Iosif Tson

iosifelizabeth.jpg

O explicaţie despre mine şi alţi pastori

Mai mulţi credincioşi, printre care Petre Dugulescu şi Dănuţ Mănăstireanu, şi-au studiat dosarul de la securitate şi au constatat că vina lor principală a fost aceea că erau adepţii lui Iosif Ţon, care era un duşman al puterii comuniste. Pentru mai bine de 30 de ani, aceasta este imaginea despre mine pe care o vor descoperi cei care studiază documentele securităţii. Şi totuşi, atunci când se vor publica numele tuturor celor care au colaborat cu securitatea ca informatori, între ei va apare şi numele meu şi lucrul acesta îi va şoca pe mulţi credincioşi.

Cazuri similare vor fi şi cu alţi pastori.

Iată de ce cred că este necesară acum o explicaţie. Voi începe cu cazul meu.

În anul 1957, pe când eram student la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti, mi-au căzut în mână cărţi de teologie liberală. Prin citirea lor şi prin interacţiunea pe această temă cu unul dintre profesori mi-am pierdut credinţa în Dumnezeu. În decembrie 1957 m-am retras de la Seminar şi am intrat în învăţământ ca profesor de limba şi literatura română în comuna Lupşa de lângă Câmpeni, în Munţii Apuseni (în 1955 absolvisem Facultatea de filologie din Cluj). În luna mai, 1958, am scris o scrisoare unuia dintre studenţii la Seminarul din Bucureşti că am devenit ateu.

În anii care au urmat, am trăit ca un ateu, cu tot ce implică lucrul acesta. În anii aceia am dorit foarte mult să fiu acceptat pe deplin în societatea socialistă a vremii. În anul 1963 am fost chemat la securitate în Cluj şi am fost întrebat dacă vreau să devin colaborator al lor ca informator. Eu am văzut în această invitaţie o nouă oportunitate să fiu pe deplin acceptat şi de aceea am acceptat să devin informator şi am semnat angajamentul pentru aceasta.

Pe baza aceasta, am fost acceptat ca să lucrez vara ca ghid la mare cu turiştii străini, deoarece vorbeam fluent limba engleză. Sarcina mea era să raportez orice lucru suspect aş observa la turiştii cu care lucram.

În anii aceia am scris şi câteva note informative despre câţiva credincioşi baptişti din Cluj, cu care mai eram în contact. Doi dintre ei au avut de suferit din cauza aceasta. La câţiva ani după căderea comunismului, am stat de vorbă cu fiecare dintre ei, i-am mărturisit urâţenia pe care am făcut-o faţă de ei şi mi-am cerut iertare. Amândoi m-au iertat şi de atunci am întreprins mai multe acţiuni împreună.

După ce Rihard Wurmbrand a ieşit din închisoare, în 1964, am fost la el şi el m-a întrebat cum de am ajuns să-mi pierd credinţa în Dumnezeu. I-am relatat cele întâmplate în 1957 şi atunci el mi-a explicat cu mare răbdare unde este eroarea liberalismului teologic şi care este adevărul biblic. Explicaţia lui a fost atât de clară încât am început să privesc cu un nou interes spre Biblie. Au mai urmat şi alte influenţe, de la alte persoane care au venit de la închisoare (Simion Cure, Traian Dorz ) şi în 1967 am început să merg pe furiş la Biserica Baptistă din Cluj-Mănăştur.

În vremea aceea, mi-a făcut o vizită pastorul Simion Cure. Acesta făcuse cinci ani de închisoare şi de lagăr de muncă (la tăiat de stuf în Delta Dunării) pentru faptul că nu voise să accepte restricţii asupra lucrării lui de pastor. Datorită ţinutei lui demne şi a suferinţelor prin care trecuse fiindcă nu a acceptat nici un fel de compromis, eu mă uitam la el cu mare admiraţie şi mi l-am făcut duhovnic şi consilier spiritual. În cursul acelei vizite, i-am spus că toate problemele mele intelectuale cu privire la Biblie şi la Dumnezeu sunt clarificate, dar mai am o problemă: Mă uit în urmă la acei ani în care am fost departe de Dumnezeu şi la modul de viaţă pe care l-am trăit în acei ani, mi-e ruşine de foarte multe lucruri şi nu-mi pot ierta faptul că am putut să fac acele lucruri. Simion Cure mi-a dat un răspuns la care nu m-am aşteptat:

„Dar cine eşti tu de vrei să-ţi ierţi tu păcatele? Nu tu trebuie să ţi le ierţi! Păcatele tale trebuie să ţi le ierte Dumnezeu şi, după aceea, păcatele tale trebuie să ţi le ierte o Biserică. Când tu ai căzut de la credinţă, prin poziţia pe care o aveai de tânăr predicator extrem de promiţător, tu ai rănit pe foarte mulţi credincioşi şi pot spune că ai rănit toate Bisericile. De aceea, o Biserică trebuie să te judece şi să te dezlege. Numai atunci vei fi cu adevărat primit şi eliberat.”

Acesta a fost unul dintre cele mai înţelepte sfaturi pe care mi le-ar fi putut da cineva vreodată! El m-a aşezat cu totul pe o nouă traiectorie.

La începutul anului 1968, am avut o experienţă specială cu Dumnezeu – nu este cazul să intru aici în mai multe detalii – în care am înţeles clar că Domnul Isus Cristos a murit pentru toate păcatele mele şi că El mi le-a iertat pe toate. Am trăit atunci nu numai o mare eliberare ci am primit senzaţia clară că am fost făcut iarăşi om, că mi-a fost redată demnitatea de copil al lui Dumnezeu. Atunci am decis că Acela care a murit pentru mine trebuie să fie Stăpânul meu şi am hotărât că îmi voi trăi viaţa în slujba Lui şi că voi trăi în toate după călăuzirea Lui.

Primul lucru care am înţeles că este atunci voia Lui Dumnezeu pentru mine este să mă duc la o Biserică, să mă supun judecăţii ei şi să caut iertarea ei şi dezlegarea ei. Fiindcă eu fusesem membru în Biserica Baptistă din Cluj-Iris, am stat de vorbă cu pastorul ei, Iulian Tătaru, i-am spus despre iertarea pe care am primit-o de la Dumnezeu şi despre dorinţa mea ca să fiu primit înapoi în Biserică. El s-a bucurat foarte mult şi mi-a spus: Eu voi spune comitetului Bisericii şi apoi va trebui să vii să te examineze comitetul Dacă ei vor fi satisfăcuţi, ei vor recomanda adunării generale a Bisericii să te reprimească în sânul ei.”

Am fost de acord cu aceasta şi am fost chemat să stau de vorbă cu comitetul. Mă aşteptam să fie o examinare până în cele mai intime detalii. Dar mi-am zis că au tot dreptul să mă întrebe orice şi că eu le voi răspunde cu cea mai totală sinceritate. Conducătorul comitetului a început examinarea mea cu această întrebare neaşteptată de mine: „Frate Iosif, dumneata ştii că dacă vii în mod public în Biserica noastră îţi pierzi slujba? Şi, Doamne, bun serviciu ai!” (Eram atunci profesor la un liceu în Cluj!). Fiind luat prin surprindere de această întrebare, am răspuns brusc: „Frate Cuibus, eu ştiu că voi pierde acest serviciu, dar Domnul Isus a murit pentru păcatele mele şi a avut milă de mine şi m-a iertat; oare acum eu să nu fiu gata să pierd o slujbă bună pentru El? Eu sunt gata nu numai să pierd slujba, eu sunt gata şi să mor pentru El”

Fratele s-a uitat la ceilalţi membri ai comitetului şi le-a spus: „Eu cred că nu mai este nevoie de nici o altă întrebare. Eu propun să ne plecăm toţi în genunchi şi să mulţumim pentru întoarcerea fratelui Iosif la Dumnezeu.” Toţi au fost de acord cu aceasta şi ne-am plecat pe genunchi şi am plâns împreună de bucurie!

În primăvara anului 1968 a avut loc adunarea generală a Bisericii în care pastorul Iulian Tătarul a făcut o mişcătoare prezentare a vieţii mele, inclusiv căderea şi acum iertarea lui Dumnezeu, şi a propus Bisericii să fiu reprimit ca membru. Biserica a votat în unanimitate reprimirea mea în Biserică şi astfel am primit dezlegarea Bisericii. În prima duminică din iunie a acelui an am participat pentru prima dată după zece ani la Cina Domnului. Cu aceasta s-a încheiat procesul reabilitării mele spirituale.

Dragostea cu care m-au primit oamenii din această Biserică a făcut o extrem de profundă impresie asupra mea!

În acea vară, în mai multe Biserici baptiste din ţară, am făcut câte o scurtă mărturisire de întoarcere a mea la Dumnezeu, ştiind sigur că dintr-un loc sau altul se va afla la securitate şi în toamnă, la începutul anului şcolar voi fi dat afară din învăţământ.

Să ne amintim că era 1968, venise „primăvara de la Praga”, cu Dubcek şi cu „socialismul cu faţă umană”, şi cu Ceauşescu mergând pentru scurtă vreme pe aceeaşi linie de schimbare. În contextul acela, nu s-au luat măsuri împotriva mea. Fără să intru în alte detalii, prin octombrie am făcut cerere pentru a face o călătorie la Viena pentru un consult medical. În timpul acela am primit de la Dumnezeu călăuzirea ca de la Viena să merg în Anglia şi să studiez acolo teologia. La 1 ianuarie 1969 am plecat la Viena şi de acolo am plecat în Anglia. Printr-un şir de minuni ale lui Dumnezeu, am primit o bursă de studii la Universitatea Oxford şi am rămas acolo pentru studii până în 1972.

În primul an de studii la Oxford, a venit acolo Rihard Wurmbrand, în cadrul unui turneu de predici. Am stat îndelung de vorbă şi el m-a invitat să merg cu organizaţia lui în America. I-am explicat atunci că eu simt că am o obligaţie pentru fraţii mei din România şi că, la terminarea studiilor, mă voi întoarce la fraţii mei. El a fost dezamăgit de refuzul meu, dar mi-a respectat decizia.

Aici este locul unde trebuie să fac cea mai importantă explicaţie.

Când eu am căzut de la credinţă, mi-am dezamăgit fraţii. Nu prin modul de viaţă pe care l-am trăit în acei ani, incluzând aici faptul că devenisem informator al securităţii, ci faptul în sine că mi-am abandonat credinţa şi astfel mi-am abandonat fraţii. Ei bine, cu toate că eu i-am dezamăgit profund prin căderea mea, ei au avut totuşi dragostea să mă ierte şi să mă reprimească în Biserică. Faptul acesta mi-a creat o profundă obligaţie. Modul cum am formulat-o eu atunci, în Oxford, a fost aşa: „Odată eu i-am dezamăgit pe fraţii mei şi ei m-au iertat. Acum, dacă aş pleca în America, i-aş trăda a doua oară şi i-aş dezamăgi a doua oară! Pentru nimic în lume nu-i voi dezamăgi a doua oară!”

Ştiam că întorcându-mă în ţară mă întorc înapoi şi la o confruntare directă cu securitatea. Dar simţeam în mine că singurul mod în care îmi voi putea ispăşi vina de a fi devenit colaboratorul lor va fi să mă întorc înapoi, să lucrez pentru fraţii mei, să lupt pentru drepturile lor şi, dacă trebuie, să sufăr cu ei şi pentru ei.

Eu m-am întors în România, printre altele, ca să-mi răscumpăr vina de a fi colaborat cu securitatea.

După ce m-am întors în ţară, pentru o scurtă vreme securitatea m-a lăsat în pace. În ianuarie 1973, am fost chemat să fiu profesor la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti. În martie a acelui an, am primit un telefon de la securitate şi mi s-a spus să merg în Cişmigiu ca să mă întâlnesc acolo cu două persoane. M-am dus şi m-au întâmpinat cele două persoane: un om mai în vârstă,un colonel (în civil), pe nume Ioan Banciu şi un om mai tânăr, un locotenent, al cărui nume nu-l divulg, deoarece este şi astăzi în viaţă. Colonelul Banciu mi-a spus în esenţă următoarele: „Domnule Ţon, dumneavoastră aţi lucrat cu noi înainte de plecarea în Anglia. Acum trebuie să reluăm legătura. De acum înainte omul dumneavoastră de legătură va fi dl…”. S-a referit la omul tânăr care era lângă dânsul. Eu i-am răspuns:

„Domnule colonel, omul care a colaborat cu dumneavoastră nu mai există. Acela a murit. Acesta care stă de vorbă cu dumneavoastră este cu totul alt om şi acesta nu va mai colabora cu dumneavoastră.”

Banciu a replicat: „Hai, domnule, nu mă lua cu basme. Astea sunt poveşti. Dumneata trebuie să începi să lucrezi din nou cu noi.”

Am accentuat din nou în mod categoric că eu nu voi mai colabora cu ei.

Au plecat fără să mai dea mâna cu mine.

La câteva zile am fost chemat la sediul securităţii. Am fost condus în biroul unui general. Acesta m-a ţinut în picioare în faţa biroului lui şi mi-a zis:

„Acum să-mi spui mie: Colaborezi cu noi?”

I-am răspuns răspicat: „Nu, domnule.” La care el mi-a strigat: „Atunci să ştii că voi pune potera pe urmele tale!” Şi a făcut semn cu mâna să ies afară.

Cu aceasta a început războiul dintre securitate şi mine. Dar din clipa aceea eu m-am simţit un om liber! Legătura mea cu securitatea era oficial ruptă, şi aşa a rămas de atunci până astăzi.

După plecarea mea în exil în America în 1981, dosarul meu de la securitate a trecut de la ofiţerul care fusese „umbra” mea la un ofiţer de la externe. Acesta a adunat o echipă de experţi grafologi care au luat fragmente şi cuvinte disparate din multele mele declaraţii scrise la anchete, le-au pus laolaltă şi au alcătuit două declaraţii ca şi când ar fi fost ale mele prin care promit securităţii că după plecarea mea în străinătate îi voi sluji şi mai bine decât când am fost în ţară.

Prin mijloace specifice (nu intru în detalii din lipsă de spaţiu) au răspândit aceste declaraţii în Statele Unite. Le-am văzut şi eu: era scrisul meu şi semnătura mea, dar eu nu am scris niciodată acele declaraţii.

De unde ştiu eu aceste lucruri? Iată de unde. Imediat după căderea comunismului, în prima mea vizită la Bucureşti, cel care fusese „umbra” mea m-a sunat la telefon şi mi-a cerut să ne întâlnim. Întâlnirea a avut loc în Biserica baptistă din str. Iuliu Valaori. Cu mine au mai venit la întâlnire încă doi pastori baptişti, care pot depune mărturie despre exactitatea a ceea ce relatez aici (nu am cerut permisiunea lor sa le dau numele aici si de aceea nu o fac). Acolo, „umbra” mea ne-a povestit cum şi cine au alcătuit acele două declaraţii, cu scopul de a mă compromite în străinătate. Desigur, dacă asemenea declaraţii ar fi existat, securitatea le-ar fi ţinut la mare secret. Numai securitatea putea să facă să ajungă asemenea „declaraţii” în afară. Şi ea a făcut-o fiindcă avea interesul să mă compromită.

Ironia cea mai mare a acelei acţiuni a fost că în USA acele declaraţii fabricate de securitate au fost răspândite de doi dintre cei mai îndârjiţi dizidenţi români, duşmani ai comunismului, care, fără să-şi dea seama, făceau cel mai mare serviciu securităţii din România!

Îndrăzneala mea de a mă ridica acolo, în sistemul comunist, şi de a vorbi liber şi de a scrie chemări la trăire fără compromis a avut un puternic ecou în gândirea multor pastori care fuseseră frânţi şi deveniseră informatori. Voi da câteva exemple, fără să dau numele, deoarece nu le-am cerut permisiunea să fac acest lucru.

Un pastor a venit la mine şi mi-a povestit cum a fost el frânt şi cum a devenit informator. I-am spus experienţa mea de eliberare de frica de securitate şi de frica de moarte şi, după ce a auzit relatarea mea, mi-a zis scurt: „Acum ştiu ce am de făcut.”

S-a dus acasă, a cerut o întâlnire cu securistul lui de legătură şi i-a spus: „M-aţi frânt şi aţi făcut din mine un rob al vostru şi un neom. Dar de acum s-a terminat cu aceasta. De acum încolo nu voi mai fi informatorul vostru.” Securistul a râs sarcastic şi i-a spus:” Domnule…, avem atâtea note informative scrise de dumneavoastră. Vom face câteva fotocopii ale celor mai compromiţătoare şi le vom pune în bănci la Biserica voastră. Ştii ce o să zică membrii Bisericii, nu?”

La care pastorul a replicat: „Domnule…, nu-i ne voie să o faceţi dumneavoastră, deoarece duminica viitoare din amvon voi spune eu Bisericii cum m-aţi făcut robul vostru şi cum acum m-am pocăit de ce am făcut şi m-am eliberat din robie.”

Securistul i-a răspuns repede şi speriat: „Nu, nu, nu, domnule…, să nu faceţi aşa ceva şi să nu spuneţi nimănui lucrurile acestea. Uite, vă lăsăm noi în pace şi rămâne toată povestea între noi.” Aşa s-a eliberat acest pastor din robie.

Un alt pastor care într-un moment de slăbiciune a semnat angajament de informator la securitate, după ce ne-am împrietenit la Bucureşti şi după ce a înţeles lupta pe care vreau să o începem pentru eliberarea Bisericilor din compromis, s-a asociat cu lupta noastră şi s-a dovedit a fi unul dintre cei mai neînfricaţi luptători. Ştia că ar putea să fie omorât, dar s-a pregătit şi de moarte şi a pornit la acţiune. Securitatea l-a ameninţat în multe feluri, dar el n-a mai colaborat cu ei niciodată.

Un prieten al meu, care nu era pastor, a fost şantajat de securitate şi a devenit informator. Cu toate că ştia lucruri extrem de sensibile, care ne-ar fi băgat pe mulţi la închisoare, a dat note informative numai despre lucruri de suprafaţă şi nu a trădat pe cele periculoase. La un moment dat, a simţit chemarea lui Dumnezeu, şi-a lăsat serviciul lui de mare prestigiu şi a devenit pastor. Din momentul acela, securitatea s-a dezlănţuit împotriva lui şi i-au făcut viaţa extrem de dificilă şi pentru foarte mulţi ani. El a stat neclintit împotriva lor şi şi-a făcut lucrarea de pastor fără autorizaţie până la căderea comunismului.

Poate că ar fi bine să ne gândim şi la metodele folosite de securitate pentru a frânge oamenii. De exemplu, un pastor a fost acostat într-o seară pe stradă de câţiva bărbaţi, a fost împins într-o dubă şi a fost dus într-o pădure. Acolo l-au scos afară şi l-au bătut crunt. Apoi, unul dintre ei i-a spus: „Ascultă, am putea să te omorâm şi să te lăsăm aici între tufe şi aici vei putrezi. Dacă semnezi declaraţia că lucrezi cu noi, te lăsăm în viaţă.” I-au pus în faţă declaraţia şi… el a semnat-o. Apoi l-au dus şi i-au dat drumul în faţa casei.

Unul a fost urmărit multă vreme până când a fost prins că distribuie Biblii aduse din străinătate. L-au dus la securitate şi i-au spus că va fi acuzat că a comercializat literatură introdusă clandestin în ţară şi va intra la închisoare pe 15 ani. Credincioşii vor şti că a intrat la închisoare pentru comerţ ilicit. Copiii lui (doi elevi la liceu) nu vor mai merge la facultate. Când va ieşi de la închisoare va fi blamat de toată lumea. S-a îngrozit de această perspectivă şi… a semnat angajamentul.

Un altul a fost dus la securitate şi acolo i s-a spus că fratele lui a fost descoperit ca fiind agent al unei ţări capitaliste şi el, ca frate, va fi implicat în acest caz extrem de grav. Nu era adevărat nimic din toate acestea, dar el nu avea de unde să ştie aceasta. S-a îngrozit şi… a semnat angajamentul.

Sigur că acum, ca unii care n-aţi fost în atmosfera aceea de groază, veţi putea spune că nici într-un caz nu ar fi trebuit să cedeze. Eu nu caut să-i justific. Eu doar vă ajut să intraţi întrucâtva în istoria acestor oameni.

Aş putea continua cu exemplele, deoarece ştiu mai multe, dar acestea sunt suficiente pentru ca să trag următoarea concluzie.

Aceşti oameni au avut un moment de slăbiciune, când s-au frânt. Dar a venit un alt moment când au auzit chemarea lui Dumnezeu şi când s-au ridicat din prăbuşire şi au devenit eroi ai luptei pentru demnitate.

Aceasta n-au făcut-o după ce au ajuns în lumea liberă sau după ce a venit libertatea, ci acolo în iadul comunist şi când puteau fi literalmente exterminaţi de securitate, aşa cum li-a întâmplat unora (vezi cazul pastorului Gherman şi a pastorului Cruceru care au fost ucişi în „accidente” de maşină şi cazul lui Petre Dugulescu, care a supravieţuit accidentului ).

Acum, vă rog gândiţi-vă bine. Pe de o parte, în ultimii cincisprezece ani de comunism, pastorii aceştia de care am vorbit mai sus şi alţii ca ei au fost eroi ai Bisericilor noastre. Dar, pe de altă parte, când se vor publica listele cu cei care au semnat angajament de informatori, veţi găsi şi numele lor pe această listă!

Confuzia va fi extrem de tulburătoare şi de dureroasă, deoarece i-aţi privit pe aceşti pastori ca instrumente ale lui Dumnezeu şi ca modele de urmat. Va fi ca şi când s-a prăbuşit cel mai sfânt lucru din viaţa voastră!

Eu scriu lucrurile acestea tocmai ca să vă pregătesc şi să vă fac să înţelegeţi că aceşti oameni, după o cădere, au fost reabilitaţi de Dumnezeu, au fost iertaţi de Dumnezeu şi au devenit eroii pe care i-aţi cunoscut voi.

Faptul că ei au semnat un angajament la securitate, smuls prin mijloace diabolice de şantaj, nu este cel mai mare păcat şi nu este un păcat care nu se iartă.

Eu am stat odată şi m-am gândit la toate păcatele pe care le-am făcut în viaţă şi vreau să vă spun acum şi aici care este păcatul cel mai mare pe care l-am făcut eu. În anii 1951-1953 eram chemaţi la mari demonstraţii de stradă în care trebuia să strigăm: „Salvă lui Stalin!” Eu eram un tânăr proaspăt convertit şi eram sincer credincios. Dar aşa spunea toată lumea că putem să spunem ceva din buze dar să nu fie în inima noastră! Când am înţeles că primii creştini au fost condamnaţi la moarte numai pentru faptul că n-au vrut să declare: „Cezar este Domn” şi pentru că au declarat că numai „Cristos este Domn”, am înţeles că, de dragul de a trăi, am dat slavă unui om, slavă pe care nu se cuvine să I-o dăm decât lui Dumnezeu! Acesta a fost cel mai mare păcat pe care l-am făcut vreodată şi amintirea lui mă arde şi astăzi! Am făcut multe alte mari păcate în vremea când am fost departe de Dumnezeu, dar pe acesta l-am făcut când eram credincios sincer. Iată de ce gravitatea lui este şi mai mare.

Se creează în zilele acestea impresia că cel mai mare păcat pe care l-ar fi putut comite cineva a fost păcatul de a fi fost informator. Eu cred că au fost păcate mult mai grave decât acesta. Dar oare avem noi dreptul de a face o ierarhie a păcatelor? Oare nu credem ce scrie în Biblie că „sângele Domnului Isus Cristos ne curăţă de orice păcat” ?

Eu mi-am pierdut credinţa după ce am citit cărţi de teologie liberală şi în momentul când, în cursul unei conversaţii cu unul dintre profesorii mei, am constatat că acesta nu este sincer în ceea ce predică. Atunci am avut următoarea senzaţie, aproape fizică. Mi-am văzut întreaga gândire creştină ca pe o uriaşă schelărie şi am văzut cum cineva loveşte acea schelărie la baza ei şi am văzut cum toată schelăria se prăbuşeşte. Când, după zece ani, am înţeles adevărurile teologiei biblice şi am înţeles că Domnul Isus m-a iertat şi m-a reprimit ca pe al Său, am simţit iarăşi aproape fizic cum toată acea schelărie se înalţă din nou şi totul în mine se pune la loc.

În multe dintre predicile mele am exprimat această trăire a mea printr-o altă metaforă. Iată cum am spus-o. Într-o zi mi-am luat viaţa, ca pe un vas preţios, în propriile mele mâini. Am constatat mai târziu că vasul acesta nu este în siguranţă în mâinile mele, deoarece l-am scăpat din mâini şi l-am făcut cioburi. Dar Domnul Isus s-a aplecat jos, a adunat cu dragoste cioburile şi mi-a refăcut vasul. Atunci am decis că vasul meu nu-i în siguranţă decât în mâinile Lui străpunse de cuie şi am decis că niciodată nu voi mai face nebunia să-mi iau viaţa în propriile mele mâini.

Şi printr-o metaforă şi prin cealaltă am vrut să pun în cuvinte faptul că după reabilitarea mea am simţit iarăşi foarte real că mi s-a redat demnitatea de om, demnitatea de copil al lui Dumnezeu.

Noi cei care am trăit prin iadul comunist, care a produs experţi în frângerea şi în pervertirea oamenilor, n-am fost destul de veghetori şi am lăsat să ni se surpe eşafodajul şi să ni se spargă vasul. Dar slavă bunătăţii, îndurării şi dragostei lui Dumnezeu! Domnul Isus ne-a refăcut eşafodajul şi ne-a reparat vasul. Ne-a redat demnitatea! Ne-a repus în slujba Lui!

Când veţi afla că am fost informatori, trebuie să vă gândiţi la toate cele de mai sus. Sper că ele vă vor face să înţelegeţi şi lumea monstruoasă prin care am trecut, şi slăbiciunea noastră şi bunătatea şi puterea de răscumpărare şi de reabilitate cu care a lucrat Dumnezeu în vieţile noastre.

Ceea ce am scris mai sus nu este o mărturisire. Are fi mult prea târziu pentru aşa ceva. Mărturisirea am făcut-o înaintea lui Dumnezeu şi înaintea celor care trebuiau să audă această mărturisire. Nu am amintit toate locurile unde am făcut această mărturisire şi nici nu cred că ar fi necesar.

Ceea ce am făcut aici este o explicaţie a unui fenomen care trebuie înţeles: După ce am luptat atâţia ani pentru libertatea Bisericilor noastre şi pentru cauza Evangheliei în România sub comunism, întreaga Românie va constata totuşi că numele noastre vor apare pe lista celor care au fost cândva informatori ai securităţii. Vor fi mulţi pastori în situaţia aceasta ciudată. Ceea ce scriu este tocmai un ajutor pentru a se înţelege de ce se va produce această aparentă contradicţie. Situaţia este simplă: Cândva am fost frânţi şi am cedat. Dar tot acolo, Dumnezeu ne-a iertat şi ne-a ridicat la luptă pentru cauza Lui. Dacă veţi putea privi cele două aspecte împreună, va dispare orice contradicţie sau confuzie.

Anunțuri

28 comentarii

  1. catalin said,

    Frate Iosif, eu sunt un oarecare, plin de bube, de altfel de bube, contemporane, postmoderniste etc, si imi pare rau de perioada neagra a anilor vietii dumneavoastra. Apreciez sinceritatea Dvs., lucida, care taie in carne pena la os. Dumnezeu sa va ierte de toate relele si belelele! Pentru mine, un oarecare, plin si el de tot felul de bube, ramaneti un frate in Hristos, cu toate cusurilele care le-ati avut in anii aceia. Sa ne fereasca Dumnezeu de cusururi mai subtile cu care ne incearca diavolul in vremuri astea mai cameleonice decat cele de dinainte. Si tare ma tem ca uneori cate un cusur ni se adauga…

  2. CALIN MOROSTES said,

    Frate Ton, va apreciez si va admir de mult timp. As vrea sa pun o intrebare (dealtfel retorica) pentru cei care citesc si care afla despre ce se scrie pe aici: de ce nu pot fi toti pseudo-credinciosii (nu-i pot numi credinciosi) ata de sinceri sa-si dezvaluie colaborarea cu fosta securitate? Nu indraznesc sa le cer acest lucru celor care inca mai colaboreaza.

  3. Bogdan E. Radut said,

    Frate Iosif Ton, sunt un tanar crescut in perioada post-decembrista si va apreciez foarte mult munca pe care o depuneti. Vor fi tot timpul oameni care nu va vor agrea. Nu uitati ca ati spus ca sunteti „un taciune scos din foc”, acum treceti prin focul libertatii si al postmodernismului. Domnul sa va binecuvinteze!

  4. stefan puiu said,

    In una din cartile lui Richard W. el povesteste despre Martorii lui Iehova, care erau adusi in puscarie si asa cum erau adusi asa erau si lasati sa plece pentru ca nu vroiau in ruptul capului ( cu pretul unor mari batjocuri) sa isi puna numele pe vreo hirtie. Deci se poate sa nu te pleci daca esti pregatit sa platesti pretul. Interesante marturiile despre alti pastori care au semnat cu diavolul,,,unul ca isi va pierde slujba,altul ca nu ii mai merg copiii la facultate, etc,,,,asa frumos ies prioritatile in vietile lor,,,si ei au devenit eroii de mai tirziu,,,interesant,,in care noi ne-am pus increderea,,,DE CE ? in Biblie spune clar ” blestemat este acel care se increde in om”. Apreciez si eu marturia fratelui Ton si sinceritatea lui despre trecutul lui. Numai Dumnezeu poate sa ierte si stim cu totii ca EL este BUN si INDELUNG RABDATOR.
    Slava LUi. Totusi exista ceva ce ma opreste ca sa ii compar pe acesti pastori-frati cu Apostolul Pavel,,,El sa intors din necunoscut la Adevarata Credinta pe cind acesti frati au cazut fiind in Credinta,,,,este o mare diferenta,,,

  5. marius ionut said,

    Ca a fost greu atunci o stim cu totii…si nu a fost greu doar pentru unii…..Totusi, atatia altii care au suferit mult mai mult decat cei „pocaiti” au avut taria sa nu semneze….Unii au murit, altii nu, ….. dar in orice caz nu s-au erijat in eminente cenusii ale cultului lor. Si nici n-au avut tupeul dovedit de altii de a se ridica in fata unor mase de tineri , in anii ’90 si de a afirma ca „intreaga generatie de pastori a acelor ani grei a fost una compromisa”. Se pare totusi ca tot mai putin conteaza calificarile spirituale pentru cei ce se numesc „slujitori”, deoarece multi confunda iertarea divina cu descalificarea unor astfel de slujitori. Daca nici cei care au tradat Trupul lui Cristos nu sunt descalificati, ci promovati si scuzati, atunci cemati-i repede pe Dima si de ce nu si pe Iuda. Asa slujitori, asa biserici ! Dar la inceput n-a fost asa….

    • iosif said,

      Si Apostolul Petru? De el ai uitat?….

  6. Silvian Guranda said,

    Pe cel ce iubeste, il doare pentru semenul pe care-l pretuieste.

    Acelora [de mai sus] care spun ca ‘se putea sa nu semneze’ le raspund:
    1. da, *unii* au reusit sa nu semneze (slava Domnului!)
    2. voi ati fi reusit?
    3. daca da, puneti primii mana pe piatra si lapidati!
    4. apoi intrebati-va: mai traim oare in epoca pietrelor? pare-mi-se ca nu… mai ales cand pacatul e marturisit! (1 Ioan 1:8-9)
    5. va multumesc pentru sinceritatea din adancul inimii voastre

    Cat despre semenul meu drag: frate Ton, cu Dumnezeu inainte! – aceasta este singura noastra sansa.

    • Noul Silvian Guranda said,

      Retractez toate cele de mai sus, ca şi cum nu le-aş fi scris.

      Motive? Aici: http://carteapasi.wordpress.com – (v. Anexa Iosif Ţon, pag. 426 ş.u.)

      Puteţi păstra doar acel „Cu Dumnezeu înainte! – aceasta este singura noastră şansă” în orice privinţă. Inclusiv în discernerea adevărului.

      2nan

  7. tutzu said,

    Este o poezie care zice c-am asa: Tu ,cel ce zici ca esti ” l u m i n a ” ( cu piatra in mina sau(ori) cu minile impreunate ,ca in unele tablouri pe care unii le avem prin case ),cite inimi ai (sau mai) rani(t)(esti).
    D-zeu sa-ti deslege mintea (si cele de mai sus )si sa intelegi Dragostea LUI si nu DREPTATEA ,sa traiesti in Dragostea LUI… e ONOARE
    NU acuza pe nimeni daca nu ai tras la acelasi JUG , la acelasi CAR , in acelasi TIMP.
    Hm! Ce zici?
    Fr.TON, nu aveti nevoie de incurajare din partea mea sau a oamenilor, ceace a-ti primit dela D-zeu e ceva personal si special .
    In final :D-zeu e STEAGUL meu …

  8. Iulian Dragomir said,

    Toate acestea ma fac sa ma gandesc la bunicul meu, care era luat de securitate si batut bine pentru ca atunci cand ii verificau casa, stiau exact unde era ascunsa literatura crestina. Aveau un informator „de-al casei”.
    Parerea mea e ca adevarul ne v-a face liberi, eu unul vreau sa stiu cine a fost acel informator, macar sa il sun si sa ii zic ca il iert.
    Dar cu toate astea nu as vrea numele informatorului sa il stie o tara intreaga, si sa apara prin vreo carte.
    Si o intrebare, cum ii deosebim pe cei care s-au pocait atunci in timpul comunismului de cei care si acum tac ?

    Iulian Dragomir
    (Constanta)

  9. Alin Cristea said,

    In contextul actual, exprimarea publica a unor consideratii elogioase la adresa lui Iosif Ton nu foloseste nimanui – nici dumnealui, nici celor care le fac, nici societatii romanesti care a mostenit tare predecembriste. Stilul encomiastic e, de fapt, periculos, in cele mai multe situatii.

    De asemenea, ar trebui avut in vedere si faptul ca acest blog se numeste Dezvaluiri, nu… Invaluiri. Ca sa nu mai vorbim de celebrul dicton neo-protestant: Judecata incepe de la Casa Domnului!

    Ultimii (doi) ani au aratat citeva lucruri evidente despre spatiul confesional evanghelic din Romania:

    – nu exista spatii de dezbatere (publica)
    – informatiile circula greu, nu de putine ori fiind folosite in mod tendentios
    – se manifesta interes (si isterizare) pentru anumite diverse forme de… dezvaluiri: scrisori deschise, bloguri, liste de discutii etc.
    – nu e cultivata cultura dialogului
    – in cadrul initierii (in diferite moduri) a discutiilor, se formeaza rapid grupuri partizane care se manifesta antagonic (nu complementar, cum e de dorit)
    – neo-protestantii nu sint pregatiti pentru prezenta in spatiul public, fiind usor de provocat atit de catre stimuli externi cit si interni
    – identitatea evanghelica (protestanta) e resimtita in diverse moduri, dintre care apelul exagerat si insistent la anumite figuri publice (sau la exemple senzationale) nu e cel mai fericit caz

    Sustin in continuare ceea ce am afirmat inca din primavara: pe evanghelicii din Romania ii asteapta vremuri grele. Nu le ramine decit sa traiasca, la fel precum ortodocsii, cu rusinea dezvaluirilor, si sa cultive, fara triumfalism, dar cu tenacitate, forme de vietuire spirituala (si sociala) nascute si nu facute.

    Alin Cristea

    alinpm@yahoo.com

    http://www.confesionala.ro
    http://www.thymos.ro

  10. raluca malus said,

    In ultima vreme am auzit pe multii din asa-zisi „frati ai biserici” judecand un astfel de lucru infaptuit….asta fara sa citeasca sau sa stie ceva din „stilul de viata ” inpus de comunistii. Ma indigna un astfel de comportament si o astfel de atitudine din partea lor…pt ca tocmai ei ar trebui sa ierte , sa accepte slabiciunile celorlanti. Suntem oameni, suntem vulnerabili, suntem slabi si numai dragostea si halui Lui Tati ne tine tari si numai El ne da iertarea de care avem atata nevoie in fiecare zi, minut al existentei nostre. Dragilor, haide-ti sa ne uitam la noi sa nerevizuim viata si sa nu mai judecam pe atii pt ceea ce au facut!!!
    cu tot respectul si dragostea in Hristos…..

  11. adrian said,

    Ce usoe este sa arunci cu piatra cand habar nu ai ce a insemnat securitatea. Tatal meu a fost la un moment dat hartuit de securitate ca sa dea infomatii despre fratii din biserica. Venea noaptea acasa foarte ingrozit si ii era teama sa spuna unde a fost. Asta pana intr-o seara cand cineva din familie l-a urmarit si a vazut unde se duce. Cand securitatea a aflat ca familia stie lucrul asta l-au dus pe malul unui rau si era cat pe ce sa-l omoare. Eu am fost racolat de securitate pe cand eram in primul an de liceu. Un coleg adusese o revista pornografica ca sa o arate la colegi. Profesorul de fizica, care imi era si diriginte si care era securistul liceului m-a chemat la el in birou si a inceput sa ma intrebe detalii cu privire la cine a adu revista ….. In biroul lui mai era un tip care la finalul ‘intalnirii’ mi-a spus ca trebuie sa vin la militie ca sa dau o declaratie. Acolo am fost bagat in niste beciuri intunecoase unde mi s-a spus ce sa scriu si m-au pus sa semnez un angajament. Acuma imaginativa si voi sa fii bagat in niste beciuri intunecoase , la 10 sau 15m sub pamant si asta doar la 14 ani. va spun cum este, faci pe tine de frica. Dupa semnarea angajamentului profesorul de fizica m-a mai intrrebat daca am informatii noi si de fiecare data i-am spus ca nu. Ca sa nu lungesc povestea, in anul urmator m-am mutat cu familia in alt oras si eram bucuros ca am scapat de beleaua asta. Nu a fost asa insa. In anul IV de liceu am fost chemat la militie unde trebuia sa reiau legatura. Nu m-au deranjat anul ala deloc. Am plecat in armata dupa aia la facultate. In primul an de facultate nu m-a deranjat nimeni dar in anul II am fost chemat la secretariat. Intro incapere ascunsa in spatele unor usi mari erau doi securisti. Totul se desfasura insa in semi intuneric, Nu le puteam vedea fetele. Mi-au spus ca trebuie sa dau informatii, mi-au spus cine era omul de legatura, profesorul meu de matematica, Zaharia ( la facultatea de electronica Bucuresti in anii 82). Apropo, acest profesor se lauda de multe ori la cursuri cu vizitele lui in USA. Lucrase cativa ani si in afara tarii. Sa revin la povestea mea.
    Eu le-am spus celor doi securisti ca nu vreau sa colaborez cu ei, m-au amentintat si in final mi-au dat un timp de gandire de 2 saptamani. Dupa doua saptamani m-am intalnit din nou cu ei si le-am spus ca nu vreau sa colaborez cu ei. Asa s-a incheiat colaborarea mea cu securitatea. Acel profesor de matematica m-a picat la primul examen desi am stiut subiectele. Asa m-au pedepsit pe mine. Ce s-ar fi intamplat insa cu mine dar as fi intrat in sistem mai adanc, in sensul ca le-as fi dat multe informatii si as fi vazut metodele lor de lucru?Probabil ca pedeapsa ar fi fost mult mai mare. Au fost cazuri de oameni care chiar au fost omorati. Acum probabil ca am dosar de colaborator cu secucuritatea ca politie politica dupa legea stupida care este in vigoare. Profesorii care imi erau intr-un fel superiori probabil ca aveau grade de ofiteri de securitate si astazi ei sunt curati ca lacrima.Aici se vede clar ca Romania este condusa de cateva clanuri din fosta securitate. Fostii securisti care poate au omorat oameni sunt protejati de lege, dosarele lor de cadre fiiind ori distruse ori secretizate in timp ce informatorilor marunti li se baga pumnul in gura. Exact asa s-a intamplat cu Mona Musca. Cat timp a fost cumintenimeni nu s-a legat de ea. Cand a inceput insa sa vorbeasca impotriva mafiei securiste din PNL i-a scos dosarul si au distrus-o dpdv politic

  12. Doru Radu said,

    Draga Adrian:

    Suntem probabil approx. de-aceeasi virsta si vreau sa va spun ca va admir pt experienta prin care ati trecut… N-am avut de-a face decit cu Militia, NU cu Securitatea si cu profesorii de Facultate si cu directorul de la intreprinderea unde am fost repartizat…Asa ca ma plec in fata suferintei Dvs. In tara e-o porcarie: informatorii (intr-un fel si ei victima a sistemului) sunt priviti mai rau decit securistii insisi… N-am nici-o scuza pt ei (mai ales daca-s frati) dar nu se compara cu securistii propriu-zisi…
    Lasindu-i pe cei prea tineri ce nu stiu ce-nseamna Comunism, de-ocamdata, ramin citeva probleme pt generatia noastra… Ce i se face lui Tzon nu e drept… Dar sa nu uitam ca el a fost idealul generatiei noastre… L-am crezut grozav (si a fost), l-am crezut aproape perfect si n-a fost… Era de vina el sau noi? Noi… dar uneori si el a acceptat (cine n-ar fi facut-o?) sa se creada unele lucruri exagerate despre dinsul. .. De-aceea dezamagirea unora dintre noi este mare si anume ca idealul nostru a fost partial informator al Securitatii!!! (Dinsul e destul de inteligent sa priceapa asta). Apoi personalitatea lui este intriganta si atrage interes… Singularizarea lui printre pastori insa nu este justificata… si nici logica/ dreapta. Personal am fost impresionat cind in primavara asta a recunoscut (vezi Spovedania lui Tzon- de la Roboam). Si l-am reabilitat in ochii mei… Desi am fost dezamagit ca n-a facut-o mai devreme, totusi am apreciat ca a facut-o…Ca n-a spus tot e sigur… Nu cred ca si-a spus vre-o data toata biografia. Exista inca „pete negre sau albe”. Dar avea oare obligatia s-o faca complet? Dupa Scriptura, nu-i chiar atit de sigur! Ce-i sigur este ca orice a spus trebuie sa fie ADEVARUL (altfel e mai rau decit daca n-ar fi facut-o) si sa-si fi rezolvat problema cu cei pe care i-a afectat direct prin declaratii si cu biserica pe care o pastorea… In rest … Sa stiti ca eu cred ca a fi informator pt Securitate este un pacat foarte mare!!!! Numai noi nu crem spovedanie (din pacate) de la fratii/pastorii care cad. AM asistat la discutarea unor pastori apreciati in Romania in particular si in biserica acuzati de curvie si de matrapazlicuri financiare. Declaratiile lor au fost atit de voit AMBIGUE incit oameni inteligenti s-au certat dupa aceea ani intregi daca respectivii au recunoscut sau nu… Atit de clare/sincere le-au fost marturisirile… Si le-am acceptat!!!…Unii care cer astazi pe bloguri ca Tzon sa fie mai clar s-au grabit sa-si acopere colegii cind acestia n-au putut justifica banii primiti pt altii/biserici, etc. De unde-atita intransigenta la ei pt Tz0n? Chiar daca problema cu Securitatea este una foarte serioasa sa nu cerem mai mult decit cerem de la marturisiri in general. Majoritatea mai mult ascund decit descopera. Sa acceptam atunci cind un frate se smereste recunoscind un pacat, chiar daca nu spune tot. Pina la urma toti trebuie sa ne infatisam in fata Tronului de Judecata al lui D-zeu… chiar si noi care n-am cazut in curvie/colaborare cu Securitatea, etc… Citind cartea Pigmei si Uriasi m-am intebat: daca autorul a avut doar atitea documente merita admirat pt curaj. DACA A AVUT MAI MULE SI INTENTIONAT A OMIS UNELE PT A APARA PE UNII, atunci e mai vinoat ca informatorii. ESTE O SIMPLA ANALIZA LOGICA: nu-l cunosc pe Mitrofan si am auzit doar lucruri bune despre dinsul!!! Este totusi ciuda cum Securitatea n-a avut in vizor cente mari baptiste (exceptind pe Tzon si Gheorghita)! Foarte ciudat! Dar nu vreau sa arunc nici-o acuzatie asupra autorului. A a parut insa in sec XXI o noua slujba in biserica: moderator de blog sau proprietar de revista electronica (e-adevarat ca nu sunt trecute in Efeseni -asta nu-nseamna ca Brinzei sa Alin Crisea sau altii nu sunt sub incidenta Scripturii). Si eu am beneficiat mult de pe urma muncii lor, Dumnezeu sa le rasplateasca. Ei bine, atunci cind ei au acceptat acuzarea unor oameni si apoi neaga dreptul altora de a-i apara ISI IAU O MARE RASPUNDERE INAINTEA D-LUI. De gresit pot gresi si ei si Mitrofan. La urma urmelor, judecatile noastre sunt limitate (chiar si cind il judecam pe Tzon). Dar daca facem ceva cu intentie, dorind sa „manipulam” gindirea oamenilor, atunci nu suntem mai buni ca securistii! Juridic putem face ce vrem: e democratie. Dumnezeu insa e de-asupra legilor… Cit priveste generatia tinara: daca ei au fost dezamagiti de „star”-urile baptiste nu este un lucu mic. Ei au nevoie de modele… dar si ei trebuie sa accepte ca Judecator final este Dl.
    Doru Radu

  13. Dinu MOS said,

    Esenţa răului şi războiul cu demonii
    „„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„`
    Singura opţiune eficientă şi salvatoare este refuzul oricărui dialog cu demonul. Omul înţelept ştie că dacă intră în logica celui rău este pierdut. Raţiunile demonului sunt parazitare: îţi preia propriile argumente pe care le întoarce împotriva ta. Este un mare linguşitor, ştie cum să te laude şi să-ţi insufle încrederea în propriile tale gânduri. A crede propriilor gânduri e cădere mare, învaţă Avva Dorotei. A te lupta cu demonul cu mintea proprie, cu inteligenţa şi raţiunile proprii oricât ar fi ele de geniale şi subtile, înseamnă a te da legat lui, înfăşurat. Singurele arme biruitoare sunt smerenia, simplitatea, mărturisirea Adevărului în deplinătatea lui, chemarea Numelui celui mai presus de orice nume, în rugăciunea lui Iisus.

    Când tentaţia şi seducţia celui rău sunt tenace şi acaparatoare, biruinţa presupune a rămâne cu gândul la Dumnezeu, a privi numai către Dumnezeu în chip liniştit şi rugător. Înseamnă a-ţi desface, a-ţi detaşa complet mintea de a-percepţia tentaţiei, de locul ei germinativ, de grefare, adică a te sustrage de la şi din vederea celui rău, fără a mai privi în mod duplicitar – cu coada ochiului – înspre oferta lui spectaculară, hiperbolizată sau, după caz, spre manifestarea sa ameninţătoare, înspăimântătoare.

    Rezultatul este că seducţia rămâne pur şi simplu fără obiect. Se risipeşte ca fumul. Părintele Porfirie zicea să nu luăm aminte deloc la ispită, la lucrarea demonului, ci numai la Hristos, până într-acolo încât „să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta”(Matei 6,3). Omul vechi care subzistă încă în noi, şi diavolii care au părtăşie cu el, să nu afle nimic din lucrarea omului nou. Dar aceasta este o mare artă, ea presupune multă experienţă şi măiestrie.

    Duhul Sfânt este Duhul Adevărului, Singurul Care adevereşte rostirile, afirmaţiile şi judecăţile noastre. El dă adevăr lucrurilor, El dă Lumina minţii care vede adevărul şi-l împărtăşeşte. Pe diavol nu trebuie să-l aprobăm nici când afirmă că 2+2=4 (Steindhardt), căci el expune multe lucruri corecte formal, dar nu în Duhul Adevărului. A-l aproba pe diavol în orice rostire a lui – chiar o evidenţă să fie, înseamnă a primi „duhul minciunii”. În plan ultim, el nu rosteşte niciodată adevărul, el nici nu poate să spună adevărul, căci este „mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8,44). El nu trebuie însă contrazis, fiindcă speculează într-o asemenea manieră, încât nici contrazicerea lui nu te duce la adevăr. Formal, el spune de cele mai multe ori numai adevăruri, dar niciodată adevărul.

    Esenţa minciunii diabolice este că ea stăruie chiar în rostirea celui mai evident, mai logic, mai raţional lucru. Este o proiecţie infinit duală a aşa-numitei „identităţi inverse”, a cărei intuiţie formal-matematică o găsim în concidenţa laturilor unghiului de 360 de grade cu cel de 0 grade. Demonul, fiind lipsit de identitate, poate juca perfect orice rol, poate plastografia orice, dar mai ales îţi parazitează propria identitate punându-te într-un conflict ireductibil şi labirintic cu tine însuţi, după cum el însuşi este ireversibil fracturat în sine însuşi.

    Chiar şi rolul tău îl poate juca genial şi fabulos, încât până la urmă te înlocuieşte pur şi simplu, iar tu ajungi propriul tău spectator într-un suflet tot mai mai rece şi tot mai pustiu. Numai smerenia şi crucea – ca matrice a luminii, îl dă pe faţă lasându-l să fie; îi spune irezistibil şi la cel mai adânc nivel „Fii ceea ce eşti!”, adică îl restituie lui însuşi, lipsei sale de identitate, abisului în forma sa infernală şi veşnică.

  14. Petru Ciucur said,

    In biserica noastra erau „frati” care trebuiau sa mearga la securitate cu raportul saptamanal. Nu e usor cand ti se ameninta familia. Probabil, cele mai multe compromisuri se fac atunci cand este periclitata existenta membrilor familiei.
    Nu-i acuz pe ei si nu-i acuz nici pe altii.
    Dumnezeu cunoaste cel mai bine.

    Ceea ce a „explodat” in zilele noastre (dezvaluiri, informari, discutii aprinse pe bloguri, partizanate, patimi etc) acestea e un fenomen informational fara precedent, pe care nu stim sa-l gestionam si de aceea nici nu putem.

    Sunt convins ca deja acest fenomen este analizat in detaliu si bine ar fi daca ar fi reanalizat si re-re-reanalizat pentru a-i putea face fata in primul rand crestineste.

    Nu este un fenomen de desconsiderat, deoarece urmarile sunt deja grave. Fratele Ton sufera, sunt convins, dar trebuie sa-si recapete imaginea prin alt tip de demers, alt discurs. Consider ca trebuie luptat impotriva raului pe care diavolul l-a facut si il perpetueaza.
    Nu uit cum pe vremea lui Ceausescu ascultam predicile domniei sale la radio. Sunt convins ca iertarea a primit-o acum 40 de ani. E normal acest lucru. Un crestin autentic nu poate trai cu constiinta patata. E impotriva noii sale firi.

    De ce consider ca trebuie dusa o campanie de buna informare? Pentru ca, deja, in randurile unor crestini s-a format o convingere. Aceea ca fratele Ton vorbeste mai mult din teorie. Unul dintre efectele imediate e ca unele carti ale domniei sale au inceput sa fie desconsiderate. Daca distrugi credibilitatea mesagerului, distrugi si credibilitatea mesajului sau. E aceeasi strategie diabolica pe care satan o intrebuinteaza si impotriva Domnului Isus (… viata secreta a lui Isus, autor Dan Brown etc etc). Si daca reuseste cu succes in mintea multora, cum sa nu reuseasca sa induca si unor crestini aceeasi stare de distantare fata de Ton?

    Doresc mult har fratelui Ton in lucrare.
    Dar si o luare de pozitie mai consistenta.
    Exemplul este dat chiar de apostolul Pavel, care a considerat ca e normal sa se apere fata de acuzatorii sai, deoarece lucrarea sa ar fi avut de suferit daca desconsidera gravitatea situatiei.

    Petru Ciucur, RVE Sibiu.

  15. Doru Radu said,

    De-acord cu fr. Ciucur. Cred ca fr. Tzon ar trebui sa se apere printr-o luare de pozitie mai consistenta. As adauga si mai completa si cu mai multe date si mai putine analize teologice, socio-psihologice.
    Doru Radu, Detroit

  16. MARIANA said,

    Eu ma bucur ca Dumnezeu ne ingaduie cate o cadere.Ajuta in a nu ne mandri si in a nu ne inalta nici in proprii ochi si nici in ochii celorlalti. Cand un om ajunge sus in ierarhia sociala sau in credinta poate starni invidie si cred ca uneori e posibil sa ne si placa sa fim invidiati.D-zeu condamna o astfel de atitudine. Ei, odata ce ai o pata -cred ca fiecare avem- in trecutul nostru nu ne mai arde sa urmarim sa ne inaltam ci smeriti si cu nevoie de iertare stam plecati sub Crucea eliberatoare aducatoare de iertare si de uitare, cu dorinta fierbinte, reinnoita ca restul vietii noastre sa fie util in implinirea scopurilor pe care Dumnezeu Le are pe pamant.

  17. Traian Capota said,

    Daca te uiti in istoria umana, poti vedea ca au fost oameni care au vindut ce nu era al lor si au fost Oameni care nu au vindut (pentru nimic in lume )ce nu era al lor.
    Daca te uiti in istoria Bisericii Domnului nostru Isus Cristos – si aici poti vedea acelasi lucru, Iuda a vindut ce nu era al lui = pe Domnul Isus.
    In vremea comunista din Romania, anii 80′, am fost chemat la securitate in Aiud,Alba Iulia, si mi-sa facut propunerea de a-mi vinde fratii pe care-i pastoream.
    Eu stiind foarte bine ca acesti frati apartin in totalitate lui Cristos Domnul, am primit putere si am spus ca nu le pot vinde frati pentru ca nu sint ai mei, ci sint ai lui Dumnezeu.
    Sigur ca nu m-au felicitat pentru aceasta pozitie, ci au avut grije s-mi faca viata grea.
    Nu a fost o surpriza atitudinea lor, pentru ca insusi Domnul a zis:”In lume veti avea necazuri,DAR INDRAZNITI,EU AM BIRUIT LUMEA,NU VA TEMETI”.
    Si mai mult stiam foarte bine ca Domnul a promis:” SI IATA EU SINT CU VOI PINA LA SFIRSIT”.
    Deci ajutorul a venit de la Dumnezeu , intodeauna cit am stat pe promisiunile Lui, care sint si mari si scumpe.
    Gindindu-ma la cei care pentru o perioada au vindut ce nu era al lor, ce impartiti au trebuit sa fie in fiinta lor ,perioade lungi de timp.Ce framintari si dureri o fi avut.
    Ce dureri o fi pricinuit Domnului Cristos, ai carui frati erau vinduti.
    Asa ia spus Domnul Isus lui Saul pe drumul Damascului:”Saule ,Saule pentru ce ma prigonesti.” pe cine prigonea Saul? pe crestini si implicit pe CRISTOS.
    Deci implicit oricine care a vindu,are nevoie in fata lui Dumnezeu sa se pocaiasca,
    stiind ca Dumnezeu este gata sa ierte si sa reabiliteze.
    Fie numele Domnului binecuvintat in veci.
    Traian Capota Texas

  18. Silviu Toader said,

    „Daca nici cei care au tradat Trupul lui Cristos nu sunt descalificati, ci promovati si scuzati, atunci cemati-i repede pe Dima si de ce nu si pe Iuda. Asa slujitori, asa biserici ! Dar la inceput n-a fost asa….” (Marius Ionut)
    Dar de Petru ce parere ai?? Saracul de el s-a si blestemat ca nu-l cunnoaste pe Isus… Banuiesc ca acuma nu mai citesti cartile 1 si 2 Petru, nu?

  19. fratele said,

    Cand eram mai tanar judecam pe oricine foarte aspru, pentru ca doream ca toti sa fie corecti. Apoi am inteles ca Dumnezeu asteapta de la mine altceva: mila, dragoste, intelegere… Am inteles ca acea corectitudine cu orice pret este satanica: diavolul a cerut sa va cearna…
    Desigur, fiecare crestin are datoria sa fie demn si fidel lui Dumnezeu. Daca si cum reuseste Domnul va remarca. Eu nu am dreptul sa judec nici pe fratele Ton si nici pe altul. E porunca.
    De asemenea, tine de o minima decenta sa nu spui ca esti ce nu esti. Trebuie sa fim sinceri si sa spunem iarta-ma sau iertati-ma atunci cand gresim. Aceasta este lectia predata mai sus. Ati remarcat ca spovedania are demnitatea ei?

    Prefer un pacatos pocait unui „drept” infumurat si intolerant.

  20. irimie nicolae said,

    Domnul este plin de mila pentru toti nenorocitii care se pocaiesc AMIN AM SCRIS SI EU UN COMENTARIU.UNDE ESTE CACI NU-S PREA PRICEPUT CU CALCULATOARELE?/??

  21. Marian Nastase said,

    Atentie, Cu ce masura masuram, ni se va masura! Mai bine sa ne uitam in ograda noastra si sa ne vedem barna din ochi. Dupa unii care au postat comentarii, Apostolul Petru ar fi trebuit descalificat, mai ales ca auzise Evanghelia din gura Domnului si a fost martorul minunilor facute de El. Dar surpriza, Domnul l-a iertat si in loc de descalificare a fost trimis sa faca lucrarea Sa. Slava Domnului ca El nu gandeste ca noi si nici nu actioneaza ca noi>Isaia 55: 8-9
    Sa facem si noi macar jumatate din ce a resusit sa faca fratele Ton si apoi sa deschidem gura in a ne judeca pe noi, apoi pe el. Dar nici atunci nu ni se permite!
    Romani 8:33 „Cine va ridica pîra împotriva alesilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela, care-i socoteste neprihaniti!”
    Inchei prin a spune ca Iosif Ton este un mare om care a facut foaret mult pentru comunitatea crestina din Romania. Domnul sa il binecuvinteze!

  22. Dorin said,

    Am primit pe grupul „desculti’ o scrisoare din parte fr. Dorin (Doru) Motz din Washington DC, adresata fr. Iosit Tzon. Fiind deschisa, mi-am permis s-o reproduc si aici. Mi se pare importanta.

    Frate Iosif Tzon,
    Îmi place sa cred ca esti membru al aceluiasi grup de credinciosi Desculti, condus de fratele F.G.. Suntem confruntati cu istoria si pâna a nu ajunge acolo sus, la scaunul de judecata al lui Cristos, am primit îndemnul sa fac si eu o marturisire. De multe ori am dorit sa o fac, dar pâna acum nu am avut curajul. Prin 1984 am fost abordat de fratele Kerstan, unul din directorii deatunci ai Baptist World Alliance. Am fost rugat sa-mi exprim parerea despre d-ta. M-am abtinut. Dânsul m-a poftit în biroul dumnealui si mi-a dat sa citesc trei scrisori, ce pareau a fi autentice (le-aprimit dânsul, cum spunea, la un hotel din Oradea, fiindu-i introduse sub usa, unde era cazat: erau foarte compomitatoate la adresa d-talesi imi dau seama ca erau neadevarate). Te rog sa ma ierti pentru ca am crezut scrisorile respective si nu mi-am dat seama ca erau contrafacute. Am cazut în plasa Securitatii.Ti-am pricinuit mult rau. Mai poti sa me ierti, în numele Domnului Isus Cristos? Iartă-ma ca le-am dat (copia scrisorilor) fratilor Aurel Popescu si Pavel Niculescu. Cu lacrimi (târzii!) de pocainta,Al tau frate în Cristos Isus –––––––––––– Yahoo! Groups Links

  23. miki said,

    Naravul din nascare nu mai are vindecare!!!!vezi strajerii!!!hmmm!!!!si eu sunt un oarecare si stiu ca D-zeu te iarta dar se platesc niste consecinte….o fi un dar si acela de ascultator????.pe care putini teologi il au vezi cei cu darul de invatator.Sunt frati la care ar trebui sa le spalam picioarele pt demnitatea lor nu sa alergam dupa senzatii tari si explicatii senzationale cu care altii isi spal mainile…a cata oara?

    • eugen prisacaru said,

      jean
      cum credeti ca ar putea acest stat politienesc ,sa lase nemonitorizata o diaspora romana destul de numeroasa?
      pentru aceasta treaba au fost si sunt inca suficienti argintzi

  24. Dezvaluiri, dezinformari si divagatii « Biserica Penticostala Maranata Vulcan said,

    […] https://dezvaluiri.wordpress.com/iosif-tson/ Share this:TwitterFacebookLike this:LikeBe the first to like this post. […]

  25. valeriu said,

    D-le ,sunteti inca departe de Dumnezeu cell viu si adevarat.Dovada este aceea ca ati parasit Biserica Baptista pe care ati imbratisat-o,ati devenit ateu,apoi,foarte interesant,informator,tradand, precum Iuda pe confratii d-tale,apoi revii sa te reprimeasca Biserica d-tale iar acum improsti cu venin precum sarpele cu clopotei Biserica Ortodoxa Romana in <> asa iti iubesti d-ta aproapele…Cel care te calauzeste nu este Dumnezeu cel viu si adevarat ,ci un dumnezeu mincinos.In vremea vremurilor multi prooroci mincinosi se vor ivi…sa nu credeti ,spune IIsus apostolilor si lumii.<>Deci cauta <>Inca nu ai cautat indeajuns!Macar lasa pe cresstinii ortodocsi in pace ,nu le rataci mintile cu predaniile d-tale,cele false.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: