Dezvaluiri, dezinformari si divagatii

Locotenentul de securitate si “o politica”

Mi-l amintesc, tanar subtirel de statura mijlocie cu o privire iscoditoare. Locotenetul de securitate G. Vostinar era raspunzator de suprvegherea si intimidarea cultelor in judetul Arad .

Ambitia si “elanul revolutionar” l-au facut curand “cunoascut” pastorilor si lucratorilor din diferitele biserici.
Era o logodna, la subsolul bisericii din Arad  Sega (Lidia  si Nicu Nicoara, cred). In timpul mesei in acea seara, pastorul nostru, Martian Cocian a fost chemat afara. Era asteptat de ofiterul Vostinar.

Dupa o vreme fratele Cocian, urmat de ofiter, a intrat in sala de logodna. Cu o oarecare ezitare in glas fr Cocian l-a prezentat: “Domnul locotenent Vostinar”.  El s-a ridicat in picioare si a spus lacrimand : Fratilor eu am crescut intr-o biserica baptista, intr-o familie crestina,  va rog sa cantati cantarea: “A noastra credinta are temelie”.  In timp ce noi cantam el plangea….  A continuat “o petrecere in famile” pana trziu dupa miezul noptii.

Am aflat ca in aceea seara fr Cocian a  inceput  prin a refuza sa il primeasca pe  Vostinar . “ Domnule locotenet relatiile noastre sunt atat de rele, mergeti in alta biserica” Dar el a insistat :   “Eu  nu pot sa fac aceasta marturisire decat la dumneavoastra in biserica..”

In acelasi miez de noapte , cand s-a intors acasa, locotenentul Vostinar, era asteptat de colegii lui care l-au arestat si in procedura de urgenta l-au divortat  de sotia lui, securista si ea.(aveau  un copil).

Odaia logodnei, era plina de oaspeti, ca si in pilda Domnului, “buni si rai”. Neobservat in valtoarea si emotia puternica a acelei seri,  cineva dintre noi, a iesit …in noapte…la raport. A fost prima data cand am realizat, realitatea existentei informatorilor.

Maine zi, masina de dezinformare,a securitatii, a intrat in functie. S-a imprastiat zvonul ca actiunea lui Vostinar nu a fot urmare a presiunii constintei lui, ci doar o miscare calculata sa fie eliberat din securitate. Din pacate zvonul a inselat pe cei mai multi  chiar si dintre sfinti. Informatorii  erau manevrati de securitate in doaua sensuri: (a) prin raport, de la noi spre ei si (b) prin “zvonistica” de la ei spre noi ..

Unii, dintre cei care au fost recrutati, au fost subiectul unor presiuni napraznice.  Departe de mine intentia de “a apasa in rana lor”. Este tot asa de adevarat insa, ca altii au primit sa colaboreze din motive  vremelnice.  Stiu, din experienta personala,  ca  atunci cand erau refuzati hotarat si definitiv, cedau si securistii (cel putin in cazul meu cand maiorul Kenderesi  a incercat sa ma recruteze in 1974). Dar eu crescusem si invatasem pe langa “moisistii” care aveau experienta puscariilor comuniste,  si cunosteau ceva din psihologia securistilor. Daca aveam atunci doi copii si eram amenintat sa imi pierd slujba nu stiu daca o faceam la fel de hotarat.

Plecand de la relitatea (sau numai iluzia) existentei informatorilor, oare de ce au fost evitate sistematic.timp de 17 ani, orice fel de discutii publice despre aceasta plaga a comunismului? Oare de ce unii care au avut curajul sa infrunte ideologia ateista (nu regimul)  ca si  Paul Niculescu au fost la fel de marginalizati dupa revolutie ca si inainte. In acele vremi  conducatirii nostri faceau “o politica “ cand ne atentionau  ca: “Niculescu, este impotriva oranduirii…. face politica”,

Au fost, el si altii,  uitati  17 ani, dintr-o “o politica”, pentru a evita o atmosfera  care ar fi putut provoca intrebari?

Conducatorii au obligatia sa priceapa mersul vremilor si sa actioneze in consecinta. Cu un efort minim si putina imaginatie, imediat dupa revolutie, conducatorii nostri, trebuiau sa creeze o atmosfera lipsita de suspiciune si fratii sa fie provocatii sa isi spuna istoriile.  O asemenaea actiune ar fi facut ca marturia crestina sa devina  model national.  Cred ca putem ierta ratacirea si lasitatea, dar acesti 17 ani de deteriorare a marturiei noastre , sunt o durere.

Continuand sa ne  recunoastem numai prezentul,asa cum mi se pare ca se intampla astazi, ne condamnam la a nu avea nici trecut si nici viitor.

Noi ca si conducatorii nostrii am facut atunci si facem acum,  “o politica”….. Dar politica cui?

“O politica” a facut Simion Cure,care dupa ce a fost eliberat din inchisoare, intalindu-l pe “fratele vanzatorul”, care isi cerea iertare, i-a raspuns . “Eu te iert, dar iarta-te tu ” “O politica”  a facut domnia sa, cand a ales sa nu se angajeze pastor dupa eliberarea din inchisoare, ci a preferat sa spuna: “ocupatia mea este sa  omor sobolani” (era simplu muncitor de deratizare). El a pastorit in intreaga tara. Si a devenit un model pentru generatia mea, nu numai cunoscut dar iubit ca nimeni altul.

Pastorul Aurel Popescu, incheia interviul cu radio Europa Libera , declarand:

“ Noi facem politica!… Politica lui Dumnezeu!”
Florian Guler

P.S. - a 11 ani dupa revolutie  am scris un articol (cam de aceiasi marime ca si acesta) in memoria pastorului meu, fr. Cocian Martian, printre altele, comentam acolo  intamplarea cu Vostinar  (articolul a fost tiparit  integral de Daniel Branzai in “Amintiri cu sfinti”). Prietenul meu, Doru Radu, a trimis articolul la revista Farul din Arad. Am fost socat cand in Farul, a aparut  sub semnatura mea, (ce scrisesem a fost taiat 99,9%)   doua- trei propozitii ale mele  si una adaugata de dumnealor:  “Domnul sa mangaie familia indoliata.”

Daca nu avaeu spatiu cum de au mai adaugat si fratiile lor o propozitie?. Si daca era   buna intentie cum de au ales propozitiile mele cele mai nesemnificative? Trebuie sa recunosc ca istoria lui Vostinar si Cocian este cunoscuta in Arad, si poate in opinia redactiei,  era “o politica” sa nu mai  fie citita..

(