Vă salut cu respect.

Faptul ca Rusu a fost colaborator este cunoscut. (As putea adauga un incident relatat mie de pastorul din tinerete ca dovada in plus). Dar asta NU exculde relatarea mea de mai sus: ea provine de la un om in care multi dintre noi avem incredere, pastorul Cure Simion care a fost prezent la congres! Fr. Cure are in cartea sa pagini despre sfirsitul trist al lui Rusu, dar asta-i alta poveste. Sergiu Grsossu spunea, in cartea sa despre perscutie, ca multi colaboratori au obtinut aprobari pt parohiile (uniunile) lor, aprobari pe care ne-colaboratorii nu le-au putut obtine. Asta ii face pe unii sa gaseasca acceptabila colaborarea. EU NU O ACCEPT pe baza acestui argument, si anume ca colaborarea a adus aprobari de constructii de biserici, tipariri de carti, etc.; asta nu anuleaza pacatul. Niciunde in Biblie nu apare scris ca D-zeu ar compensa binele cu raul (ca la contabilitate) si ar face bilantul. Trebuie sa fim totusi drepti cind judecam si daca “raii” au facut si bine sa recunoastem; sa nu uitam ca numai D-zeu are dreptul sa judece in sens final! Sunt de-acord cu tine ca si noi generatiile mai tinere ( sunt si eu totusi mai tinar decit Rusu, de ex.) au dreptul sa judece (atit cit are dreptul un om) numai sa incerce sa se puna in context (in papucii lor). De ex. daca justitia moderna nu accepta declaratiile facute sub tortura, sa nu le acceptam nici noi. Mi-a placut, in acest sens, cind am auzit pe un fost detinut politic spunind la TV ca a fost martor cind poetul Vasile Militaru s-a lepadat de D-zeu. Spunea fostul detinut ca Militaru nu mai era constient de ce spunea (din cauza torturii). Asta nu e lepadare! Mi-a placut pt ca omul vroia sa-i restabileasca prestigiul poetului. Deci, daca incercam sa-i judecam pe altii sa cautam sa intelegem (cit om putea) imprejurarile uneori extreme in care au actionat… Unii au ajuns informatori din nerozie! Mi-a povestit un frate ca s-a gindit ca el e cel mai inteligent din biserica si ca “se sacrifica” oferindu-se sa fie el informator in locul altora mai “prostuti” (Doamne iarta-ma). “Mi-au frint sira spinarii (figurativ)”- mi-a spus omul dupa vre-o 15 ani… Nadejdea mea este in ceea ce este scris si anume ca D-zeu este mai mare decit inima noastra si stie ce este in ea! Cu pretuire, Doru Radu

Daniel Branzei spune ca generatiile actuale nu au nici instrumentele si nici dreptul moral sa-i judece pe cei care au calcat stramb in trecut. Nu cred ca e justa afirmatia.
Au dreptul sa traga ponoasele acestor compromisuri, dar n-au dreptul sa judece.
Intotdeauna istoria i-a judecat pe inaintasi. Generatiile prezente pe cele trecute, cele viitoare pe cele prezente si tot asa.
Cat despre instrumente, mi se pare ca a pune aceasta problema in biserica este fals.
Au instrumentele duhovnicesti cu care lucreaza biserica.
Cineva spunea ca un pastor fara copii nu are dreptul sa judece actiunile gresite ale unei familii cu multi copii. Fals. Pavel, dupa asemenea rationamente, nu avea ce invata/mustra/disciplina pe altii care erau casatoriti sau cu copii.
Partea mai trista este ca, daca nu judecam noi aceste lucruri, vine societatea laica, fara Dumnezeu, si ne judeca ea.
Degeaba se fac funeralii nationale pentru un patriarh compromis, legionar, antisemit, cu aplecari sexuale neortodoxe, colaborationist. Ele nu ii albesc trecutul, daca nu si l-a albit prin marturisire/pocainta/iertarea lui Cristos.
La fel si la baptisti.