Colectivizarea

Colectivizarea in Basarabia sovietica, 1944-’52

Vineri 22 Iulie 2005

 

Vadim Pirogan, presedinte al Asociatiei victimelor regimului comunist si al veteranilor de razboi ai Armatei Romane din R. Moldova, delegat la Simpozionul de la Pitesti (septembrie 2004) din partea Basarabiei romanesti…
La 28 iunie 1940 Basarabia romaneasca a fost ocupata cu forta de Uniunea Sovietica. Molotov, unul din conducatorii URSS, a mintit in fata lumii intregi, declarand ca „Basarabia e locuita in majoritate de ucraineni”. Rusii au mintit ca intotdeauna, ei n-au respectat niciodata drepturile altor natiuni, au luptat mereu pentru acapararea de pamanturi straine si pentru suprematia imperiului lor. Din primele zile de ocupatie au inceput asupririle neamului romanesc. Oamenii nu doreau aceasta robie si se straduiau sa plece din URSS, din Basarabia si Bucovina ocupate acum. Asa, la Chisinau, la sectia de vize, veneau mii de oameni sa se inscrie legal, dorind sa paraseasca „raiul sovietic”. Dar la fiecare pas li se puneau piedici. Unii incercau sa treaca ilegal noua granita, dar erau prinsi, aruncati in inchisorile sovietice, acum pline de detinuti politici. Din primele zile de ocupatie a inceput teroarea rosie. Oamenii care o viata intreaga s-au straduit sa-si injghebe o gospodarie, sa-si creasca copiii sa traiasca omeneste, acum erau arestati, deportati, alungati de pe pamanturile stramosesti. Aceasta tragedie a romanilor basarabeni va ramane in istorie ca o pata rusinoasa asupra acestei tari sangeroase cu regim totalitar comunist care a fost URSS. A inceput si schimbarea demografica a populatiei romanesti din Basarabia si Bucovina. Aici soseau mereu neamuri straine, rusi, ucraineni, bielorusi, mongoli, pentru a rusifica populatia romaneasca. Niciodata in istoria popoarelor nu s-au infaptuit asa acte de violenta, faradelegi si crime ca impotriva neamului nostru. Trebuie spus ca in primii 30 de ani de ocupatie sovietica nici un basarabean nu a fost in conducerea Republicii Socialiste Moldovenesti. Numai strainii, veneticii veniti din toate colturile tarii asupritoare, aveau dreptul de a-i conduce pe moldovenii bastinasi. Biroul Politic in 1940 era condus de Borodin, Brovko, Bessonov, Mordovet, Zelenciuc, Constantinov, Sazachin, Fesen Sologub… Nici un moldovean! Abia in 1971 a izbutit sa intre in conducere moldoveanul D. Cornovan si acela casatorit cu o rusoaica. Apoi in 1976 si Petru Lucinschi, bastinas, din neam polonez, a reusit sa ajunga conducator. In aceste conditii de asuprire a romanilor moldoveni, istoriografii de la Chisinau, Afteniuk, Lazarev si altii vorbeau despre „lupta poporului moldovean”, care in fine a ajuns stapan in propria-i tara. Si azi se mai gasesc istorici care pentru un blid de linte, pentru un fotoliu, promoveaza o istorie falsa a neamului nostru, o limba moldoveneasca aparte de cea romaneasca si alte falsuri…
Colectivizarea in Basarabia a inceput din primele zile de ocupatie. Cei veniti sa faca colectivizarea aveau o mare experienta capatata in Ucraina, unde in anii 1933 au fost exterminati prin foamete artificiala 7 milioane de oameni, majoritatea tarani. Oamenii mureau de foame iar Stalin exporta graul in alte tari pe un pret derizoriu. Colhozurile nu erau acceptate de popor in Basarabia si Bucovina. Multi dintre romanii moldoveni au inceput sa paraseasca Republica Sovietica Moldoveneasca.
La Chisinau, ca si la Cernauti oamenii se inscriau la sectiile de vize conform acordului romano-sovietic, incercand sa se repatrieze in Romania in anul 1940. La inceput, odata cu ocupatia Basarabiei, sovieticii au nationalizat pamantul si l-au impartit la cei saraci. Au stabilit impozite mari, asa numita „postavca”: oamenii trebuiau sa predea la stat oua, carne, lapte, unt, fructe, cereale, in cantitati mari, pentru ca proprietarul sa renunte la pamantul sau si sa intre in colhozuri.
Dar razboiul inceput in 1941 pentru eliberarea Basarabiei si Bucovinei a stopat infiintarea colhozurilor si pamantul a fost reintors gospodarilor. Totul a fost reluat dupa sfarsitul razboiului care a adus la inrobirea multor popoare, unde comunistii sovietici si-au instalat conducatorii lor. Trebuie spus ca la 13 iunie 1941 rusii au deportat din Basarabia si Bucovina zeci de mii de familii romanesti, ducandu-i in Siberia si in alte regiuni. Asa ceva nu mai vazuse Basarabia niciodata, chiar nici in timpul Tarilor, care-i momeau in alte regiuni, fagaduindu-le pamant mai mult. Dupa razboi, teroarea rosie a continuat. La conducere au aparut din nou acei dusmani ai neamului romaneasc, care continuau faradelegile si crimele: arestari, deportari. Basarabia a fost lipsita de pamanturile sale, sudul si nordul ei au fost date Ucrainei. A continuat infiintarea colhozurilor. Conducatorii venetici nu s-au uitat ca in 1946-’47 au fost ani de seceta, ei au stabilit impozite mari. Taranii erau obligati sa dea la stat cereale, fructe, legume, alimente pentru diferite motive: ba pentru Armata Rosie, pentru fondul apararii, ba pentru ajutoare internationale, pentru tarile socialiste, pentru China sau altele unde erau revolutii comuniste…
Aceste impozite lasau fara hrana familiile taranilor care se straduiau sa ascunda ceva rezerve din productie. Atunci veneau zibrii sovietici de la raion cu activistii din sat, rascolind totul, pana si pamantul. Daca gaseau ceva, ii pedepseau pe oameni, luandu-le totul, chiar si condamnandu-i la ani grei de puscarie. In acei ani au murit de foame peste 250.000 de tarani cu copiii lor. Era mai mult de doua ori decat pe front. Asa urgie nu fusese niciodata pe acest pamant. In 1948, dupa un an cu roada bogata, poporul si-a revenit putin. Dar a inceput colectivizarea fortata la sate. Oamenii se impotriveau, doreau sa aiba gospodaria lor. Atunci sovieticii au organizat marea deportare de la 6 iulie 1949, cand 13 mii de familii au fost smulse de la bastina si trimise sub paza inarmata in Siberia, Kazahstan si alte regiuni indepartate ale imperiului. Propaganda sovietica anunta ca moldovenii pleaca de buna voie in alte regiuni. Dupa aceasta deportare, taranii au fost nevoiti de frica sa intre cu totii in colhoz, unde lucrau pentru statul sovietic, care la inceput le dadea cate 100 de grame de paine pentru ziua de lucru. Colhozurile s-au mai imbogatit cu averea celor deportati, care a fost confiscata, o parte fiind furata de activistii din sat. Taranii au fost fortati sa predea in colhoz tot ce aveau in gospodarii: caii, boii, utilajul agricol…
Cu timpul, viata in colhozuri s-a mai imbunatatit, datorita firii moldovenilor de buni muncitori. Din cauza platii mizere, oamenii s-au invatat sa fure tot ce le cadea in maini, caci acum nu era gospodaria lor, ci a statului, care ii exploata in mod nemilos. La sate s-a format elita comunista-presedinti, mecanizatori, brigadieri, slujbasi, care traiau mult mai bine decat taranii colhoznici, folosindu-se de bunurile produse de ei.
Furtul, betia, minciuna, ateismul, slugarnicia s-au raspandit peste tot, otravind viata omului. Conducerea de la sate era nevoita sa intretina si pe alti mancai, sefi din centrele raionale si de la orase, cu alimente si alte bunuri. Majoritatea colhozurilor nu erau rentabile, erau sarace, nu puteau iesi din impas. Cu timpul, oamenii au inceput sa plece din colhozuri, mai ales tineretul, care nu dorea sa lucreze degeaba, pentru o plata mizerabila. Cu toate piedicile puse, tineretul pleca la oras, la invatatura sau la constructii numai sa scape de „fericirea colhoznica”. Unii dintre ei, neavand documente necesare, erau fortati sa se intoarca in colhoz, fiind pedepsiti cu ani grei de inchisoare, umpland puscariile si lagarele cu mana de lucru ieftina. Milioane de oameni erau detinuti permanent in lagare de munca fortata, unde, pentru o hrana mizerabila, erau nevoiti sa lucreze fara plata. Colectivizarea, ca si educatia comunista au distrus morala oamenilor. Notiunile de onoare, adevar si dreptate au disparut, oamenii erau crescuti in minciuna si servilism. Asa s-a infaptuit colectivizarea in Republica Socialista Moldoveneasca. Oamenii batrani isi mai aduc aminte si azi de „postavca” sovietica si de faradelegile acelor conducatori. Cu timpul, viata in colhozuri a devenit ceva mai buna, datorita faptului ca moldovenii au fost si sunt un popor foarte muncitor si staruitor. In alte regiuni ale URSS-ului majoritatea colhozurilor s-au prabusit, tragand la fund aceasta tara mare, bogata dar saraca datorita ideologiei comuniste antiumane si antinationale, promovata insistent de niste conducatori lipsiti de minte. Destramarea URSS a dovedit lumii intregi ineficienta economiei planificate si a ideologiei comuniste, a proprietatii de stat si a celei colective fata de cea privata, a regimului totalitar comunist fata de statul de drept. Au trecut multi ani de cand s-a distrus imperiul sovietic, care a adus mari nenorociri multor popoare, care si azi organizeaza provocari in diferite tari, nedorind sa inteleaga ca traim in veacul 21 si ca fiecare popor are dreptul la libertate, adevar si la pamantul stramosesc. Ocupantii sovietici au exterminat zeci de milioane de oameni nevinovati de diferite nationalitati, au adus mari prejudicii poporului roman. Genocidul infaptuit de ei nu va fi sters din istorie niciodata cu toate staruintele lor de a ascunde adevarul. Romanii au indurat teroarea sovietica cu jertfe imense, cu constiinta mutilata, cu averea si viata pierdute sau traita zadarnic. Ocupantii sovietici impreuna cu cozile de topor si-au batut joc de romanii basarabeni si bucovineni, furandu-le limba, istoria, trecutul, onoarea, demnitatea, religia, tot ce a fost sfant candva. Dar si in acele grele timpuri s-au gasit oameni care s-au ridicat si au luptat impotriva asupritorilor. Noi nu avem dreptul sa-i uitam, ei sunt eroii nostri, slava noastra. S-au format organizatii, grupe care au luptat impotriva colectivizarii si ocupatiei sovietice. Asa au fost „Arcasii lui Stefan”, „Sabia dreptatii”, „Partidul libertatii”, „Armata Neagra” si multe altele, grupuri de rezistenta, care nu stiau unele de altele…
Majoritatea acelor tineri au fost judecati, aruncati in inchisori si lagare pe termen de 10-25 de ani, unii au fost impuscati. Conducerea sovietica a ascuns acest adevar, trambitand ca eliberarea a adus fericire poporului nostru din Basarabia. Unul din acesti luptatori a compus si Imnul Arcasilor. Acest imn imbarbata tinerii patrioti in lupta lor impotriva ocupantilor. Acest imn a fost compus de Vasile Batranac, sef al Arcasilor.
Terminand acest referat nu pot sa nu citez versurile scrise de acest erou:
Copii cu suflete curate
cuprinsi de sfanta-nfiorare
cantati cantarea biruintei
arcasi de-ai lui Stefan cel Mare!

Eroilor ce se jertfira
zdrobind armatele barbare,
prinos le-aduceti prin cantare,
traiasca Romania Mare!

Tresar in cripte voievozii,
caci lanturile seculare
sunt rupte si din cer se-aude:
traiasca Romania Mare!

Patruns de maretia vremii
din Bucovina pan-la mare
juram ca vom lupta cu totii,
arcasi de-ai lui Stefan cel Mare!

Colectivizarea in Teleorman (1949-1962). Rezistenta si acceptare fortata

Vineri 22 Iulie 2005

 

Sub acest titlu a aparut la sfarsitul anului trecut (2004), la Editura Tipoalex din Alexandria, cu ajutorul unui grant acordat in acest scop de Guvernul Statelor Unite ale Americii, o remarcabila carte (doua volume, 550 pg.) care valorifica in studii de caz documente ale flagelului colectivizarii si acceptarii fortate a modelului sovietic de agricultura in Teleroman, anuland astfel orice forma de traditie a locului.
Cartea apare sub semnatura unui colectiv de autori, condus de Constantin Tantariu, directorul Muzeului Judetean Teleorman, si cu sprijinul preotului Gheorghe Popa, presedintele Asociatiei „Prietenii Muzeului”, cu un cuvant inainte semnat de dr. Marius Oprea, coordonator de programe la Institutul Roman de Istorie Recenta.
Daca exemplul entuziastilor cercetatori de la Muzeul din Alexandria (…) ar fi urmat de colectivele de cercetare de la toate muzeele din judetele Romaniei, in mai putin de un deceniu ar fi posibila alcatuirea unei monografii exhaustive cu privire la colectivizare pe intreg teritoriul tarii si la o analiza mult mai clara a acestui proces care poate fi considerat unul din cele mai grele capitole ale mostenirii comuniste, admite Marius Oprea dupa ce a vazut lucrarea; si incheie cu un inspirat citat din poezia polonezului Herbert Zbigniew: Sa nu iertati, caci nu e caderea voastra sa iertati,/ In numele celor ce au fost vanduti/ Cand se crapa de ziua.
Autorii deschid primul volum (studii de caz) cu o cronologie a evenimentelor si actelor politice care au precedat si apoi au insotit procesul colectivizarii la nivel national, adnotand simultan si reactii de respingere riscate de tarani in cele mai diferite colturi ale tarii, cronica inceputa cu 1945 si incheiata cu 1962, anul in care colectivizarea cuprinsese 96% din suprafata arabila a tarii si 3.2001.000 de familii, dupa cum anunta la 27 aprilie Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Evidentul scenariu al sovietizarii agriculturii romanesti, asa cum retin si Analele Sighet, se facea conform planului prezentat de Ana Pauker la 7 martie 1945 in Secretariatul C.C. al P.C.R. si urmarea ca alternativa a exportului sovietic falimentarea agriculturii in tarile lagarului comunist prin ducerea producatorului particular spre faliment printr-un sistem de cote catre stat extrem de apasatoare, insa executate de autoritatile noului regim in chip diabolic, asa incat sa-l determine pe taran sa opteze pentru gospodaria colectiva. Cu toate acestea, asa cum cartea ne da prilejul sa constatam, in Teleorman (si nu numai) procesul de colectivizare merge destul de greu si face nenumarate victime, in conformitate cu strategiile adoptate. Asaltul asupra taranimii incepe cu arestarea celor mai buni gospodari si temnitele, lagarele de munca, coloniile de edificare a socialismului se umplu cu fruntasi ai satelor, cei mai multi dintre ei nemaireusind sa se intoarca. O speranta venea totusi odata cu moartea la 6 martie 1953 a lui I.V. Stalin, numai ca procesul colectivizarii este ireversibil, doar represiunile indulcindu-se cumva dupa aceea. Din 1955, dupa ce Dej da tonul la Congresul al II-lea al PMR (23-28 decembrie), insistand pe capitolul transformarea socialista a agriculturii, reluarea colectivizarii devine campanie nationala si, cu unele temporizari incuviintate la Moscova, se finalizeaza in 1962.
Volumul I al lucrarii, insotit de 74 de imagini (+18 in vol. al II-lea), asa cum se angajeaza, face studiu de caz in patru localitati importante ale judetului Teleorman: Dobrotesti (Doage), Ciuperceni, Slobozia-Mandra si Silistea Gumesti. Desi nu singura, comuna Dobrotesti, cu care debuteaza primul volum, s-a remarcat prin consecventa si amploarea formelor zgomotoase de rezistenta, urmata tot in vestul judetului de comuna Ciolanesti, asemenea satelor din Vlasca, unde a fost nevoie de intimidarea localnicilor cu trupe ale Securitatii si cu descinderi ale Militiei, cu numeroase arestari si condamnari la ani grei de munca silnica sau la domicilii fortate. Inceputurile colectivizarii in Teleorman se leaga de numele comunei Slobozia-Mandra. Aici avea sa fie unul din primele cinci G.A.C.-uri din tara (I. Zorile, din Turnisor, Sibiu; 2. Drum Nou, din Zabrani, Arad; 3. Ogorul Rosu, din Laslea, Tarnava Mare; 4. Tractorul Rosu, din Lunca de Jos, Cluj). Din pacate, autorii scapa un nume important, cu intunecata lui amintire, Marin Filip, din Belitori (Troianu), de care se leaga temelia indurerata a G.A.C. „1907”. Personajul a intrat deja in legenda. Se spune ca pe front ar fi acceptat sa faca parte dintr-un pluton de executie, ca sa scape de linia intai, iar dupa aceea s-ar fi angajat in fata autoritatilor comuniste, ca activist de partid de data aceasta, sa puna temelia primelor gospodarii colective in Teleorman. Blestemele oamenilor prigoniti de el s-ar fi repercutat asupra familiei sale, spun localnicii, desi la Belitori, activistul se va fi purtat mai bland decat la Slobozia-Mandra. Gospodaria se inaugureaza la 31 iulie 1949 cu mare fast (canta acolo Ansamblul Ciocarlia, Maria Lataretu s.a.), primii colectivisti isi duc graul acasa de la arie cu lautari si cu drapelul rosu pe carute ca sa faca propaganda. In timp, cei mai multi se vor inscrie in gospodarie („ori te spanzuri, ori te-neci, ori la colectiv te treci”, se spunea). Ultimul care va opune rezistenta si care va ramane in afara G.A.C. va fi Andrei Bunoaica (tatal fostului general de jandarmi). Ca sa fie lasat in pace, el ajunge pana la Gheorghiu-Dej, consfintindu-i-se proprietatea. Localnicii se vor razvrati in august 1953, pornind de la un incident aparent minor (un copil ia un pepene dintr-o caruta din fata sediului gospodariei si presedintele Ion Dachin il injura si il ameninta, starnind mania celor din preajma). Curand insa, evenimentul se va solda cu o chelfaneala data presedintelui si cu peste 300 de cereri de retragere din G.A.C. A fost nevoie de interventia la fata locului a lui Gheorghe Apostol (membru in Biroul Politic al C.C. al P.M.R.), care a mediat destul de convingator conflictul. Nu la fel au stat insa lucrurile in zona Vlasca, unde solidaritatea oamenilor va da mult de furca activistilor de partid, militienilor si securistilor. La Ciuperceni, invatatorul Marin Ionescu, detinator al unei masini de scris, va redacta pentru 380 de tarani cereri de reducere a coplesitoarelor cote cu care se exercitau presiuni din partea statului asupra lor spre a-i determina sa se inscrie in colectiv. Era in mai 1950, cand, dupa un an de seceta, grindina cat oul de bibilica le distruge graul pe camp, cu putin inainte de secera. Autoritatile refuza sa aplice reducere la cotele amintite (unui anume Martac Dumitru, din Silistea Gumesti, ii va reprosa procurorul ca, din cauza refuzului sau de a-si achita cotele, au murit de foame la oras 50 de muncitori si, in consecinta, va fi condamnat pentru crima). Invatatorului Marin Ionescu, de la Ciuperceni, i se imputa ca agita spiritele la rebeliune si este apoi arestat (in noaptea de 5/6 iulie 1950). Taranii se revolta la aflarea vestii si se solidarizeaza cu cauza invatatorului. Se trag clopotele la biserica, au fost luati ostatici activistii de partid (lui Radu Stancescu ii sunt varate pe gat brosurile de propaganda comunista, sa le manance), se iau ostatici chiar si elevii militieni din plutonul trimis de la Giurgiu impotriva lor (sunt dezarmati, inclusiv comandantii lor) si li se cere sa transmita celor care i-au trimis sa-l elibereze pe Marin Ionescu. In cele din urma, rebeliunea este reprimata (doi morti si doi raniti dintre tarani), urmand un val de arestari si trimiteri la munca fortata pe santierele Canalului (loturile Vlasca).
Si daca aceste manifestari ostile se justificau prin opozitia fireasca a traditiei agriculturii libere, la Dobrotesti (ultima reduta din Teleorman a rezistentei), ostilitatile au durat pana in 1961. Abia atunci se declara colectivizarea incheiata in comuna celor mai gospodari si mai uniti teleormaneni. Colectivizarea a inceput aici la 18 noiembrie 1952, cand se infiinteaza doua G.A.C.-uri: 11 Iunie si, respectiv, 7 Noiembrie, dupa ce se infiintase mai inainte un G.A.S., ca model de munca sovietica in agricultura.
Simultan cu apasatoarele cote, deschiaburirea inversunata vizeaza in special pe cei mai influenti localnici (fostul senator taranist preot Gheorghe Ungurelu, pe Dumitru Tufa, Radu Enache s.a.). Aici, insa, cu un an inainte de declararea incheierii colectivizarii la nivel national, are loc un incident care va duce la declansarea rebeliunii ce se va incheia pentru foarte multi tarani tragic. La 7 martie 1961, presedintele G.A.C. 7 Noiembrie, Nicolae Patrascu, si instructorul de partid de la raion, Florea Florescu, ii cheama pe colectivisti la adunarea generala, insa se lovesc de refuzul acestora de a participa. Cum probabil ordinea de zi era presanta, instructorul face o gluma neinspirata „Ba, veniti, ca va dau cererile inapoi!”. Luata de buna, vorba umple repede satul si cei doi se trezesc cu efectul caruia nu pot sa-i faca fata. Se trag clopotele (initiativa o are o femeie, Anghelina Baltatu), oamenii ies „cu mic, cu mare”, dar inteleg ca nici militienii nu vor sta cu mainile in san. Se organizeaza defensiva scotand in linia intai (baricadarea drumului dinspre Rosiori) baietii si fetele din sat. Cei care au reusit insa sa sparga frontul au fost asa-zisii muncitori de la Textila, inarmati inclusiv cu arme automate si cu o mitraliera. In fond era vorba despre securisti deghizati. Reprimarea, asa cum o atesta si documentele aduse de autori ca marturie in volumul al II-lea al lucrarii, a fost sangeroasa, insa arestarile care au urmat au prelungit supliciul taranilor prin temnitele de la Jilava, de la Periprava, iar femeile arestate au fost duse in inchisoarea de la Arad, in asa-zisul lot Teleorman, care se alatura celor din Olt si Prahova.
Asadar, cele doua volume ale Muzeului Judetean si ale Directiei Judetene Teleorman a Arhivelor Nationale, intitulate Colectivizare in Teleorman. Rezistenta si acceptare fortata, se constituie, fie si impotriva unor lipsuri inerente, in veritabile pagini de istorie recenta a poporului roman, capabile sa sugereze alte noi intreprinderi de aceasta anvergura.

Anunțuri

8 comentarii

  1. daniela harabagiu said,

    acel copil este tata

  2. Maya said,

    da,au fost multe intimplari neplacute,pentru tatal meu chiar eu am facut cererea de inscriere la colectiv pentru ca tata se ascundea iar mama a spus ca nu stie carte si sa scriu eu cererea, sperind ca nu va fi luata in seama, totodata este foarte adevarat ca erau cote impovaratoare si oamenii lucrau destul de primitiv pamantul,iar cin veneau cu graul de la masina de treierat le ramanea foarte putin, au fost vremuri foarte grele,cam ca acum pentru cei fara prea mult pamint

  3. Adrian said,

    Invatatorul Marin Ionescu a fost bunicul meu , primul invatator in sat .Primul Director al scolii din Com. Ciuperceni , comuna care a fost desfiintata dupa evenimentele 1950..ofiter activ (locotenet) in Primul Razboi Mondial (a luptat la Marasesti) si capitan in cel de-al Doilea Razboi Mondial (a luptat pina in mai 1946 , finalul razboiului gasindu-l in Muntii Tatra din Cehoslovacia).S-a intors la scoala dupa razboi si asa l-a ,,recompensat” opresiunea comunista ..ani grei de puscarie (munca silnica)(puscarie la Giurgiu , Pitesti , Adjud- munca silnica in mina de sare..).. , demis din invatamint , familia stramutata fortat in Baragan (Rubla , Saligny) , copilarie nefericita pentru tatal meu care era cel mai mic …unchii mei scosi din scoli/facultati si trebuindu-le ,,ani” de ,,reabilitare” ca brigadieri pentru a-si relua studiile …

  4. mariana said,

    colectivizarea in republica moldova

  5. borchescu cornel iosif said,

    Cum de nu se scrie nimic, despre: Iinfintarea GAC,Gheorghe Frantescu, din sat:Cutina, com.Bedhausen, jud. Timis, unde Sediul GAC trebuia sa fie instalat la nr;172(casa,anexe,curte, gradin fantana etc.).Autoritatile vremii, au intrat in curtea familiei,Borchescu iosif,Proprietarul,caruia i-sa spus ca;trebuie sa se mute la o casa nelocuita,avand o sigura camera(sase persoane). in acea zi ,au avut voie ,sa plece,cu,strictul necesar,spunandu-le,ca;restul o sa il mutati maine. Peste noapte intre orele 2-3,au invadat casa( in care au fost obligati; sa se mute, familia Borchescu)12indivizi de toate culorile de unde lau luat pe borchescu iosif ( 43 ani,104kg,dantura complcta),cam trei ani nu sa stiut nimic de el.Cand a aparut era un Batran de 45kgsi si fara dantura. Cum de nu se stie? Iar a doua zi nu a mai avut voie sa mai intre la sediu GAC familia Borchescu ca sa isi ai toate bunurile…………..

  6. Livia said,

    Colectivizarea intre istorie si memorie / o lucrare de acest fel vezi la Livia Sicoie-Coroi.

  7. Constantin Tintariu said,

    Imi cer scuze! Doar acum am descoperit comentariile.
    Cartea privind colectivizarea in Teleorman a fost doar un inceput. Intre timp, autorii au descoperit noi documente, mai ales din arhivele Securitatii, care releva un adevar si mai dramatic. Daca dl. Adrian are si alte date, il astept cu ele, mai ales ca acum a aparut posibilitatea reeditarii si revizuirii ei.
    Coordonatorul cartii,
    Constantin Tintariu

  8. C I M said,

    I/mi cer scuze ca am dat asa de tarziu de acest sait si nu stiam de aceste atrocitati ale comunistilor, cum nu stiu majoritatea tinerilor de azi . Ma intreb astazi UNDE SUNT COPII LOR,NEPOTII SI STRANEPOTII ?Nu acestia de azi au facut sa voteze acei morti in localitatile lui Liviu Dragnea?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: