilor de parada”, care au considerat sub demnitatea si valoarea lor sa traga la carul bunastarii comune alaturi de ceilalti truditori de rand. Eu ii numesc “magari salbatici cu complex mesianic”, “cocosei triumfalisti care-si inchipuiau ca ei dau semnalul cand sa inceapa ziua si ca soarele se grabeste sa rasara numai din dorinta de a nu le scapa cumva recitalul”.

Mandria merge intotdeauna inaintea caderii. Astfel de “personalitati” pot fi mari cunoscatori al Scripturilor, dar se pot instraina foarte repede de Autorul lor. Ei nu pot face parte niciodata dintr-o miscare condusa de vreun altul. Singurul lor partid, singura miscare careia ii pot sluji cu consecventa este propria lor personalitate, prestigiul si imaginea lor publica. Ei sunt intotdeauna de acord cu cei care nu-i contrazic si se inconjoara cu admiratori fara personalitate. Pe cei din jur nu-i pot considera niciodata “egali”, ci doar oglinzi de ocazie in care isi pot admira stralucirea, subalterni de care se pot folosi cand sunt utili si de care se pot apoi descotorisi fara cea mai vaga urma de regret sau de vinovatie. Ei sunt oameni cu firea pamanteasca nerastignita, crestini a caror cauza nu este cauza lui Christos, ci propria lor cauza; oameni care nu defileaza sub drapelul crucii, ci sub blazonul propriu, trudind toata viata la soclul pe care viseaza sa-si aseze pentru posteritate bustul figurii lor infatuate.

Trebuie sa spunem ca acesti oameni mandri si imposibil de inregimentat intr-o anumita tabara din cauza momuntalei lor mindrii s-au dovedit la fel de instabili si nedemni de incredere si pentru biserici si pentru Securitate. Ei au incercat mereu “sa mearga pe doua carari”, “sa tina doi pepeni intr-o mana”, slujind doar apparent altora, in realitate servindu-se intotdeauna pe ei insisi, grandomania lor si bolnaviciosul lor complex de superioritate. Au fost niste ”corbi” nauci ca noaptea, prada mult prea usoara pentru vulpile mereu gata sa le fure bucata de cascaval prefacandu-se ca le lauda “calitatile vocale”.

Racolarea prin lingusire s-a aplicat si celor care seamau cu niste “papagali” vorbareti, barfitori de vocatie, ciripitori din natura, vesnic suferinzi de logoree, care si-au gasit un auditoriu atat de necesar fericirii lor in bunavointa securistilor care atiau sa le cultive “prietenia” si sa le acorde importanta.

e. Racolarea prin santaj

Nimeni nu este perfect! Trebuie sa stii doar unde sa privesti. Exista pete si in soare! Comunistii au alcatuit o societate cu atatea reglementari si restrictii ca era aproape imposibil sa traiesti fara sa faci ceva „ilegal”.

Racolarea prin santaj a fost aplicata celor care “au calcat pe bec” din punct de vedere moral sau financiar, iar o posibila dare pe fata i-ar fi descalificat in fata bisericii. In aceasta categorie au fost pastori care au facut o “pastorala prea apropiata” cu enoriasele din adunare, barbati care au furat sau delapidat la servici, etc. Ei au fost racolati fie ca au savarsit in realitate aceste lucruri, fie ca au cazut victim unor inscenari viclene.

“Pentru crearea retelei informative, Securitatea recurgea deseori la santaj si compromitere, obligand astfel persoanele sa ofere, din interiorul cultului, informatii privind problemele vizate. Se stipula ca “in procesul studierii candidatului (sic!) este bines a se acorde o atentie sporita identificarii si gasirii unor abateri de la normele de convietuire sociala, afaceri ilicite, nerespectarea dogmelor gruparii religioase de care apartin, deoarece acestea ajuta la determinarea lor sa colaboreze cu organelle noastre”. … Concomitent, urmau a fi diversificate si extinse actiunile de influentare, compromitere, dezinformare si descurajare a persoanelor din cadrul cultelor neoprotestante care nu aprobau politica religioasa a Statului. Compromiterea acestora urma sa se realizeze atat in randul masei credinciosilor. Cat si al conducerii cultelor” … Reteaua informative trebuie sa fie folosita pentru a arata ca aceste personae “nu urmaresc decat obtinerea de foloase material la adapostul sectei, sunt meschini, individualisti, lacomi si avari”. Se dorea crearea de disensiuni intre conducatorii aceluiasi cult prin lansarea in randul credinciosilor a unor versiuni compromitatoare reciproce. Totodata, “elementele stabilite ca deosebit de fanatice si active vor fi contactate periodic, in mod deschis, spre a fi compromise”. Daca si aceste planuri esuau, trebuia actionat “prin organelle de militia si cele locale ale puterii si administratiei de Stat, spre a-I surprinde in adunari si activitati ilegale, urmand a li se aplica masura amendarii contreventionale si trimiterea in justitie pentru fapte de drept comun” (Partidul, Securitatea si Cultele, pag. 373).

„Pour la bon bouche ” am pentru voi un exemplu personal al amenzilor contraventionale pomenite mai sus (click).

Aurel Popescu, a inceput sa vorbeasca de la amvoanele bisericilor baptiste intr-o vreme in care complicitatea fricoasa a liderilor crestini instaurase o liniste vinovata asupra subiectelor declarate “tabu”. Era o “tacere graitoare”, marturisind despre taria persecutiei, dar si despre slabiciunea slujitorilor chemati sa publice mesajul crestin.
Nu-i de mirare ca noi, tinerii, care suntem in orice generatie fermentul chemat sa-si contureze o identitate prin contestarea tuturor randuielilor prezente, eram fermecati de aparitia acestui “protestatar” optimist, pornit parca sa se ia de piept de unul singur cu intreaga opresiune ideologica din Romania.
Desele lui chemari la “ordine” din partea Securitatii politice si ideologice, repetatele lui arestari si indelungatele interogatorii, il faceau sa capete in ochii nostri de tineri idealisti dimensiuni epice.
Aurel Popescu
Ceea ce dadea si mai mult haz situatiei generale era faptul ca, odata eliberat din stransoare de securitate, Aurel Popescu venea iar la biserica si povestea de la amvon, ca sa auda toata lumea, discutia lui cu organele de ancheta ale Securitatii. Aerul lui relaxat si smecheresc, vorbirea intoarsa si mereu parca ironica, zambetul sugubat care-i aparea din cand in cand pe fata ne dadea tuturor curaj si ne facea sa-l urmam in mesaj si atitudine.
Imi aduc aminte ca a venit odata dupa un interogatoriu “la sange” si ne-a povestit ca unul din coloneii care-l anchetase i-a spus:
“Pregateste-te sa mori, domnule Popescu. te facm martir! De aici nu mai scapi!”
Toata pornirea violenta a colonelului si toata asprimea lui premeditata s-au topit in fata replicii linistite si parca numai jumatate serioase a fratelui Aurel:
“Nu ma faceti dumneavoastra, domnule colonel, martir! Martir nu poate ajunge oricine! Harul asta este pastrat de Dumnezeu doar pentru cativa oameni alesi. N-am eu stofa de martir, domnule colonel.”
Alta data ne-a spus:
“M-au intrebat de ce vorbesc de la amvon, ca doar n-am studii teologice. I-am raspuns sa nu ma jigneasca. Eu n-am diploma de la Seminar, dar am foarte multe studii teologice. Ba inca si acum studiez Biblia mai mult decat foarte multi preoti cu diplome de la Seminare …”
“Mi-au cerut sa nu mai vorbesc de la amvon despre |ant, despre Spinoza, despre Dar[in, despre Marx si despre Lenin. Le-am raspuns: “De ce, domnule colonel? Am acasa o biblioteca cu carti scrise de toti acestia. Stau asa de bine unul langa altul, impreuna cu toate cartile mele crestine. Nu se cearta, nu fac galagie. De ce sa nu-i lasam impreuna si in biserica ?”
“Mi-au spus ca toata chestia asta cu Isus Christos este o poveste de adormit copiii, buna doar pentru mosi si babe cu frica de moarte. Le-am raspuns: “Daca este asa si o credeti din toata inima, de ce nu lasati Biblia in mainile oamenilor? De ce nu o vindeti in librarii? Nimeni nu se supara ca exista in librarii carti de povesti! Lasati-L pe Isus Christos sa stea in mainile copiilor, tot asa cum este cu Fat Frumos si cu Scufita Rosie. De ce va luptati cu Isus Christos? Domnule colonel, nimeni nu se lupta cu Ileana Cosanzeana … Nu cumva chiar si dumneavoastra v-ati dat seama ca acest Isus Christos este periculos pentru ca viata Lui n-a fost doar o poveste, iar Biblia si mesajul Lui au foarte mult de a face cu realitatea pe care o traim si noi astazi ?”

Anunțuri

2 comentarii

  1. un fost informator said,

    Ceea ce nu stiu unii care se baga in povestea asta este ca informatorii erau racolati de la varste foarte mici. Eu am fost racolat de securitate cand aveam 14. Un coleg a adus o revista porno, s-a aflat, profesorul de fizica m-a chemat la el in cabinet unde mai era un individ, mi-au spus ca stiu de revista si cine a adus-o si mi-au zis ca ei vor ca asa ceva sa nu se mai intample si ca eu trebuie sa le spun tot ce se intampla in clasa. In fine, m-au chemat la militie pentru mai multe detalii, acolo m-au bagat intr-un beci la vre-o 10 metri sub pamant si mi-au zis ca trebuie sa colaborez cu securitatea statului. Cand ai 14 ani si esti bagat intr-un beci la 10m sub pamant unde esti lasat sa astepti o ora, apoi ti se pune o lumina in ochi incat sa nu vezi pe nimeni de acolo, apoi au creat o atmosfera apasatoare , in fine toata tehnica de intimidare , ce ar fi putut sa faca un copil de 14 ani decat sa semneze angajamentul cu securitatea. O vreme am fost lasat in pace, apoi familia s-a mutat in alta localitate si eram bucuros ca am scapat. Nu a fost sa fie asa. La 2 ani m-au chemat la Militie ca sa se restabileasca legatura , un alt ofiter de legatura, alt nume conspirativ, mi-au cerut sa incep sa dau informatii. M-am eschivat si toata perioada pana la sfarsitul liceului nu am furnizat nici o nota informativa. A urmat armata apoi facultatea. In anul 2 de facultate am fost contactat din nou de securisti, le-am spus ca nu vreau sa mai colaborez cu ei, m-au amenintat, mi-au dat 2 saptaman de gandire, dupa 2 saptamani le-am repetat acelasi lucru ca nu mai colaborez cu ei si m-au lasat in pace pentru tot restul vietii. Acuma probabil ca am dosar de colaborator cu securitatea. Ce vreau sa remarc e ca de fiecare data securistii aduceau pe tapet ideea: ai semnat colaborarea cu securitatea, nu mai poti sa dai inapoi.
    Astea erau metodele de racolare chiar a copiilor pe care nu le-am vazut descrise nicaieri. Asa ca metodele erau diabolice. Pe tatal meu l-au batut si au vrut sa il inece in raul moldova ca sa devina turnatorul lui. Norocul a fost ca cineva din familie a fost pe lor si nu i-au mai facut nimic altfel putea sa fi fost mort de mult.

  2. Marius David said,

    mîine se împlinesc 35 de ani de cînd tatăl meu a fost ucis.
    A fost informator.
    N-a mai vrut să colaboreze şi … a plătit.
    trist!

    Ştiu ce înseamnă ancheta. La 17 ani am fost anchetat prima dată şi am fost ameninţat că voi fi trimis să mor în mină, dacă nu mă potolesc.
    Nu m-am potolit. A venit REbeliuţia apoi şi … acum avem alte lupte, alte bătălii.

    Cine şi-ar fi imaginat?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: