Dezvaluiri, dezinformari si divagatii

Cum a scăpat tovarăşa Ana Pauker de glonţ

de Christian Levant (2007-08-25)

„Împărăteasa roşie“, doamna de …

În primele două episoade ale serialului “Crime comuniste cu circuit închis”, “Adevărul” a prezentat cazul Foriş - o crimă comunistă “la patru mâini” - şi cazul “Pătrăşcanu”, un ministru comunist al justiţiei – arestat, anchetat, asasinat. Prezentăm azi un caz aparte: cazul Ana Pauker. Mai precis, cum a scăpat principala rivală a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej de glonţ. Ana şi Marcel Pauker au făcut parte din elita celebrelor cupluri de taină ale comunismului. Alături de alte cupluri celebre: Alexandru şi Vanda Nicolschi, Alexandru şi Stela Moghoioroş, Iosif şi Liuba Chişinevschi, Miron şi Sulamita Constantinescu, Ana şi Sorin Toma Alexandra Sidorovici şi Silviu Brucan.

În anii ‘50, tot atâtea nume celebre, tot atâtea legende. Toate, mai ales doamnele/tovarăşele, sub zodia Anei. A tovarăşei Ana. Un Stalin cu fustă. O doamnă de fier a României. Chiar “Împărăteasa”, „Împărăteasa roşie” i s-a spus acelei femei carismatice, care, în anii ’50, a fost printre puţinii lideri comunişti apăruţi pe coperta prestigioasei reviste americane “TIME”.

Ana Pauker, un “Stalin cu fustă”

Aşa i se spunea în epocă: un Stalin cu fustă. Mulţi spuneau că, de fapt, ea, Ana Pauker, “tovarăşa Ana”, cum îi spuneau chiar şi cei din familie, conducea România în anii ’50. A fost activistă comunistă evreică, agentă a Uniunii Sovietice şi fruntaşă a Partidului Comunist Român.

Pe numele ei real Hannah Rabinsohn, s-a născut la Codăeşti, judeţul Vaslui, într-o familie de evrei ortodocşi săraci. Bunicul ei a fost rabin. În timp ce fratele ei mai mic, Zalman, a devenit sionist, din 1915, Ana, “tovarăşa Ana”, a trăit pasional “comunismul” cel mai autentic. Cu clandestinitatea sa şi valurile de arestări, cu tot.

„Împărăteasa roşie“, doamna de …

A fost iubită şi a iubit. A avut şase copii: patru de la doi bărbaţi şi alţi doi, înfiaţi. Mulţi memorialişti şi chiar lideri ai Securităţii au spus, în timp, că, de fapt, în ce priveşte controlul politicii partidului comunist din România, “Ana Pauker cu gruparea ei trimisă de la Moscova luau decizii”, iar “Bodnăraş nu putea decât să se comporte ca atare”.În anul 1922 a fost arestată împreună cu soţul său, Marcel Pauker, pentru activităţi politice, şi, după ce au fost eliberaţi, au plecat în exil în Elveţia. De acolo a plecat în Franţa, unde a devenit instructoare a Kominternului şi s-a implicat în mişcarea comunistă din Balcani.

La întoarcerea în România a fost arestată în 1935 şi judecată împreună cu alţi conducători ai PCR, între care Alexandru Moghioroş şi Alexandru Drăghici.

A fost condamnată la zece ani de închisoare. În luna mai 1941 a fost lăsată să plece în Uniunea Sovietică, în schimbul unui român deţinut de autorităţile sovietice după ocuparea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord.

La Moscova, unde soţul său, Marcel Pauker, fusese asasinat din ordinul lui Stalin, Ana Pauker a devenit şefa grupului de comunişti români exilaţi, cunoscut ulterior sub denumirea de “facţiunea moscovită”. S-a reîntors în România în 1944, în glorie, îmbrăcată în uniforma sovietică, după ce Armata Roşie a “eliberat” ţara. În 1947 a fost numită ministru de externe.

Ulterior, la instigarea Moscovei după uneltirile puse la cale chiar de la Bucureşti, a fost acuzată de “deviaţionism” şi arestată. S-a spus chiar că ar fi fost torturată, arsă cu ţigara în anchetă. În februarie 1952 a fost supusă unui şir de interogatorii în vederea unui proces penal, dar după moartea lui Stalin, în 1953, a fost eliberată, dar ţinută în arest la domiciliu. A lucrat o perioadă la Editura Politică şi a murit în 1960, în anonimat. De cancer.

Deşi era doar ministru de externe, adică “numărul 3″ în triumviratul “Dej-Luca-Pauker”, toţi îi ştiau de frică pentru că toţi ştiau că are sprijin înalt, chiar de la Moscova, de la întâistătătorul comunismului, Iosif Visarionovici Stalin.

Mai mult, mai în şoaptă, mai cu perdea, toţi spuneau şi simţeau că “tovarăşa Ana” este “comisarul-şef”, “agentul nr.1 al Moscovei în România. Evident că asta i-a atras invidia din partea rivalilor, şi în special din partea lui Gheorghiu-Dej. Cel care, rând pe rând, şi-a eliminat toţi adversarii incomozi.

Semnalul mazilirii l-a dat chiar Stalin

Eliminarea “grupului Pauker” de la Bucureşti şi eventuala asasinare a Anei Pauker s-au hotărât de foarte sus. Chiar de la Moscova, din Palatul Kremlinului. În 1952, în timpul unei întâlniri la vârf dintre Stalin şi Dej, “tătucul de la Moscova” i-a dat ordin lui Dej s-o elimine pe Ana Pauker şi întregul său grup (Vasile Luca, Teohari Georgescu şi alţii) “care trădau cauza comunismului” în favoarea sionismului şi iudaismului.

O singură metodă i-a fost indicată de Stalin lui Dej: glonţul, “un glonţ la mir”. În cartea sa de Amintiri cu Dej, nonagenarul lider comunist Gheorghe Apostol, citat, la rândul său de Sorin Toma (fostul redactor-şef al “Scînteii”), într-o altă carte de amintiri, povesteşte un episod straniu, petrecut în holul unui hotel de lux din Moscova, unde se afla delegaţia condusă de Dej care tocmai ce discutase cu Stalin. Şi puseseră la cale “marele asasinat”.

Aşa cum povesteşte Apostol, la întâlnirea de la Kremlin, Stalin, după multe pahare de vodcă golite împreună cu tovarăşi de la Bucureşti, îi ceruse lui Dej, nici mai mult, nici mai puţin decât s-o elimine pe Ana Pauker, s-o împuşte în cap, “să-i tragă una la mir”. Pentru că Dej ar fi ezitat cu răspunsul, Miron Constantinescu, fostul director al “Scînteii”, până în ‘47, ar fi zis: “Tovarăşe Stalin, Gheorghi Afanasievici (n.r. - adică Dej) este foarte sentimental!”

Evident că asta l-a umilit şi evident l-a înfuriat foarte tare pe Dej. “Miroane, cum ajungem la Bucureşti, convocăm Biroul Politic. Expunem cele petrecute şi vom hotărî lichidarea Anei Pauker. Vom propune Biroului Politic ca persoana care o va împuşca (n.r. - pe “tovarăşa Ana”) să fii tu, Miroane. Auzi?”, susţine Gheorghe Apostol că i-ar fi zis Dej lui Miron.

Cu alte cuvinte i-a spus clar: “Miroane, ai sarcina s-o împuşti în cap pe Ana Pauker!”. Se zice că Miron ar fi plâns, la propriu, pe tot parcursul survolului Moscova-Bucureşti. Până la urmă, Ana Pauker nu a fost împuşcată/executată, dar a fost eliminată din conducerea partidului, cu surle şi trâmbiţe, în 1953. Moartea lui Stalin a fost săparea tovarăşei Ana.

La catafalc, Beethoven, nu Internaţionala

A murit în 1960. De cancer, nu de glonţ. Cum ar fi vrut Stalin, cum ar fi vrut Dej. În casa fiicei sale Tatiana şi a ginerelui său, dr. Gheorghe Brătescu. Operată, în plină glorie, în 1950 de cancer la sân, a suferit în tăcere. S-a tratat nu la Spitalul Elias, ci la Colentina şi la domiciliu.

După ce a fost arestată şi anchetată, în 1953, boala s-a amplificat şi, în cele din urmă, deşi s-a încercat tratamentul cu un “ser miraculos”, “tovarăşa Ana” a trecut în lumea umbrelor.

La catafalc nu i s-a cântat Internaţionala, ca tuturor celorlalţi mari comunişti morţi “la datorie”, ci un marş funebru. De Beethoven. Nepoţica tovarăşei Ana când a auzit de la mama sa că bunica a murit, a întrebat: Şi când termină de murit, bunica se va întoarce?

Evident, nu s-a mai întors decât fantoma ei. Şi mitul Anei Pauker. În 1968 a fost reabilitată de Nicolae Ceauşescu. Aşa cum au fost reabilitaţi şi Vasile Luca, şi Fioriş, şi Pătrăşcan, şi alţii, mulţi alţii de pe “lista lui Dej”.