Vasile Al. Talos

(Confesiunea care urmeaza a fost facuta de pastorul Vasile Al. Talos, fost presedinte al Uniunii Baptiste intre anii 1991-1999, si presedintele de zi al Congresului Baptist desfasurat la Cluj-Napoca, 2007. Speram, alaturi de povestitor, ca realitatile prezentate aici sa ajute generatiile mai tinere sa inteleaga nu doar cat de greu a fost sa-ti pastrezi constiinta curata si spinarea dreapta, dar si cum a fost sustinut vreme de decenii regimul trecut. Confesiunea ne poate ajuta si sa intelegem ca ispita compromisului poate caracteriza orice epoca, putand fi si astazi cel putin la fel de ademenitoare)

(puteti citi si articolul „Biserica si Securitatea” – biserica si securitatea aparut pe blogul fratelui talos aici )

Sa va spun de ce nu am fost erou: pentru ca Dumnezeu ma pregatise pentru asta, daca nu as fi fost pregatit de Dumnezeu, cred ca as fi cazut in capcana. Cum am fost pregatit?

Cand am terminat liceul m-am inscris la o scoala superioara de ofiteri, n-am vrut sa stiu de Dumnezeu, de biserica, am vrut sa ma fac ofiter. Din toata scoala din Jibou, doar trei elevi au trecut examenul medical, iar unul dintre ei eram eu. Dar singurul caruia nu i s-a aprobat dosarul, pentru ca parintii erau baptisti, am fost eu. La 18 ani m-am dus in armata si in trei luni de zile m-am saturat de ea. Cand mi-a spus caporalul: “Daca iti dau ordin sa demolezi soba, intai o demolezi si apoi raporteziI, mi-am dat seama ca se merge pe depersonalizare.

Dupa trei luni de zile a venit un ofiter de la Contrainformatii si mi-a spus sa-mi fac bagajul si sa merg la o scoala speciala de ofiteri. Intelegeti?

Nu era scoala superioara de ofiteri, o scoala “specialaI de ofiteri, adica a Securitatii. Desi nu eram intors la Dumnezeu, ci doar un copil de 18 ani scarbit de primele trei luni de armata, i-am spus ca doresc sa termin armata si sa ma intorc in viata civila. M-au lasat in pace.

Dupa optsprezece luni de armata, m-am dus in concediu acasa la Jibou. O bisericuta care se aduna in casa unor frati, intr-o camera de 5 pe 5. In dumninica respectiva nu era niciun barbat acolo care sa citesca un text din Scriptura. Au citit surorile un psalm si au cantat adolescentii. Am plecat acasa asa de miscat de bucuria acelor adolescenti ca m-am dus inaintea Domnului rusinat de impotrivirea mea si m-am pocait.

Atunci am si hotarat ca am sa fiu pastor.

M-am intors la Pitesti, am inceput sa scriu poezii crestine pe care le tineam sub perna. La cateva saptamani un colonel de la Contrainformatii, eu eram sergent, loctiitorul comandantului de pluton – m-a chemat si mi-a spus: “Sergent, ia o coala de hartie si da-mi aici numele elevilor de liceu care merg la biserica in Jibou. In Pitesti, in i64, inainte de a se incheia povestea cu detinutii politici, mi se cerea lista unor elevi de liceu din Jibou care se duc la biserica. I-am spus ca eu asa ceva nu fac.

“Da o declaratie ca nu vrei sa colaborezi cu noi”.

Am dat o declaratie ca nu vreau sa colaborez cu ei, eram furios pe el pentru ca mi-a spus ca mi-a vazut poeziile. M-a amenintat ca am sa ajung dupa gratii, iar colegii imi vor da de mancare.

Asa m-a vaccinat Dumnezeu pentru mai tarziu cand m-am botezat, m-am dus la Seminar si am intrat in lucrare. Daca nu eram vaccinat in armata, poate cadeam in capcana. A fost numai mana lui Dumnezeu, harul Lui, nu vreun merit al meu.
Dupa vizita lui Billt Graham, Ceausescu a dat un decret privitor la relatiile cu strainii care nu era publicat, dar a fost prelucrat cu toti pastorii. Eu m-am ridicat in respectiva intalnire, cred ca au mai fost si altii care s-au ridicat, si am spus ca o lege ca sa fie aplicabila trebuie sa fie publicata, iar daca nu este publicata noi nu avem ce respecta.

M-a chemat fratele Tunea dupa discutia de acolo si mi-a zis: “Mai Vasile, mai, nu te pune cu ei. Asculta, daca-ti vine un strain la tine, dau eu declaratie in locul tau. Tu doar spune-mi mie ce-a fost si dau eu declaratie in locul tau.”
Va spun acest lucru cu tot respectul pe care-l am pentru fratele Tunea, pentru ca el a recunoscut: “Vasile, trebuie sa fac asta, daca nu sunt eu vine altul si face mai mare rau fratilor.”

De aceea, pentru ca nu s-a ascuns, pentru ca am stiut, il respect. Nu-l respect pentru ce a facut, ci pentru ca a recunoscut.
La cateva saptamani am fost chemat la biserica de un colonel de securitate care a adus cu el un civil pe care l-a prezentat ca venind din partea Ministerului de Interne pentru a-mi explica de ce trebuie sa respect decretul referitor la straini.
Eram in holul bisericii din Iuliu Valaori, nici macar nu am ajuns la subsol, celalalt ma intreaba daca am sau nu de gand sa respect decretul.

Atunci l-am rugat sa mi-l arate; inainte sa mi se ceara sa-l respect, eu trebuie sa vad acel decret si pe urma discutam. S-au uitat unul la altul, si cel care era de la externe i-a spus celuilalt: “O sa i-l aratam!I {i-au luat la revedere si mi-au promis ca o sa mi-l arate.

Dupa zece zile m-a lovit masina M.A.I.-ului si din 11 martie 1986 pana in octombrie nu am putut sta in picioare mai mult de 20-30 de minute pentru ca imi pierdeam echilibrul. Mi l-au aratat!

Eu nu-i condamn pe fratii care au fost intr-un fel sau altul prinsi in vreo capcana. Dar colonelul Zapodeanu cand s-a despartit furios de mine, mi-a spus asa: “Domnu’ Talos, din cei zece membri in comitetul bisericii tale, sase lucreaza pentru noi.I Am crezut ca vrea sa ma intimideze, dar de-a lungul anilor am descoperit ca era adevarat. Unul dintre ei, care traieste si azi in biserica din Iuliu Valaori, intr-o zi mi-a marturisit ca ceilalti cinci sunt, de fapt, informatori, el doar verifica ce spun acestia.

V-am facut aceasta marturisire cu toata smerenia.

Vreau insa sa va spun de ce nu l-am lasat pe fratele Geabou sa semneze el primul memoriul pe care l-am trimis atunci lui Ceausescu si conducerii Departamentului Cultelor (in 1973, n.red, memoriu initiat de pastorul Vasile Al. Talos si semnat de 50 de pastori baptisti din toata tara). Dupa ce am compus memoriul, m-am intalnit cu ceilalti frati, iar fratele Geabou sau Serac au vrut sa semneze primii. Eu m-am impotrivit, si le-am cerut sa-l semnez eu primul pentru ca m-am gandit asa:

Daca semneaza altii mai batrani ca mine, iar imi fac de lucru cu Securitatea, iar vor incepe: “Domnu^ Talos, nu te lua dupa un zapacit ca Geabou, nu te lua dupa Serac, nu vezi ca nu te poti intelege cu asta?”

Si ca sa nu mai faca presiuni asupra mea, am presupus ca, semnand primul, nu o sa ma intrebe dupa cine m-am luat.
Insa, dupa Revolutie, in 1991 dupa ce am fost ales presedinte, a venit un alt pastor care este aici in sala si mi-a spus asa:

“Frate Talos, am fost chemat la un ofiter de securitate si mi-a zis asa: «Domnu’ pastor, nu te lua dupa domnu’ Talos, ca noi am facut doar un pas inapoi si peste doi ani veti vedea ca tot noi conducem tara»”.

Incerca sa-l intimideze in toamna lui ’91. Va marturisesc ca niciodata nu l-am suspectat pe acest pastor de colaborare cu Securitatea. Orice stat are nevoie de servicii de securitate.

Cineva m-a intrebat daca as primi un ofiter din serviciile de securitate ca membru in biserica, Daca s-ar pocai.
I-am raspuns afirmativ. Sigur ca l-as primi. Dar agenti ascunsi, pe care sa-i alegem in comitet si sa influenteze deciziile bisericii, asta nu. Daca spune ca este ofiter, iar relatiile sunt deschise, oricine se poate pocai. Serviciile de securitate, nu sunt incriminate in congresul nostru, ele sunt necesare fiecarui stat din lumea asta. Toate statele au asemenea servicii, si trebuie sa aiba.

Mi-a spus odata un plutonier dintr-o comuna: aici in sat eu si turnul bisericii suntem cei mai inalti. Un plutonier. Necazul cu cei care lucreaza in aceste servicii sau au lucrat in vremea comunista este ca stiau ca au protectie totala si-si puteau permite orice. Unii dintre frati au suferit abuzuri, au fost umiliti, batjocoriti. Altii au murit. {i imi pare rau ca Ambroj din Brebi, care a fost chinuit de Securitate si s-a spanzurat, bietul om, nici macar nu e pomenit in istoria baptistilor. Baiatul lui este pastor in New York. Altadata am sa va spun si povestea lui.

Necazul cu colaboratorii este urmatorul: unele persoane din serviciile de securitate isi cam depasesc atributiile stiindu-se oameni protejati. Atunci mai fac servicii si pe plan politic si mai ales ideologic. In comunism ideologia era atee. Dupa revolutie este national-ortodoxa. Eu n-as vrea sa vad bisericile baptiste sau Cultul inhamati pe ascuns la interesele ierarhiei ortodoxe. Nu trebuie sa faci bravuri, insa e suficient ca in momentele cheie sa spui una sau sa spui alta, sa faci una sau sa faci alta.

De aceea, asa cum s-a spus aici, intr-un spirit de iertare, de pocainta, dar si de grija pentru viitorul acestui cult, fiecare sa se simta responsabil.

Aici nimeni nu decide dupa cum dicteaza seful de partid. Aici am venit nu pe liste de partid, ci cu vot uninominal. Bisericile ne-au trimis. Fiecare este responsabil inaintea lui Dumnezeu si a constiintei lui de deciziile pe care le luam. Iata de ce popun sa votam motiunea pe care a propus-o fratele Dorel Popa, ca persoanele care au colaborat si se dovedeste ca au colaborat cu Securitatea, chiar daca au candidat si au fost alese, sa se retraga din functie si sa nu poata activa daca au colaborat sau colaboreaza in prezent nu numai cu servicii romanesti, poate si cu altfel de organizatii si structuri. ?